Téglagyári Megálló și Fortuna Rock Band la Jazz’n’Blues Club
Când simți că te sufoci, că praful ce-ți mâzgălește ochii și mintea în fiecare zi s-a depus în straturi-straturi, du-te la un concert și lasă muzica să te curețe de tot. Asta am făcut eu joi seara, în jurul orei 23. Seara nu mi-a fost marcată atat de tare de concertul din Jazz’n’Blues Club pe cât de Moș Crăciun’ul din taxi. N-am fost atentă la șofer pe traseu, nici nu cred că m-am uitat la el când am urcat și am rostit cuvintele magice: „La jazz, vă rog” și asta nu pentru că aș fi ignorantă ci pentru că vorbeam la telefon. Când am ajuns la destinație, am încheiat și eu conversația, la timp, cât să aud din partea șofeÂrului necunoscut „sărbători fericite și un an nou fericit vă doresc, în caz că nu ne mai vedem”…scutur de două ori din cap și mijesc bine ochii la șoferul cu barba albă, pe moment îl văd pe Moș Crăciun; mai scutur o dată din cap, îi urez la fel, plătesc și plec. Intru în Jazz unde mă lovește muzica aceea care curăță tot și-mi revin puțin din buimăceala provocată de „moșul” din taxi. Pe scenă prestează trupa „Teglagyari Megallo” („Stația de la fabrica de cărămizi”) și în fața lor zeci de fani care cântă și dansează alături de ei.
„Nici un om n-a ajuns profet în propria patrie.”
Nemaiauzind de această trupă, îl iau de-o parte pe solistul trupei, KöllÅ‘ László și îl descos. „Totul a început în Târgu Mureș acum 15-20 de ani, când aveam un vis: să facem o viață de club în Târgu Mureș, vis care s-a spulberat repede pentru că am devenit în scurt timp foarte cunoscuți și apreciați nemaiputând cânta în cluburi din cauza numărului mare de oameni care veneau la concertele noastre. Primăria a hotărât că nu mai avem ce cânta pe scena din Târgu Mureș așa că ne-am retras în alte părți. Cântăm la întâlniri de motocicliști, în Ungaria, Slovacia, Suedia, Rep. Moldova și peste tot unde suntem chemați și ne este apreciată muzica. O dată pe an, cântăm și la Târgu Mureș pentru fanii de aici. Ce m-a surprins la concertul din această seară au fost tinerii de 16, 18, 20 de ani care cunoșteau versurile pieselor care s-au născut înaintea lor, noi cântând și coveruri deși avem patru albume scoase.”
Valuri de plete…
Imediat după „Teglagyarimegallo” pe scenă au urcat băieții de la Fortuna Rock Band care au dezlănțuit publicul, nonconformiștii formând un val de plete pe ritmuri grele de rock. În acel moment puteai să faci una din două: să stai la masă cu o bere-n față și să lași muzica să te descarce sau să te arunci în valurile de plete și să te descarci singur, prin muzică. Încă o seară reușită în Jazz’n’Blues Club? Marcat!
Foto și text: Cristina GÂNJ



