Uncategorized

Cheia Primei Case?

Mureșenii care nu au o locuință în proprietate și nu au vreun credit ipotecar în derulare vor putea fi, de peste aproximativ 2 săptămâni, beneficiarii programului Prima Casă. Aflați astăzi condițiile generale ale programului, iar în numărul viitor vă așteaptă o analiză complexă a pieței imobiliare mureșene în legătură cu acest proiect.

Cei interesați de un credit până în 60.000 de euro, garantat de stat, cu dobândă mică, vor trebui să vină de acasă cu un avans de 5% și nu vor avea drept de înstrăinare a imobilului timp de cinci ani de la achiziționare. În cazul în care, după cei cinci ani, se recurge la o preluare de contract, noul proprietar va trebui să întrunească aceleași condiții de eligibilitate. În plus, băncile participante nu vor percepe comisioane de rambursare anticipată. Durata maximă a unui credit pentru programul “Prima Casă”este de 30 de ani. În cazul în care valoarea locuinței este mai mare decât suma garantată de Guvern, 60.000 de euro, beneficiarul este obligat să achite un avans de 3.000 de euro, plus să suporte diferența dintre cei 60.000 de euro și prețul de achiziție. Rata dobânzii va fi EURIBOR la 3 luni plus maxim 4% pe an, la credite în euro, respectiv ROBOR plus maxim 2,5%, potrivit normelor metodologice de aplicare a programului, stabilite de Guvern. Astfel, dobânda maximă la creditele în euro va fi de 5,2% (nivelul EURIBOR este de 1,268%), iar la cele în lei de 13,3% (ROBOR la 3 luni este acum 10,83%). Contractul nu va conține clauze care să permită modificarea unilaterală de către bancă. În afară de avansul de 5%, beneficiarii programului vor constitui un depozit colateral pentru garantarea dobânzii. Valoarea minimă a acestuia va fi egală cu cea a trei rate de dobândă.

Normele de aplicare ale programului “Prima Casă” prevăd și faptul că beneficiarii pot achiziționa locuințe finalizate, noi sau vechi, locuințe “în roșu”, ori în faza de proiect, de pe teritoriul României.

Mai mulți eligibili

Programul “Prima Casă” crește eligibilitatea persoanelor care doresc să achiziționeze o locuință. Astfel, până acum, orice persoană care dorea să contracteze un credit ipotecar în valoare de 60.000 de euro trebuia să dețină un venit lunar pe familie de minim 1.036 de euro. Prin programul “Prima Casă”, suma necesară se va diminua la 714 de euro. Cel care vrea să intre în program trebuie să dea în fața notarului o declarație pe propria răspundere că nu deține o locuință în proprietate, singur sau cu o altă persoană. Se poate lua și o casă cu un preț peste 60.000 euro, dar în acest caz avansul este de 5% din 60.000 plus diferența dintre suma garantată de stat și prețul casei. De exemplu, pentru o locuință de 100.000 de euro, avansul va fi de 43.000 de euro format din 3.000 euro cât este dobânda de 5% la ce garantează statul, plus 40.000 de euro diferența de preț. Beneficiarul mai are și obligația de a se angaja să nu înstrăineze locuința timp de cinci ani și să constituie în favoarea statului o ipotecă de gradul unu în privința condițiilor impuse băncilor. Valoarea garanției se reduce cu ratele de capital rambursate de beneficiar și se plătește în lei la cursul de schimb BNR de la data plății. Plata garanției se va face în 15 zile de la data primirii de către Fond a cererii de plată de la bancă, iar sumele garantate se plătesc de Ministerul Finanțelor de la bugetul de stat. Executarea se va face de către ANAF dacă nu se plătește 90 zile, adică trei rate neplătite.

Băncile acceptate în Prima Casă:

BCR, Garanti Bank, ING Bank, Banca Transilvania, Bank Leumi, BRD-SocGen, ATEbank, Raiffeisen Bank, Volksbank, Millennium Bank, Piraeus Bank, CEC Bank, Bancpost, Banca Românească, Alpha Bank, Credit Europe Bank, Unicredit Å¢iriac Bank, OTP Bank, Intesa Sanpaolo,

Emporiki Bank.

Show More

Related Articles

Back to top button
Close