UE. Șampanie și spaime

Am intrat în Europa plini de convulsii. Prieteni de peste hotare îmi scriu bucurându-se pentru noi că vom fi împreună în așa zisa lume bună, occidentală. Îmi amintesc că în urmă cu 3 ani, când valul extinderii cuprinsese 10 noi țări, parte din ele fost comuniste, îmi felicitam la rându-mi, cu ușoară invidie, colegii și amicii baltici și central europeni din Universitatea Oxford. În fine, iată, 1 ianuarie 2007. Râuri de șampanie. Revenim în Europa, după ce am așteptat ca neam, o jumătate de secol și-am bâjbâit ultimii 17 ani prin tunelul tranziției. În ceea ce ne privește, suntem reprezentanții unei generații pentru care a rămâne în țară și a construi ceva aici, în ciuda dificultăților și a incoerențelor societății românești, este un proiect asumat. Iar în acest răstimp, mai cu seamă în ultimii ani, ne-am pregătit concret și febril pentru un prag istoric care ne inspira neliniște și speranță. Am decis să scriu acum în calitate de veche prietenă (de-o viață, aș spune) a lui Aurelian Grama. O prietenie aspră, călită prin încercări din care vom fi învățat multe. Scriu, de asemenea, ca admiratoare constantă a ceea ce el a construit, cu sacrificii, de mai bine de 5 ani: ziarele și echipa sa de jurnaliști din Mureș și Sibiu. Ziarul de Mureș, Zi de Zi, Ziarul de Sibiu. (Cum întâmplător, o mai veche specializare a mea este sociologia comunicării de masă, îmi veți acorda sper, prezumția de minimă obiectivitate). Din studenție i se spune Temerarul. De câțiva ani prietenii lui apropiați îl numim, cu ironie afectuoasă, Aurelian Fondatorul. În ultimul timp, așadar, am încercat să ne profesionalizăm, să învățăm, fiecare în domeniile noastre, pe cât putem, să facem lucrurile ca la carte. Ne pregăteam să ne măsurăm forțele cu lumea civilizată “de dincolo”. Ceea ce, în termeni de management de presă locală, a însemnat o creștere constantă a calității ziarelor, o îmbunătățire a graficii și a conținutului, pe care nu mă îndoiesc că dumneavoastră, cititorii, le-ați remarcat și apreciat, o ofertă bogată și tentantă de suplimente (auto, imobiliar, agricol, medical, de turism etc), în așa fel încât ziarele să capete consistența celor europene. Pentru ca toate acestea să poată fi susținute financiar și să se bucure de un capital de credibilitate pe piața media, Aurelian a construit în timp parteneriate stabile cu agenții de publicitate internaționale prestigioase și cu asociații profesionale de jurnalism. În spatele acestor pregătiri: efort imens, inteligență și speranță. Pentru el, ca fondator și pentru echipa sa, toate acestea presupuneau adeseori câte 20 de ore de muncă pe zi. Vă spun aceste lucruri pentru că îmi pot imagina că și unora dintre dumneavoastră astfel de eforturi vă sunt familiare. Și că fiecare visăm la șampania reușitei. Ce ne-a adus, în cele din urmă, spumoasa celebrare a integrării? Din 3 ianuarie Aurelian Grama este arestat preventiv, într-un caz devenit notoriu printr-o mediatizare intensă, expeditivă și manipulatoare. Ca o execuție publică. Încercând să înțeleg ce se întâmplă, caut profan în diverse ediții ale codului penal semnificația acuzelor ce i se aduc. Și de fiecare dată mă ia cu frig absurdul. Pentru că viața noastră reală refuză să intre în patul procustian al unei instituții a statului, cu veleități omnipotente. Cineva m-a întrebat: și ce veți face după aceea, veți emigra în America? Nu prea știu cum va arăta “după aceea”, dar știu că, în afară de faptul că am hotărât să nu mai votez, cel puțin o vreme, până când lumea politică românească îmi va da, mie ca cetățean, minime semne de decență, în afară de faptul că sunt jenată și revoltată de ceea ce se întâmplă acum în propria țară, că am devenit, astfel, mai sensibilă la nedreptate și mai sceptică, nu-mi trece, totuși, prin cap să mă dezic de România. Deocamdată, în geometria crizei în care suntem prinși, aparent fără scăpare, intuiesc doar, rețelele de putere și raporturile de forțe intersectate malefic. Va veni o vreme, însă, când lucrurile se vor clarifica și nu mă îndoiesc că acest caz va face istorie. Va fi un caz consemnat de istoria presei și de istoria justiției românești ante și post integrare. Și, bineînțeles, de istoriile noastre personale. Fiindcă în plan personal, încercarea prin care trecem acum se joacă într-un registru care, recunosc, poartă mize existențiale mari. Ce aștept, așadar, ca cetățean și ca persoană, de la momentul istoric al României europene, care debutează atât de violent în viața noastră? În plan mundan, aștept de la justiția română certitudinea că s-a eliberat de stigmatul greu pe care îl poartă din anii comunismului până în prezent. În plan supra mundan, nădăjduiesc ca prin această încercare să se arate slava lui Dumnezeu în viețile noastre, și să putem mulțumi. Atât. Căci tot ceea ce nu ne ucide, ne face mai puternici. Și pentru că alături de noi sunt acum prieteni aleși, grație cărora vremurile astea de restriște devin suportabile, vreau să le mulțumesc tuturor. E atât de important să fim oameni! Cât despre cei care, într-un context tenebros, au găsit de cuviință să încerce să ne distrugă prin delațiune – veche meteahnă totalitară care, iată, naște mutanți – aș vrea să știe că nu le port ranchiună, ci, eventual, îi compătimesc. Lor le doresc să aibă parte de acea unică fulgurație de conștiință de care, până la urmă, nici un om nu scapă. Se vor cutremura. Asemenea celor care acum, când suntem în dificultate, jubilează meschin și elucubrant. Va veni o vreme când acest caz va intra într-o dezbatere publică autentică. Atunci când, dincolo de primul verdict mediatic al Bucureștiului obișnuit să privească Provincia din elicopter, dincolo de tăcerea ambiguu îngrijorată, ori de răzlețe zvâcniri de răutate locală, vom avea curajul să privim în profunzime și cu onestitate. Va veni o vreme când acest caz va face istorie. Dacă aș fi o persoană carismatică v-aș spune: Nu vă fie frică! Aveți curajul să gândiți și să nădăjduiți, nu vă refuzați privilegiul de a vă pune întrebări despre lumea în care trăim, în acord cu conștiința dumneavoastră, chiar dacă răspunsurile se lasă așteptate. Am intrat spasmodic în Europa. Totuși, păstrăm șampania la rece. Pentru vremuri bune.

Sid NEDEEA