Printre îngeri, în sclipiri de vis

Vremurile, oamenii, lucrurile, tertipurile, (ne)loialitățile, aplecările, grijile ne țintuiesc de pământ. În fiece zi. Ne leagă sau ne spulberă aripile, veselia, speranțele, visele, zborul. Paradoxul zilelor noastre este unul insidios: cu cât ne-am străduit (și-am reușit) ca tehnologia să evolueze în folosul nostru, înspre como­ditate și bucurare, cu atât am devenit mai triști, lascivi, apatici. Ne-am lenevit trupește și sufletește. Deși, per global, ar trebui să fim încântați, ba chiar să tresăltăm. Pe aici n-avem războaie (cel puțin, încă), aspiratorul cu spălare-i la un preț accesibil, frigiderul care-aruncă berea direct în pat a fost deja fabricat (și cumpărat pe rupte, peste ocean), iar supermarketurile E pline de bunătăți (E venind de la puzderia de E-uri care ne sunt generos oferite).

Cu toate acestea, nu prea avem nici vremea și nici starea să ne bucurăm. Tot timpul ne văităm că ne lipsește ceva, chiar și atunci când ne prisosește. Iertată-mi fie critica, dar dacă nu vi se aplică punctual, faceți ochii roată și-ntr-o secundă veți găsi o du­zină de astfel de cazuri (și asta numai printre cunoscuți).

Așa că, la a douămiașiceva venire a Domnului suntem, pare-se, mai bătuți de soartă (prin ceea ce ne frământă constant și ne preocupă cu precădere, adicătelea valori cu puternic iz de nonvalori) decât primii creștini în vremea prigonirilor, decât strămoșii în veșnică luptă cu imperii păgâne ori pretins creștine, decât demnii ocupanți ai închisorilor comuniste. Căci toți aceștia aveau, ca potecă sufletească, lumina și speranța nestrămutată în puterea lui Dumnezeu și-a lor. Și, de-aici, o calmă bucurie.

Magia Crăciunului constă nu numai în venirea Pruncului Sfânt, an de an, ci în venirea Lui necondiționată, fără a ține seama de slăbiciunile noastre, de faptul că-L uităm și-L părăsim mereu ori că, de multe ori, Crăciunul e prilej de orice altceva decât de punte între noi și cer.

Magia Crăciunului constă nu numai într-o bucurie inexpli­cabilă pe care, dacă-o lăsăm (într-un mod simplu, fără fandoseli), ne invadează ființa cum nu se-ntâmplă decât acum, ci și-ntr-o transcendentală împletire între „a fost” și „va fi”.

Fie că-n brad podoabele sunt nuci (cu sau fără staniol), fie că-i plin de beteală Swarovski, Crăciunul ne aduce șansa de a ne bucura. Ne-o oferă din zbor. Și-atunci, de ce s-o declinăm? Când un gând bun, o caldă ambianță, o strângere de mână, un colind (exclus manea!), ne pot aduce mai mult decât toate calculele pentru supraviețuire. Căci dacă ne permitem acest respiro, primim forța de-a continua. Aceasta-i și mesajul venirii și revenirii lui Iisus, cu totul în folosul nostru. Să lăsăm, pentru câteva zile, grijile cu grijile, fiindcă tot acolo le-om găsi. Sunt cele mai al naibii de constante. Buna dispoziție, bucuria, satisfacția sunt, deseori, perdele de fum, dar grijile și răutățile-s rocă dură. Peste și dincolo de ape. Desigur, cu concursul nostru.

Surprinzător modul în care, din știute societăți de mare consum (prin definiție), „spiritul Crăciunului” a reușit să iasă și să se păstreze la suprafață. N-a fost sufocat nici de modernitatea se­colului, nici de criza economică și nici de problemele individului. Chiar dacă, firme de specialitate, l-au pervertit în slogan comercial. N-am văzut respect mai mare pentru această sărbătoare (la scară națională) decât în S.U.A. unde te inundă nu doar betelele și fundele de catifea înfășurate pe fiecare arbore ornamental de la margine de trotuar (iar nimeni nici că se gândește să le rupă ori să le fure), nu doar brazii de Crăciun de la tot pasul, nu doar Moșii clopoțind a sărbătoare (fie și cu tentă de comerț), ci și co­lindele care răsună peste tot și de peste tot, slujbele repetate din toate bisericile, la ceas de zi și de seară, corurile gospel (chiar dacă nu-s ortodoxe…), buna dispoziție a trecătorului, a vânzătorului, a călătorului, mila față de cei mai puțin favorizați de soartă.

Ne tot plângem că ne inundă o seamă de porcării occidentale și ne jelim că nu le putem face față. Dar, suntem, oare, în stare a prelua ce-i bun? Ca principiu, da. Ca principiu. Așa că, haideți să acceptăm, să înmulțim, să respectăm „spiritul Crăciunului”, mai cu seamă că n-avem răbdarea, tăria, voința de a-l ține decât preț de-o sclipire. De vis.

Magia Crăciunului constă și-n faptul că, buni ori mai puțin buni, avem parte de-un spectacol „full option” cum nu se-ntâmplă decât acum. Împletiri de îngeri în zbor, concerte în armonii divine, atingeri de aripi celeste, purtări pe gânduri de cânt. Vina că nu-l vedem, nu-l simțim sau nici măcar nu-l adulmecăm ni se datorează, în exclusivitate. Căci, legați de „ a avea” uităm să ne bucurăm de „a fi”. Dar asta nu-nseamnă că spectacolul firii divine nu se desfășoară cu aceeași naturalețe în fiece an. Să-nchidem ochii, să ne eliberăm trupul și sufletul și să-l ascultăm. Fiindcă avem, cu toții, din promoție divină, invitații în prima lojă.

Crăciun fericit, cu zbor de îngeri la ferești și cânt de colinde în suflet!

Andreea Ciuca