TRADIÅ¢IE ȘI MODERNIZARE Sighișoara la mijlocul secolului XIX (I)

Între 1500-1850 Europa de vest a depășit cu mult nivelul Europei răsăritene în privința nivelului economic și a gradului de dezvoltare

al statului, iar Transilvania se afla în secolul al XIX-lea, în special din punct de vedere economic, într-o decădere față de vestul Imperiului Habsburgic, element vizibil încă din secolul al XVIII-lea, efectele

revoluției industriale făcându-și simțită prezența abia după 1900.

Cu toate acestea, în a doua jumătate a secolului XIX, modul de viață, de organizare, de tabieturi vest-europene este preluat treptat,

elementele modernizării vor pătrunde până la resorturile cele mai intime ale vieții private.

Acesta este și cazul Sighișoarei, un burg săsesc aflat pe cursul mijlociu al Târnavei Mari, important centru meșteșugăresc și comercial aflat acum într-un proces complex de transformare sub impulsul procesului de modernizare, care provoacă modificări de substanță. Referindu-se la acest proces, Adolf Hohr, analizând breasla țesătorilor, aprecia: “Imaginea orașului nostru în ultimi 50 de ani s-a schimbat foarte mult, spiritul progresist al vremurilor noi a lăsat urme adânci, însă așa cum se obișnuiește noul nu apare alături, ci în mijlocul situațiilor vechi.

O lege străveche în dezvoltarea cuceririlor umane, vechile structuri se prăbușesc, se schimbă vremea și o nouă viață apare. Case vechi și străvechi dispar și noi construcții se ridică din acestea. Structuri sociale învechite cad și lasă spațiu altora. Acesta este și cazul nostru, când turnurile mândre ale fabricilor se înalță fumegând spre cer, în atelierele noastre meșteșugărești activitatea devine din ce în ce mai redusă”.

Din punctul de vedere al populației se observă o evoluție evident ascendentă. La anul 1851, în Sighișoara existau 7.206 suflete, aflându-se pe locul al șaselea la nivelul populației Transilvaniei, pentru ca la 1866 numărul să crească la 8354 de suflete, la 1880 avem 8.788 locuitori, numărul lor va crește la 9.618 în 1890 și vor ajunge la 10.875 în 1900.

Influența vestică

Această evoluție demografică determină modificări importante în fizionomia orașului. Profesorul Josef Haltrich menționa la mijlocul veacului că, în domeniul edilitar, influențele vestice sunt tot mai evidente: se pavează străzi, apar trotuare, se introduce iluminatul public cu petrol la 29 iulie 1867 și în anul 1862 se strămută cursul pârâului Șaeș, care până atunci trecea prin centrul orașului. Pârâul, mai ales primăvara, provoca unele neplăceri: “Locuitorilor din Baieregasse li se ia de acum înainte plăcerea de a se distra an de an la topirea gheții sau după fiecare ploaie abundentă cu săparea de șanțuri, ori de a se servi cu apă de bărbierit direct de pe fereastră, plăcere care a avut-o un cetățian la 2 septembrie 1851, la revărsarea cea mare, când apele Șaeșului s-au urcat mai mult ca niciodată”. Modele edilitare din Viena sau Pesta se remarcă în domeniul construirii clădirilor: “Exteriorul majorității clădirilor de locuit la Sighișoara a primit încetul cu încetul alt aspect. Acum predomină construcțiile de piatră, urmează apoi cele mixte din lemn și piatră, iar lemn se folosește doar la șuri și șoproane. Acoperișurile de țiglă au deja prioritate în fața celor acoperite cu șindrilă, acoperișurile din paie au dispărut aproape în totalitate. Acoperișurile din tablă, ca la alte orașe transilvănene, nu se găsesc la Sighișoara, cu excepția familiei Bogesdorfer din Baiergasse. (…) Două case au fost împodobite cu balcoane, una cu balcon închis, iar ornamentația făcută de zidari este uneori artistică și se folosește din ce în ce mai des. Inscripțiile pe case, precum și urme ale acestora, se mai pot vedea în partea din mijloc și de sus a ulițelor Baiergasse și Schaasgasse”.

