Regăsirea demnității (aproape) pierdute
Între mersul pe brânci și mersul în picioare,
Dacă te comporți ca o slugă cu siguranță că vei fi tratat ca atare. Demnitate, echilibru, firescul în limbaj și în comportare, dar mai ales coerență în expunerea unui mesaj clar și ferm. Așa ar putea fi caracterizată prestația ministrului Diaconescu de săptămâna trecută, de la Roma. Aproape că mă obișnuisem cu incompetența, obediența și prestația lamentabilă a mai multor miniștri de Externe (gen Cioroianu) care s-au succedat de un timp încoace la acest minister. Însă pentru a doua oară în decurs de mai puțin de un an, dar după aproape 20 de ani de așteptări neîmplinite, m-am simțit bine ca român. Cu mândrie nedisimulată, recunosc că acest sentiment îl mai încercasem atunci când ascultasem pledoariile susținute la Haga de tânărul Bogdan Aurescu în problema Insulei Șerpilor. Însă în ceea ce-l privește pe Cristian Diaconescu, fără a cădea în patetic, vreau să spun că în raport cu cameleonicul Frattini, prestația sa a fost cât se poate de convingătoare. Dar a fost în primul rând demnă. A trebuit astfel să accept în forul meu cel mai intim ideea că dincolo de sinecuriștii și amploiații vechiului sau mai noului regim, ofițeri SIE mai mult sau mai puțin acoperiți, în ministerul de Externe, dar probabil și în alte structuri ale statului mai există totuși și profesioniști – mai mult sau mai puțin politizați – oameni care în afară de calitățile cerute de profesia respectivă, au totuși ceva în plus. E vorba de o calitate devenită din ce în ce mai rară, demnitatea. Dar cum în țara aceasta nimic nu rămâne neterfelit, haidamacii de presă s-au grăbit să scormonească și prin trecutul lui Diaconescu și al soției sale. Un oarecare Vintilescu încercase cu ceva timp în urmă, dar fără succes, să arunce îndoiala asupra trecutului lui Florin Piersic. Un alt Vintilescu a încercat să facă același lucru cu Cristian Diaconescu “descoperind”, vezi Doamne, secretul lui Polichinelle: Diaconescu a făcut armata la trupele de securitate. Și pentru că nu era de ajuns, au mai “descoperit” că soția acestuia a fost numită pe criterii politice în fruntea unei bănci. Jenantă postură și vizibil neconvingătoare pentru un jurnalist să încerce să arate că de fapt Diaconescu ar avea ceva “probleme” în trecutul său și al familiei sale. Într-o lume în care nu mai există minimul și necesarul respect față de lege, față de familie sau față de Dumnezeu, niște Robespierri închipuiți, cu un trecut incert, dar cu un viitor nebulos dau verdicte intransigente ce se vor a fi și definitive. Nu-i mai crede nimeni. Românii s-au săturat de scandal și au nevoie de normalitate. Au nevoie să se regăsească pe ei și tot ceea ce s-a pierdut în ultimii ani, iar demnitatea este printre aceste regretabile pierderi. Încercarea acestor năimiți sau mercenari de presă de a compromite la ordin, e o lipsă evidentă de caracter. Iar dacă prostia pe mine personal mă deprimă, lipsa de caracter mă dezarmează de-a dreptul. Și asta pentru că știu că niciuna dintre ele nu are leac.
Nicolae BALINT
nicolae@ziaruldemures.ro
