Construcțiile vor învia… cu un plan bun și o cărămidă
După mai bine de șase luni în care cuvântul „criză” a luat practic fața cordialului „Bună ziua!”, deschidem ochii și vedem, stupoare, sectorul construcțiilor trăiește! Diferența față de anii trecuți este că nu mai are motoarele turate la maximum, ceea ce însă oferă loc și timp pentru seriozitate, calitate și prețuri decente. În Mureș se construiește!
În Mureș se construiește. Contrascom Bența construiește. Romur construiește. Conimur construiește. Profitec construiește. Rodena Construcții la fel. Pe lângă aceștia, o mulțime de persoane fizice cu potențial financiar construiesc blocuri și ansambluri de locuințe. Cei mai fericiți sunt cei care nu și-au dezvoltat proiectele într-o dependență totală față de bănci. Dar și ceilalți au reușit să-și negocieze cu băncile perioade de grație la plată sau chiar reeșalonarea creditelor, pentru a putea merge înainte. Cei puternici construiesc! Pe lângă ei, firmele subcontractoare au început și ele să respire un aer mai proaspăt. Cele serioase. Cele care nu au fost neapărat dependente de lucrări venite, prin diverși intermediari, de la stat. Și-au ajustat personalul, prețurile, pretențiile și au rămas în piață. În general, subcontractorii mici sunt cei care au avut cel mai mult de suferit în această perioadă.
Firmele producătoare și cele care comercializează materiale de construcții, deși au înregistrat scăderi vizibile ale tranzacțiilor, pot fi mulțumite că alunecușul s-a încheiat. Ma jos de atât nu prea este unde. Reducerile de preț în această perioadă au început, încet, să dea roade. Clienții încep să revină în show-room-uri, e drept, majoritatea fiind români care lucrează în afara țării și veniți în vacanță cu scopul de a-și construi, modifica, renova locuințele.
Pentru cine mai construiesc însă dezvoltatorii? Potențialii clienți ai acestora sunt aproximativ aceiași cu cei din anii trecuți. Nevoia de locuințe din județul Mureș este mult mai mare decât oferta, situație general valabilă la nivel național. Prețurile au fost aduse pe pământ de către constructori, astăzi un metru pătrat finisat nu mai costă de trei-patru mai mult decât prețul la construcție.
Piața de imobiliare din comune și sate, deși neluată în seamă până acum, își urmează nestingherită evoluția, chiar dacă în regim de regie proprie și cu străvechea clăcă strămoșească.
Singurul lucru serios care a împiedicat piața imobiliară să înceapă să crească, e drept, cu pași mărunți, a fost atitudinea de neînțeles a băncilor în ceea ce privește creditarea. Aceasta s-a schimbat însă acum, după lansarea la apă a programului guvernamental Prima Casă, care a pornit valul unei ușoare relaxări a creditării. Deși conform statisticilor nu se mai simt atât de siguri pe locurile lor de muncă precum în anii trecuți, românii s-ar înhăma la un credit pe termen lung când vine vorba de achiziționarea unei case. Mai ales acum când prețurile au scăzut simțitor. E și o chestiune de tradiție la noi. Tot românul trebuie să aibă casa lui. Proprietate. Așadar, spunem noi, dacă băncile își vor schimba atitudinea față de clienți și vor împinge niște bani pe tejghea, afișând totodată prudența necesară la calculul riscului pe care-l aduc anumiți clienți, s-ar putea să asistăm, într-un an-doi la decolarea lină a sectorului de construcții. Cu siguranță că va fi un zbor la firul ierbii pentru următorii cinci ani, să spunem, dar e mai mult decât o ședere în hangar.
