Uncategorized

Toți mint?!

Florin Oproiescu a pierdut fotoliul de viceprimar în favoarea UDMR-istului Bakos Levente dintr-un motiv foarte simplu: românii au votat pentru ungur* Nu a mai contat lupta etnică, ci opoziția – mai mult sau mai puțin fățișă – a consilierului independent față de primar * În reconstituirea votului ne-am lovit de minciunile consilierilor * Nici aleșii PNL, nici cei ai PRM, nici cei ai PSD nu au recunoscut că au votat pro – UDMR * Doar votul democraților a fost franc: împotriva lui Oproiescu * Argumentele nici nu mai contează* În toată această poveste ne displace nu modul în care au votat doi dintre consilierii români, ci lipsa de caracter de a recunoaște pentru cine au votat

În 25 ianuarie a.c, aleșii locali târgumureșeni s-au strâns așa cum obișnuiesc în fiecare lună la ședința ordinară de Consiliu Local. Ordinea de zi – la fel de obișnuită. Ceea ce ne-a suscitat nouă interesul, cu întârziere, este punctul 3 de pe ordinea de zi, care privea adoptarea proiectului de hotărâre privind alegerea unui viceprimar. Teoretic, calculul hârtiei spunea că doar un candidat al UDMR are șanse să ocupe fotoliul lăsat liber de Barczi Gyozo, desemnat subprefect interimar în locul lui Burkhardt Arpad, scos la pensie pentru că a împlinit vârsta, în decembrie. Teoria, care arăta că UDMR are 13 voturi în CL Târgu Mureș, iar toate celelalte partide – haideți să le spunem generic românești – doar 12, a fost răsturnată de situația de fapt care consemna absența consilierului local Kolozsvari Zoltan de la ședință. Una din rarele ocazii în care s-a înregistrat paritate între consilierii locali. În consecință, pe fondul acestei absențe, consilierii români (cu toate că nu ne place această împărțire etnică și propagarea acestei idei) puteau specula și chiar profita inclusiv pentru a obține un viceprimar. Doar că ceea ce se putea face în teorie, în practică s-a dovedit un fiasco. Încercând să reconstituim votul din 25 ianuarie, care a consemnat 16-6 în favoarea lui Bakos Levente, ne-am lovit de minciunile consilierilor. De un lucru suntem siguri: PD a votat împotriva lui Florin Oproiescu.

În rest, acuzele s-au mutat, așa cum veți putea vedea din declarațiile aleșilor dintr-o curte în alta, fără ca aleșii PSD, PNL și PRM să își asume eșecul desemnării unui viceprimar român, cu toate că acest lucru ar fi fost dificil, ținând cont că UDMR este majoritar și în al doilea rând votează disciplinat ceea ce ar fi făcut imposibil câștigarea vreunui vot din tabăra sa.

Iar pe noi ne preocupă aceeași întrebare: cine minte? și cine nu își asumă votul. Deoarece nu vrem să ne lansăm în acuze gratuite, așteptăm ca aleșii care au votat împotrivă să recunoască cum au votat.

Florin Vlas și Octavian Moraru, ambii consilieri locali din partea PSD, nu au putut fi contactați până la închiderea ediției. Declarațiile lor aproape le intuim: “Am votat pentru Florin Oproiescu”.

“Eu cu Ștefanovici l-am propus. Cum să votăm împreună. Eu sunt om normal. Sunt în stare să jur cu mâna pe Biblie că l-am votat pe Florin Oproiescu. O să fac investigații să văd cine a răspândit zvonul că eu am votat împotrivă. Cred că sunt ultimul din Târgu Mureș care ar putea fi acuzat de trădare. Sunt în stare să solicit și o expertiză grafologică”, dr. Ioan Sita, consilier local PRM

“Nu am avut o înțelegere între cnsilierii locali ai PD în ceea ce privește alegerea viceprimarului. Deschiderea unui astfel de subiect va duce la propagarea unui aspect care deja nu mai e relevant și anume tensiuni în relația româno-maghiară din Târgu-Mureș. Nu pot să vorbesc în numele colegilor mei de la PD dar eu am votat cu Bakos Levente”,

Doru Oprișcan, consilier local PD

“Eu i-am arătat votul lui Oproiescu că am votat cu el”, Liviu Pop, consilier local PNL

“Fiecare se disculpă, eu am vrut să îl propun pe domnul Sita, fără să vorbim să vedem câți suntem în sală. M-am dus la Moraru care a îmbrățișat ideea, dar dr. Sita nu a vrut și atunci l-am propus pe Florin. Nici nu mă gândeam că PD o să voteze împotrivă. Mă gândeam că o să ajungem la balotaj. Sita și Moraru și-au dat cuvântul de onoare că au votat pentru Florin. Pop și Mailat tot pentru el. Nu știu cu cine au votat Vlas și Crăciun”,

Mircea Ștefanovici, consilier local PRM

“Fals, informația este falsă, dr. Sita a votat pentru. Am discutat la organizație această problemă, noi le-am trasat sarcina să propună și să voteze pentru un român. Cum ei nu ne votează pe noi, nici noi nu îi votăm. Cred că au mai votat pentru Bakos – Aurel Mircea Pop, Octavian Moraru și Virgil Mailat”, Constantin Amza Mărgărit, președintele PRM Mureș

“Bănuiesc că dr Sita și Moraru de la noi se poate să fi votat împotriva lui Florin Oproiescu. Liberalii au votat pentru Oproiescu, i-am văzut”, Florin Crăciun,

consilier local PSD

Ligia VORO

Show More

Related Articles

Back to top button
Close