Duminică, 14 septembrie – Înălțarea Sfintei Cruci

Pe data de 14 septembrie prăznuim Înălțarea Sfintei Cruci. Aceasta este cea mai veche, dar și cea mai importantă sărbătoare creștină închinată cinstirii Crucii lui Iisus Hristos. Ea este ținută atât în calendarul ortodox și greco-catolic, cât și în cel latin.

14 septembrie 326 – Sfânta Cruce, înălțată pentru prima dată

Înălțarea Sfintei Cruci este o ocazie pentru creștini de a comemora două evenimente deosebite cu referire la lemnul Crucii Sfinte:

– crucea pe care a fost răstignit Iisus Hristos, a fost aflată de către Elena (devenită Sfântă), mama împăratului Constantin cel Mare (n. 272 – d. 337) și înălțată în cadrul unei procesiuni solemne de către Macarie, episcopul Ierusalimului, pe data de 14 septembrie 326. Nouă ani mai târziu, în anul 335, pe dealul Golgota de lângă Ierusalim, din porunca împăratului Constantin cel Mare a fost zidită o biserică – biserica Sfântului Mormânt (Martirion sau Martyrium) -, loc în care a fost depus cea mai mare parte din lemnul Sfintei Cruci;

– după ce a fost capturată de persani în anul 614, lemnul Crucii Sfinte a fost readus în anul 629, pe timpul împăratului bizantin Heraclius I (n. 575 – d. 641), el fiind și cel care a depus-o (din nou) în biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim, după care Patriarhul Ierusalimului, Zaharia, a înălțat-o în cadrul unei alte procesiuni solemne ce a avut loc pe data de 14 septembrie 630.

Se cuvine menționat faptul că Zaharia care devenise Patriarh al Ierusalimului în anul 609, fusese luat prizonier de către persani în anul 614, atunci când aceștia au atacat Ierusalimul, i-au învins pe bizantini și cu respectiva ocazie au capturat și Sfânta Cruce. Patriarhul Zaharia a stat în prizonieratul persan timp de 14 ani, până când împăratul bizantin Heraclius I, care și-a refăcut și reorganizat armata, i-a învins pe persani în 627, recuperând Sfânta Cruce și eliberându-l pe Zaharia. Potrivit istoriei bisericești, într-un gest simbolic, în anul 629, împăratul Heraclius I, a intrat în Ierusalim purtând el însuși Sfânta Cruce pe umerii săi.

Începutul cultului Înălțării Sfintei Cruci

 Anul 335 a marcat nu numai sfințirea bisericii zidite de împăratul Constantin cel Mare, dar la propunerea împărătesei Elena, a avut loc și debutul oficial al cultului public și oficial al Sfintei Cruci, ocazie cu care lemnul Sfintei Cruci a fost adus de la Ierusalim la Constantinopol și înapoi, într-o procesiune solemnă care s-a păstrat până astăzi în ceea ce constituie cultul bizantin al sărbătorii din 14 septembrie. Mai trebuie menționat și faptul că părțile din Sfânta Cruce care au rămas la Ierusalim s-au pierdut definitiv în anul 1187. Pierderea acestora a avut loc în condițiile războiului purtat de cruciați împotriva arabilor conduși de Saladin, în urma bătăliei de la Hattin din 1187. Au mai rămas până astăzi doar bucățile trimise de Sfânta Elena, la Constantinopol și la Roma.

Înălțării Sfintei Cruci – semnificații populare

Potrivit credinței populare, ziua Înălțării Sfintei Cruci are multiple semnificații. După această zi se dă liber la culesul viilor, ultimul butuc de vie fiind lăsat necules ca ofrandă pentru păsările cerului și tot acum se bat nucii. Credința populară mai spune că dacă în ziua de 14 septembrie va ploua cu tunete, toamna va fi cladă și lungă, iar dacă păsările călătoare mari se înalță spre bolta cerului vremea se va răci în curând. Tot acum, începând cu 14 septembrie, busuiocul începe a se ofili, dar ele este încă puternic aromat fiind folosit într-o mulțime de ritualuri de sfințire, belșug și însănătoșire, fiind apoi pus la uscat pentru mâncare, dar și pentru oficierea a diferite ritualuri religioase.

Pavel BORUGA