„Sunt traseist politic. Matur și vaccinat!”
Reporter: Sunteți un traseist politic. Care e următoarea stație?
Cornel Brișcaru: Corect. Pot să fiu considerat traseist politic. Nu știu dacă va mai fi o stație, cunosc însă stația la care m-am oprit. În rest, Dumnezeu știe, om vedea!”
Rep.: V-ați dat cu stânga-n dreapta. Ce doctrină politică vă reprezintă, de fapt?
C.B.: Acuma, dacă până la 30 de ani nu ești de stânga și după această vârstă mai rămâi de stânga, chiar ai o problemă, vorba lui Å¢uțea.”
Rep.: Ați lucrat și cu Florea la Primărie și cu Natea la Prefectură. Ce ați învățat de la cei doi?
C.B.: Să plec repede din Primărie, am învățat de la Florea, și să merg să lucrez cu Ioan Togănel, am învățat de la Natea…”
Rep.: Plângeți după PSD? Ați fi fost la masa bogaților acum…
C.B.: Nu, nu, sunt matur, sunt vaccinat, le am pe toate acasă și nu, nu țin neapărat, în momentul în care iau o decizie de reÂgulă mi-o asum. Nu, să rămână ei la masa … aceea care cred ei că-i a bogaților.
Rep.: Regretați, uneori, că nu ați revenit în PSD o dată cu Alexandru Frătean?
C.B.: Nu, nu, fără îndoială nu!
Rep.: Erați, odată, marea speranță care l-ar fi putut detrona pe primarul Florea. Ce a mai rămas din icoana asta?
C.B.: Deocamdată, Dorin Florea!
Rep.: Cum își roade PNL unghiile în opoziție?
C.B.: Nu știu, că am fost ocupat perioada asta, tot am umblat și n-am avut timp să mă uit să văd ce fac colegii mei cu degetele. Sunt convins că sunt unii care se îngrijesc și de degete.
Rep.: Ce orizont politic are Brișcaru? Ce ambiții?
C.B.: Asumat și corect, de cele mai multe ori corect”
Rep.: Ați fost un dezastru în alegeri. Ultimul loc din colegiu, nici 3000 de voturi. Din ce cauze?
C.B.: Ultimul loc considerând locul 4 din cei 6 candidați. Din foarte multe cauze. Cred că am fost prea timid în ieșirile publice, în primul rând. M-a costat ceva asta. Am evaluat greșit ultima parte a campaniei electorale, fără îndoială.
Rep.: Ce nu vă convine la colega SmaÂranÂda Enache?
C.B.: „La fel de multe lucruri câte nu-i convin nici ei la mine. Deci din punctul ăsta de vedere suntem chit. Sunt convins că doamna Enache ar face o figură frumoasă în oricare din județele României. În Mureș e mai complicat pentru domnia sa să identifice o cale politică corectă în acest moment. A fost atunci o opțiune de moment. Am considerat că mi-ar fi extrem de greu, dacă nu imposibil, să încerc să mobilizez curat, repet, pe mesaj politic, alături de Smaranda Enache, electoratul să voteze PNL. Cred că am ales o cale bună atunci, când am decis o neparticipare alături de ea la competiția electorală din noiembrie anul trecut.”
Rep.: Liberalul Florea a votat în CL pentru omul primarului Florea. Cum vine asta?
C.B.: Eu n-am avut o discuție cu doctorul Florea, colegul meu. Cred că a fost neinspirat. Nu bag în seamă declarația lui că nu a știut ce votează și spun că a fost doar neinspirat în momentul în care a creditat politic un reprezentant al PDL, mai ales că atunci când a participat el la vot demisia colegului Marius Ichim nu exista la Consiliul Local. Ori acesta ar fi fost un minim argument să nu voteze în niciun fel. Demisia anunțată de Ichim nu a fost oficializată printr-un document depus, el practic era încă în funcție, iar colegul Florea știa asta. De drept este și acum în funcție. După această greșeală, doctorul Florea s-a prezentat la sediul PNL cu demisia din calitatea de consilier local, care i-a fost acceptată rapid. Probabil că în zilele următoare vom avea mai multe elemente care să ne clarifice ce s-a întâmplat în acea ședință.”
Rep.: Sunteți șef la APDO Lider și șef la PNL. Se poate cu fundul în două luntrii? Și în societatea civilă și în politică?
C.B.: Nu știu cum se simt unii care-s în două luntrii, eu sunt președinte fondator la APDO Lider și deocamdată suspendat din calitatea de președinte executiv, atâta vreme cât voi avea funcția de președinte la PNL nu voi mai fi activ. În ultimele două luni, de când am intrat în campanie electorală, m-am autosuspendat din funcția de la APDO Lider și n-am mai avut luări de poziție. Nici măcar în calitate de membru…”
Rep.: Aveți școală, experiență, ceva bănuți, charismă, discurs, sunteți tânăr, toate calitățile. De ce nu reușiți în politică?
C.B.: Cred că nu sunt suficiente. Cred că altceva e la modă, nu am reușit să identific ce anume pentru a reuși în politică. Am văzut câteva exemple care nu m-au încântat. Se pare că este o modă să se vorbească despre tine în contextul în care ai fi corupt, hoț, dus la Poliție, dus la Parchet. Și astfel, uneori, poți să ai succes în politică. Dacă se vorbește în aceste condiții de tine. Dacă nu, poți la un moment dat să fii șters. Cred că este nevoie de minim un dosar să ai, ca să poți să atragi atenția spectaculosului oraș care este Târgu Mureș. Asta e situația, deocamdată.”
Rep.: Ați fi fost un ziarist bun. Regretați uneori că ați intrat în troaca politicii?
C.B.: „Uneori da… De foarte multe ori da! La momentul la care am decis intrarea mea în politică am socotit că am acumulat suficientă experiență în administrație pentru a fi util și politiÂcului, pentru a tehniciza oarecum zona politicului. Am constatat ulterior că poți să ai foarte multă experiență în bagaje și să fi chiar un bun specialist în politică, dar în primii ani servești cafele. E o zonă fără criterii, singurul lucru care contează e dacă ești sau nu ales într-o structură de partid, dacă ai sau nu pile într-o structură de partid. Altceva nu există și asta mă face
uneori să regret momentul la care am decis să intru în politică și poate că și unii dintre pașii pe care i-am făcut. Nu regret pasul făcut astă-vară, plecarea din PSD, pe care mi-am asumat-o. Nu-mi plac politicile falimentare și nu-mi plac cei care fac politică din amintiri. Aceștia se numesc ratați.”
Rep.: Sincer, ați primit vreo ofertă recentă de la PSD?
C.B.: Au fost unii cărora le-a venit o astfel de idee năstrușnică. Răspunsul meu a fost că nu mă interesează. Undeva … în zona Prefecturii… Daaa, au fost și oferte de genul ăsta, mai mult cu valoare sentimentală. Pe strune de vioară… Cum ar fi dacă… Mai ții minte ce bine era… câte nu mai făceam… vai, ce vremuri… Am zis hotărât nu. Stăm în opoziție deocamdată, voi vedea ce îmi oferă viitorul. Sunt un tip cu foarte multă șansă!”
A consemnat Alin BOLBOS
alin@ziaruldemures.ro



