Start cu năbădăi în C9
ASA Maris Târgu Mureș, Tractorul Brașov și FC Gimbav sunt marile învingătoare ale primei etape din noua ediție a Diviziei C – Seria a 9-a. Cele trei formații au luat câte 3 puncte din deplasare, în dauna unor formații gazdă, care au avut și neșansă. Cel puțin așa au stat lucrurile cu Mureșul Luduș și Trans-Sil Târgu Mureș.
Pentru Trans-Sil contactul cu Divizia C a fost ca un duș rece, însă târgumureșenii au o scuză serioasă pentru înfrângerea înregistrată pe teren propriu. Ei au întâlnit poate cea mai bună echipă din seria a 9-a, Tractorul Brașov, club ce se gândește foarte serios la promovare în actuala ediție de campionat.
Cei aproximativ 800 de oameni veniți să vadă prima evoluție în eșalonul III a celor de la Trans-Sil au urmărit în primele 30 de minute o lecție de fotbal a oaspeților. Brașovenii au făcut un joc foarte bun și au avut o mulțime de ocazii în prima repriză. Cu toate acestea, scorul l-au deschis gazdele, în minutul 5, prin Curticăpean, nouă achiziție a gazdelor. După numai 10 minute, Tractorul a egalat. A înscris Moga, iar imediat după pauză Vasilache a marcat pentru 1-2.
Deși în minutul 77 târgumureșenii au avut o ocazie bună de gol, punct care le putea aduce egalarea, oaspeții și-au mărit avantajul cu puțin timp înainte de fluierul final. A marcat Evsei, cel mai bun jucător al brașovenilor, în minutul 85, iar un minut mai târziu Coman a punctat din lovitură de la 11 metri și a redus din diferență.
Meciul s-a terminat cu scorul de 3-2, însă antenorii mureșenilor, Petru Varodi și Kallo Geza, și conducătorii grupării nu au de ce să fie foarte supărați. Au întâlnit un adversar bun, care va lua multe puncte din deplasare în acest campionat. Totuși, jocul cu brașovenii trebuie să-i pună pe gânduri. În anumite momente, echipa a dat dovadă de slăbiciune, mai ales în linia mediană, și de o ușoară lipsă de omogenitate. Campionatul este însă abia la început, așa că se pot schimba multe. Alte amănunte despre jocul dintre Trans-Sil și Tractorul Brașov puteți citi în numărul de marți al cotidianului Zi de Zi.
Soare la Sovata și Toplița
Singurele formații, din cele 9 mureșene, ale seriei a 9-a, care au pornit cu dreptul în această ediție de campionat au fost Mobila Sovata și ASA. În cazul sovățenilor, care au luat în această vară un antrenor (Lucian Popa) și patru jucători de la ASA, raza de soare a fost adusă de Bajco, cel care în minutul 60 a marcat singurul gol al meciului cu Chimica. Deci, un început bun pentru formația din Sovata, pentru care obiectivul în acest campionat este supraviețuirea în eșalonul 3.
Suprinzătoare pentru mulți a fost victoria obținută de ASA la nou promovata Știința Sărmaș Toplița, în condițiile în care târgumureșenenii au pierdut foarte mulți jucători în vacanța de vară. Ei au reușit însă, să se adune, să alcătuiască din mers o echipă și, după cum se vede, să facă treabă. După meci, președintele grupării târgumureșene, Virgil Lăcătușu, a spus că echipa a jucat bine, în fața unui adversar dificil. Singurul gol al meciului a fost marcat de Olteanu, în minutul 62.
Mureșul Luduș a debutat cu stângul în noua ediție de campionat, suferind un usturător eșec pe teren propriu în fața fostei divizionare B, FC Ghimbav. Conducerea grupării mureșene, care era extrem de optimistă înaintea sezonului, vorbind chiar de promovare, își va schimba, se pare, după jocul de vineri, obiectivele vizate.
În partida cu satelitul lui FC Brașov, ludușenii au început în forță, dominând copios prima repriză. Și-au creat mai multe ocazii clare de a marca prin Ferencz Popescu și Botezan, rămase însă fără rezultat pe tabela de marcaj. După pauză, mureșenii au păstrat inițiativa, însă cei care au marcat au fost tot brașovenii, în minutul 71, când Dedu a profitat de o bâlbâială a celor din Luduș și deschis scorul. După primirea golului, echipa lui Alexandru Andrași nu a reușit să-și revină, fapt de care a profitat, din plin, oaspeții. Aceștia au mai punctat de două ori prin Roșu, în minutul 80, și Adam, în minutul 84. “Am întâlnit o echipă extrem de puternică, cu jucători tineri și talentați, care ne-a adus cu picioarele pe pământ “, a declarat după meci Ioan Orosfăian, director sportiv la gruparea mureșenă.
Nici Unirea Ungheni nu reușit să obțină vreun punct în deplasarea de la Ploiești. Formația mureșeană a cedat în final de meci în fața unei echipe necunoscute, repartizată oarecum surprinzător în seria a 9-a. Gazdele au deschis scorul în minutul 23 prin Costache, dar după pauză Câmpeanu a restabilit egalitatea, în minutul 68. Spre final de meci, mureșenii puteau prelua conducerea, dar Ungur a ratat cu nonșalanță două bune ocazii de a marca. Nu același lucru l-a făcut ploieșteanul Gheorghe, cu patru minute înainte de final, executându-l pe Flavius Moldovan cu un șut sec din interiorul careului. Chiar dacă au pierdut, cei din Ungheni au demonstrat că pot fi o “nucă tare ” în acest campionat.
Florin MARCEL
Valeriu VOAIDEȘ



