Tentatiile revolutionare ale lui ’56
Si noiembrie, si decembrie sunt luni dense în celebrari ale trecutului recent, o invazie interogatoare a trecutului în prezent si, simetric, a prezentului în trecut, care aduce nuante si perspective noi. Memoria istorica celebreaza acum un soi de filiatie revolutionara a unui sir de miscari tectonice de contestare a comunismului: o jumatate de veac de la revolutia ungara din 1956 si reverberatiile ei în spatiul românesc, 20 de ani de la protestele muncitoresti brasovene din noiembrie 1987 si, fireste, acel decembrie revolutionar românesc, evenimentul fondator al democratiei noastre recente.
De la comunism la consumism, drumul parcurs de societatea româneasca, asemenea (într-o oarecare masura) companioanelor sale central si est europene, este departe de a fi fost lin, asa cum si-ar putea imagina, cu nonsalanta, generatiile trezite în plina cocacolizare. Sunt rani înca necicatrizate ale trecutului, provocate de violenta si minciuna, pe care le purtam cu noi deopotriva ca cetateni si ca societate, si a caror nevoie stringenta de vindecare cere un timp de gratie. Francezii numesc acest proces lent de vindecare a ranilor sociale ale trecutului, travail de deuil. Englezii au formula celebra, greu traductibila în româneste, “coming to terms with the past”. Sintagme clar descifrate, algoritmi bine definiti de practici culturale si politice prin care societatile democratice îsi gestioneaza trecutul problematic. Noi înca ne mai cautam cuvintele, ritmul si registrele potrivite, nu fara stridente, dezechilibre si confuzii. Poate ca înainte de toate, Europa Unita, ca identitate culturala, presupune confruntarea (clarificarile si împacarea) cu trecutul recent.
Par vorbe-n vânt? Cuvinte si teme din carti? Sa ne gândim la noi însine. La felul în care episoadele neclare, ascunse, inconfortabile din propria poveste de viata, pe care am încercat sa le camuflam prin uitare, au reizbucnit stânjenitor când ne-am asteptat cel mai putin. La felul cum idealismele, revoltele si promisiunile adolescentei fiecaruia din noi ne ajung uneori din urma, palmuind conformismul, placiditatea si dezertarile cotidiene ale maturitatii noastre ezitante. Cam asa este si cu identitatea noastra sociala si europeana.
Zilele acestea o expozitie itineranta intitulata “Printre Rânduri. Ecourile Revolutiei Ungare din 1956 în România”, strabate tara prin Timisoara, Arad, Oradea, Cluj, Târgu Mures, Sibiu, Brasov, Iasi si Bucuresti.
La Târgu Mures expozitia va fi deschisa din 7 pâna în 12 noiembrie, iar la Sibiu din 14 noiembrie pâna în 2 decembrie 2007. Ceea ce o recomanda este cercetarea de arhiva asidua pe care se bazeaza aceasta expozitie si modalitatile de expunere moderne, originale, provocatoare, atmosfera nonconventionala de happening pe care organizatorii au conferit-o expunerii publice a unor evenimente istorice dramatice si nu îndeajuns cunoscute publicului larg.
Initiatoarea expozitiei, cercetatoarea Andreea Varga, a fost sustinuta în demersul ei de Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului IICCR, Consiliul National de Studiere al Arhivelor Securitatii CNSAS, Institutul Cultural Român ICR, Institutul Cultural Italian si Consiliile locale. Acest eveniment expozitional itinerant urmareste sa spuna vizual si auditiv, prin fotodocumente, documente de arhiva, imagini video si înregistrari, povestea complexa si contradictorie a reprimarii brutale a miscarilor românesti (în special studentesti, dar nu numai) de solidarizare cu ceea ce istoriografia actuala consemneaza ca fiind revolutia maghiara anticomunista din 1956.
În plus, dincolo de valentele istorice si culturale, evenimentul se constituie si într-un demers civic si politic, în sens larg, de pledoarie pentru reabilitarea victimelor comuniste. El urmareste sa provoace masuri concrete, legislative, de casare a sentintelor proceselor politice, asa cum s-a întâmplat deja în celelalte tarile post comuniste central si est europene. Mai mult, pe firul documentarii de arhiva, initiatorii încearca sa gaseasca locul în care au fost îngropate cele 24 de persoane executate în acei ani tulburi, pentru a le acorda simbolic ritualul crestin de înmormântare si a le restitui locul cuvenit în memoria istorica.
Sid NEDEEA