Deși este un oraș de meșteșugari și cu activități comerciale importante, o parte a locuitorilor orașului practică agricultura, “pe o întindere de o milă și jumătate din hotarul orașului, majoritatea fiind proprietari de pământuri cultivabile”. Lucrarea pământului lasă de dorit în opinia lui Haltrich, anumite tehnici noi nefiind utilizate: “În ceea ce privește folosirea gunoiului, Sighișoara, ca și majoritatea localităților ardelene (…) gunoiul de cel mai bun ducându-se pe Târnavă în jos”. Este deplâns acest lucru, ceea ce atestă un anumit conservatorism la nivelul țăranilor sași: “Folosirea preceptelor înțelepte care derivă din aplicarea științelor naturale și a chimiei, ce au reușit în alte părți, la noi lipsește cu desăvârșire”. Totuși, acest domeniu nu scapă atins de fenomenul amplu al modernizării, unele noutăți venite din domeniul agronomiei fiind deja prezente: “Mulți cultivatori se îndeletnicesc cu înnobilarea sortimentelor. S-a încercat în repetate rânduri extinderea culturii de duzi, precum și creșterea viermilor de mătase, s-ar renta și s-ar spori mai repede dacă desfacerea coconilor ar fi asigurată. Stupăritul se practică mai mult din plăcere. (…) În ultimul timp se urmează exemplul dat de Johann Kinn cu opt ani în urmă, cel de a folosi noi tipuri de pluguri, iar în satul apropiat Hoghilag se utilizează deja mașini de însămânțat și prășit porumb”.

Globalizare de secol XIX

Însă în domeniul în care Sighișoara avea o tradiție seculară, și anume meșteșugurile, procesul de modernizare va determina transformări fundamentale în forma și organizarea acestora, mai ales ca urmare a impulsului venit din partea manufacturilor. Acestea, în special cele textile, au lovit profund în meșterii breslași țesători care după o relativă prosperitate în secolul al XVIII-lea, după unirea Principatelor Române, vor fi ruinați de importul masiv de postav din Anglia și Statele Unite realizat prin comerțul peste Carpați. Acest lucru pentru Sighișoara, determină ca din cei 500 de meșteri breslași la 1852, majoritatea să sărăcească, mulți dintre ei căutându-și de lucru și servind alte profesii mai puțin onorabile, cum este cea de ospătar.

Profesorul sighișorean relevă această stare de fapt: “Începând din anul 1857 și țesătorii sunt amenințați din cauza pânzei englezești și americane, care pătrunde prin Principatele Dunărene în Ardeal, precum și din cauza crizei de bumbac datorată urmărilor războiului nord-american”. Cu toate acestea, nu se poate spune că meșteșugurile au fost desființate, unele produse sunt căutate pe piață iar la nivel de atelier mai apar anumite inovații : “Dintre produsele meșteșugărești (căutate, n.red.) se pot enumera articolele de frângherie care se livrează la Uioara la ocnă, clei talpă, pălării, marfă fină și pentru țară. Articolele de pâslă fină produc pălărierii Johann Hoch jr. de la 1853 și Friedrich Folberth în anul 1865, articolele de tâmplărie pentru țărani. Din anul 1863, orașul dispune de un ceasornicar iscusit, Friedrich Mild, care începând cu 10 august 1867 întreține un ceas electric – primul din Ardeal. Un nume și-a făcut ceasornicarul Karl Devai, care a fabricat multe din ceasurile ce se află la turnurile din împrejurimi. Sighișoara a avut și un tâmplar de artă și constructor de orgi Johann Gooss, decedat în 1852, iar fiul său, Johann Gooss jr., este un talentat constructor de orgi, la fel ca și Friedrich Binder.

Tânărul Karl Henning, care a lucrat în străinătate și îndeosebi în Anglia, un arămar, și-a construit în propria casă o baie rusească cu abur și cu vană. Tot zilele trecute în curtea sa a făcut un berbec hidraulic cu roată de reacție. De menționat și lucrările de dogărie, ca marele butoi al lui Riferi”. În ciuda acestor inovații, breslele își trăiau ultimele zile de viață, iar la 1872 ele vor fi desființate prin lege.

Nicolae TEȘCULÄ‚