Toarnă, toarnă frate!
De mai bine de 15 ani se perpetuează și se acutizează o stare de lucruri total anormală: corupție, șantaj, interceptări telefonice cu sau fără mandat…Și peste toate acestea delațiuni. Imaginea unei Românii pretins democratice care a „încremenit” în timpul trecut și care seamănă tot mai mult cu o țară latino-americană. Nu cu foarte mult timp în urmă Poliția Timiș mulțumea și transmitea calde urări de sănătate conducerii Asociațiilor de locatari din municipiul reședință de județ. Până aici nimic neobișnuit. Doar că mulțumirile erau adresate pentru sprijinul primit de Poliție în prinderea unor infractori. Triumfători, cei din Poliția Timiș declarau că acest fapt se datora în bună măsură și informațiilor date de diverși membri din conducerea Asociațiilor de locatari, și-și propuneau să extindă aceast plan de cooperare la nivelul altor Asociații, ba chiar să împărtășească și altor Poliții județene aceste reușite și eventual să găsească resurse de recompensare a celor care le oferiseră informațiile. Cu alte cuvinte să recompenseze și să stimuleze delațiunea. Prin natura faptului că stau mai mult acasă, pensionarii iau la cunoștință mai mult sau mai puțin întâmplător de ceea ce se întâmplă pe scările lor de bloc: cine unde intră, ce aduce, ce duce, cine este nou pe scară, cine pe cine vizitează…cine cu cine se culcă. Dar câte nu află pensionarii. Fără a nega faptul că la baza descoperirii unor infractori stau și informațiile oferite de cetățeni – pe lângă anchetele desfășurate cu profesionalism – cred că a încuraja și stimula practica denunțurilor (delațiunilor) este un fapt mai mult decât periculos. Este murdar în primul rând. În aceste cazuri nu poate fi vorba de comportament civic, ci doar de o turnătorie ordinară care erodează în mod ireversibil baza morală a societății și a credinței creștine. Mai trebuie spus faptul că denunțurile sau delațiunile nu sunt o invenție a regimului trecut, ci ele au ajuns să cunoască un grad înalt de perfecționare în regimurile totalitare. “Cosmetizate” sub denumirea de “datorie de onoare” sau de “vigilență revoluționară”, delațiunile sau denunțurile trebuiau să probeze atașamentul față de politica partidului de guvernământ. Un istoric antic, Tacitus, spunea despre delatorii din timpul său, încercând să-i definească: “Un soi de oameni meniți ruinei binelui public”. Mai mult chiar, într-o culegere de studii publicată în limba franceză, “Daco-romnia antiqua”, distinsul academician Emil Condurachi făcea o amplă analiză a aestui fenomen în Roma antică, arătând consecințele pe termen lung ale acestei practici. “Vigilenți” sau “oameni de bine” se pare că existau chiar și atunci. Ce a însemnat pentru noi, românii, acest flagel al delațiunii ridicată la rang de datorie cetățenească și practicată la scara întregii societăți? Incontestabil, teamă, suspiciune reciprocă și mai ales multă suferință. Azi, recurența fenomenului denunțurilor arată o dată în plus criza morală în care ne cufundăm tot mai mult. Cu certutudine că nu ne putem construi viitorul fără a ne elibera de trecut. În fond aceasta înseamnă a ne asuma istoria, propria noastră istorie.
Nicolae BALINT