Luna iunie – începutul urcușului
Potrivit datelor Eurostat, România a înregistrat o creștere de 9,3% a sectorului construcțiilor în luna iunie, comparativ cu luna anterioară, acesta fiind cel mai mare avans din Uniunea Europeană. La nivelul UE, activitatea din acest sector a scăzut cu 3,3% în iunie, în vreme ce în țările din zona euro declinul a fost de 1,1%. În opt dintre cele 11 state pentru care Eurostat a prezentat date statistice s-a înregistrat o scădere a activității în construcții, în vreme ce în patru țări producția a crescut. În afară de România, acest sector a mai crescut în iunie în Bulgaria (1,5%), Polonia (1,2%) și Cehia (1%). Cele mai mari scăderi au fost înregistrate în Suedia (-3,8%), Portugalia (-3,3%) și Slovacia (-2,0%). Comparativ cu perioada similară a anului trecut, activitatea în construcții a scăzut cu 14,1% în UE și cu 8,8% în zona euro.
Instalațiile, în creștere
“În ceea ce privește afacerea cu instalații tehnico sanitare pot spune că suntem în creștere față de prima jumătate a anului. Dar relansarea sectorului construcțiilor s-ar putea face doar dacă băncile ar credita, dacă ar da mai ușor credite oamenilor. Cu siguranță că aceștia ar investi și ar construi. De exemplu, pentru programul Casa Verde, cu panouri solare, pompe de căldură energie eoliană, etc, dacă statul ar suporta anumite cheltuieli, ar creste și sectorul nostru, oamenii ar fi interesați să investească. Pentru că este la modă să ai panouri solare, dar nu sunt bani”, ne-a declarat Demeter Zoltan, manager Deltatherm, firmă care comercializează instalații tehnico sanitare.
“Totul pornește din sistemul bugetar!”
“Vânzările au scăzut cam cu 10-15%. Se observă o ușoară scădere și în lunile iulie și august. S-ar putea ca totuși ca în curând lucrurile să se miște puțin. Se pare că prin programul Prima Casă începe să se recupereze puțin din piața imobiliară. Eu zic că vom încheia anul cu o scădere a vânzărilor de 10-15%. În ceea ce privește economia actuală, dacă guvernanții și-ar face datoria, dacă banii care trebuiau să ajungă în economie nu ar fi ajuns la capitolul salarii, economia s-ar fi revigorat. Totul pornește din sistemul bugetar, banii sunt blocați. Păi avem de încasat bani de la primării. De la Primăria Târgu Mureș trebuia să încasăm deja de anul trecut din septembrie. Guvernanții nu au măsuri concrete de ieșire din criză. Iar băncile, în loc să scadă dobânzile, raportează profituri pe spatele celor buni- platnici ca să acopere și găurile lăsate de cei rău-platnici. Dobânda mea nu trebuia să se dubleze. În sectorul bancar trebuia să se dubleze la cei rău-platnici. În vremurile astea ar trebui făcută o triere. Ar trebui să se facă o curățenie în sectorul economic, să se țină cont doar de cei care sunt serioși”, ne-a spus Iustinian Rus, administrator al depozitului de materiale de construcții Casa Galbenă.
“În doi ani vorbim de relansare economică!”
“Vânzările au scăzut. Față de anul trecut totul merge foarte slab. Și deocamdată nu se arată nici o schimbare. La începutul anului a mers mai bine. E criză și încă doi ani de zile nu ieșim din ea. De abia după aceea vom putea vorbi de relansare economică. Și băncile ar trebuie să dea drumul la credite, dar să fie atenți la cine accesează creditele. Pentru că s-a ajuns la criză tot din cauza celor care nu și-au plătit la timp datoriile. Ar ajuta niște propuneri guvernamentale noi, ar ajuta ca băncile să acorde credite mai flexibile, fără cerințe așa de stricte. Am angajați care s-au interesat de programul Prima Casă, dar cererile erau prea mari. Programul acela este pentru cei care au salarii de o mie de euro, iar la două luni nu s-au accesat nici un sfert din banii alocați. Este doar de fațadă!”, susține
Lucian Lascu de la Radee-Construct, companie care se ocupă cu exploatarea balastului în uscat.
