Talente abil mascate

De regulă, ne apucăm să strigăm în gura mare ce știm să facem. Să dăm din coate (-goale) pentru a ne pune în evidență măiestria (potrivit unei aprecieri personale, după o atentă privire față-profil).

Ne-nvârtim, ne răsucim, în încercarea de a convinge. În orice caz, ne supără deștepții (la propriu) care despică firu-n patru și, când ți-e lumea mai iubită, împrăștie spuma eforturilor noastre. Adică, ne arată cât de goi suntem. Cât de nimeni. Sau cât de proști și fuduli. Da’ cine naiba se sinchisește de ăștia, cu gurile și cu pixurile lor cu tot, că doară banii-s la noi, nu?

Domnule, talentul ăsta de a face bani cu găleata (de gunoi) este tot mai vizibil în jurul nostru. A dat norocul peste nația română. Iar cei ce nu l-au încercat, încă, sunt vădit ispitiți. De rezultatele altora (pe care-i scuipă prin televizor, ca nu cumva să rămână imaginile deocheate) sau de diferite manuale de învățat îmbogățirea rapidă fără profesor.

Dar, la urma urmei, ce nevoie avem noi de astfel de cărți și casete editate prin străinătate, când exemplele de la noi ies viguros la iveală? Nu ne referim la povești însiropate stil Emma Harte și nici nu negăm că o muncă acerbă, susținută de mult noroc și de o veghere providențială poate avea rezultate fabuloase. Dar, câți sunt dintr-aceștia?

Ne dă târcoale, însă, instinctul pavlovian de apărare al personalităților publice față de inițiativa d-nei ministru de justiție, trecută (fără cascadorii sau împușcături) prin ședință de Guvern. După care, barieră! Cam ca aia de la Petelea, unde ți se usca cerul gurii până la venirea trenului (Apropo, facerea șoselei lăturalnice a început în 1998, iar acum, când, în sfârșit, am pus anvelopele pe ea, preferăm să ne întoarcem la coada trenului! Măcar statul la barieră nu ne zdruncina!) Legislația privind declarațiile de avere se vrea modificată. De unii, cu adevărat, de alții, la nivel de cavitate bucală. În consecință, primii se dau de ceasul morții să studieze legile europene, să țină seama de exigențele programului de aderare la U.E., să umble cu propunerea în băț pe la forurile legiuitoare, iar ceilalți scrâșnesc din dinți și dau cu pantoful de masă (după un binecunoscut model de la est de noi) pentru a se pune de-a curmezișul. Cică legea nu trebuie modificată (gândesc unii, ce se opun d-nei ministru), pentru binele personalităților publice chemate să ne reprezinte. Și, de ce nu, pentru binele nostru, al tuturor. Păi, dacă ăluia pentru care am pus ștampila (cu degetul înmuiat în… conștiință) nu-i este bine, mai avem noi tupeul să ne bucurăm? Adică, dacă aflându-i-se averea, adunată prin practicarea liberă a talentului de făcut (doi) bani, vreo 3 hoți și vreo 5 tâlhari i se năpustesc într-una din case (în timp ce el se odihnește în alta) și-l scutură de tot ce are? Nu, n-am dori să se întâmple una ca asta. În nici un caz. Doar n-om vrea să supraviețuim cu necazul omului pe cap!

Așa că stăm și cugetăm. O fi bine, o fi rău cu modificarea asta de lege?! E drept că și alte personalități publice europene practică ceea ce d-na ministru se străduiește să introducă pe la noi, da’ , poate, pe la ei hoții vor fi fiind mai cumsecade. Mai cu frică de Cel de sus. Mai cumpătați. Mai domni, ce mai! Adică, vor fi fiind și ei în concordanță cu potențialii lor clienți. Posibilitatea trebuie luată în calcul. Chiar realitatea noastră o demonstrează. Păi, cum să le cerem tâlharilor noștri să fie înțelepți, de vreme ce personalitățile din vizorul lor (alea sceptice față de modificarea legii) sunt numai la nivelul eforturilor disperate de conjugare publică a verbului „a fi”, fără nici un substantiv prin preajma lui? De fapt, aritmetica rămâne știință exactă. N-are nimic cu gramatica… Trei milioane de dolari (făcuți în puțin peste o treime de viață de om) relevă un talent incontestabil. Și bine ascuns, de vreme ce posesorul lui are puternice dificultăți de scriere și de vorbire literară. Exemplele sunt, din nefericire, destule.

Dar enervant rămâne tupeul cu care acești indivizi ne dau lecții de bunăstare, de bună creștere, de bună îmbrăcare, de bună purtare. Și, mai mult decât atât, tupeul cu care votează „nu” pentru declararea averilor. Adică, pentru o inițiativă ce ar obloji una dintre rănile țării. Dar, cui îi pasă de ea? Poate nouă, celor care strigăm clipă de clipă că legea n-ar trebui să fie cârpă nici sub picioarele celor aroganți (datorită leilor grei) și nici ale aghiotanților lor de prin instituții ce se vor curățătoare de infecții, dar se dovedesc a fi (prin destui dintre reprezentații lor) răspânditoare de viruși letali!

de Andreea CIUCA