
Tinereţea şi experienţa, atuurile echipei PSD Reghin
Partidul Social Democrat (PSD) Reghin propune o listă de 24 de candidaţi pentru funcţia de consilier local la alegerile locale din 5 iunie 2016. Dosarele de candidatură au fost depuse marţi, 26 aprilie, la Biroul Electoral de Circumscripţie Municipală Nr. 2 Reghin, de primarul municipiului Reghin, Maria Precup, totodată preşedinte al PSD Reghin, care a fost însoţită de o parte din candidaţi, persoane ambiţioase şi oneste, dornice să se implice în bunul mers al comunităţii.
„Avem o echipă foarte motivată, foarte bine pregătită”
Potrivit primarului municipiului Reghin, echipa de candidaţi locali propusă de Partidul Social Democrat are ca atuuri principale atât tinereţea, cât şi pregătirea profesională, calităţi dublate de dorinţa de a realiza lucruri frumoase pentru semeni. „E un moment foarte important pentru Partidul Social Democrat Reghin, care are o echipă foarte tânără şi foarte motivată pentru Consiliul Local Municipal Reghin. Motivaţia noastră este de a continua proiectele pe care le-am început şi cel mai mare efort îl depunem pentru realizarea de noi proiecte şi mai ales pentru atragerea de resurse financiare din fonduri europene pentru că bugetul fiind destul de limitat, continuarea lucrărilor pe care noi ni le-am propus este condiţionată de existenţa acestor fonduri. Avem o echipă foarte motivată, foarte bine pregătită şi în majoritate alcătuită din tineri. Personal, am lucrat întotdeauna foarte bine cu tinerii şi de când sunt preşedinte al partidului am promovat necondiţionat tinerii. Această echipă are în componenţă mulţi tineri care au sub 40 de ani şi sunt convinsă că vom obţine cel puţin 10 consilieri locali. Am considerat că trebuie să acoperim fiecare domeniu de activitate în ceea ce priveşte pregătirea profesională, pentru că un primar fără o echipă puternică şi bine pregătită nu îşi poate realiza proiectele. De altfel, proiectele le-am întocmit împreună şi fiecare este specializat pe câte un domeniu”, a declarat Maria Precup.
Lista PSD pentru Consiliul Local Reghin
Candidat Vârsta Ocupaţia/Profesia
1) Maria Precup 61 ani primar – economist
2) Ovidiu Marian 39 ani viceprimar – silvicultor
3) Mihai Pădurean 39 ani economist – economist
4) Gavril Danciu 61 ani director comercial – economist
5) Gheorghe Horea 58 ani administrator – manager
6) Dragoş Pui 31 ani director executiv – economist
7) Alexandru Puşcaş 29 ani jurist – jurist
8) Florina Mădălina Grama 24 ani învăţătoare – profesoară
9) Daniela Luca 48 ani şef birou marketing – economist
10) Adela-Maria Pop 30 ani studentă – economist
11) Maria Borzan 64 ani pensionară – cercetător ştiinţific
12) Ioan Boga 46 ani antrenor – antrenor
13) Teodor Crişan 74 ani pensionar – jurist
14) Aurelian Feher 35 ani administrator – asistent veterinar
15) Mihai Dorin Preda 30 ani administrator – electrician
16) Violina Anti 42 ani administrator – filolog
17) Robert Janos Galaczi 29 ani manager – lucrător comercial
18) Ioan Ţeugea 60 ani director – tehnician
19) Gavril Ormenişan 48 ani casier încasator – sudor
20) Grigore Ungur 64 ani pensionar – maistru tâmplar
21) Cristian Nicoară 35 ani administrator – mecanic auto
22) Maria Andreea Ienciu 32 ani şef punct lucru – economist
23) Viorel Ioan Matei 41 ani şofer – mecanic
24) Andreea Cristina 24 ani consilier juridic – jurist