“Fondurile de stat sunt cum sunt! Sunt contracte cu finanțare partială, o parte din lucrări sunt executate, cealaltă parte atunci când se va face și plata. Totul pleacă de la criză, eu nu văd nici o posibilitate de relansare a construcțiilor anul acesta! Și la bănci s-a ajuns la sfert cu creditele. Dacă anul trecut contractai de 2 milioane de euro anul acesta abia poți de un milion de euro, iar valoarea garanțiilor s-a înjumătățit”
Aurel Lazăr, Lasprom – instalații gaz
“Prima Casă” s-a urnit și în Mureș
După mai bine de o lună de la lansarea programului “Prima Casă”, Fondul de Garantare a Creditelor a aprobat 464 de dosare de credit. Alte 138 de solicitări de credit sunt în curs de analiză. Reporterii Ziarului de Mureș au încercat să vadă condițiile și durata de așteptare pentru un astfel de credit la câteva bănci importante din oraș.
Bănci diferite, comisioane diferite, dobânzi diferite. O dobândă bună la “Prima Casă” are BCR. Aceasta este compusă din dobânda băncii, de 3,8% plus Euribor, care se modifică la fiecare trei luni. Calculat, dobânda finală, în momentul de față, este de 4,693% pe an. Aici te prezinți cu 5% avans din valoarea totală a costului locuinței, iar până la suma finală, banca îți oferă 95%. Dar ai de achitat 300 lei plus TVA care este comisionul de evaluare a locuinței, plus 0,5% comision de acordare și 0,37% comision de gestiune și, nu în ultimul rând, un depozit cu trei rate de dobândă. Adică dacă dobânda îți este de 100 euro tu virezi 300 euro în acel cont, plată care se face o singură dată pe toată perioada creditării. Acest fond îți va fi returnat în momentul în care ai achitat ultima rată. Dar pe lângă aceste comisioane, va trebui să mai scoți din buzunar “ceva” bănuți pentru notar și pentru asigurarea anuală a imobilului. O veste bună este faptul că la rambursarea totală a sumei în avans nu se percepe comision.
Asemănător se prezintă situația și la Banca Transilvania. Aici, dobânda anuală este de 5,099%, adică 4% dobânda băncii, plus Euriborul. Asta la creditul în euro. Dacă vrei să contractezi în lei, dobânda este de 10,23%. Tot așa se percepe avans de 5%, comission de gestiune de 0,37% pe an. De exemplu, pentru achiziționarea unui imobil în valoare de 44.000 de euro, achiți un avans de 4000 de euro, iar banca acordă 40.000 euro. Iar rata lunară pe o perioadă de 30 de ani este de 217,16 euro, rată cu dobândă variabilă.
Dacă veniturile ambilor soți însumează 2.500 lei, la BRD se poate contracta un credit de 40000 de euro. Dar, dacă vânzătorul imobilului cere 40.000 euro, iar în urma evaluării, valoarea locuinței este mai mică, nu se poate contracta suma cerută inițial. La BRD dobânda anuală efectivă este de 5,28% pe an. La un astfel de credit, rata lunară, estimativ, pe o perioadă cuprinsă între 20-30 de ani, este de 233,66 euro.
La contractarea unui credit la Unicredit Țiriac, cu un salar de 2200 lei și un avans de 4000 euro, primești o sumă de doar 32.000 euro. La un astfel de credit, rata lunară, este de 185,6 euro. Aici dobânda anuală este de 5,12% pe an. Tot așa plătești un comision de evaluare de 300 lei, asigurarea apartamentului care este 0,18% din valoarea evaluării totale, plus taxele necesare la notariat. În funcție de politica fiecărei bănci, dosarul se analizează la unele în timp de o lună, la altele poate să dureze și două sau trei luni. Dar pentru contractarea unui astfel de credit sunt necesare câteva condiții, printre care se numără, venitul minim de 400 euro, vechime la ultimul loc de muncă de minim trei luni, să nu deții în proprietate nici o altă locuință și să nu ai în derulare un credit ipotecar. Iar dacă în perioada evaluării dosarului, condițiile de creditare nu sunt întrunite nu se poate acorda creditul. Deci, pentru Prima Casă tinerii trebuie să înarmeze cu răbdare, voință, dar și cu ceva bani.
Arina MOLDOVAN
Alin BOLBOS



