De vorbă cu Maica Siluana (XXXVIII)

Ziarul de Mureș a inaugurat o rubrică de dialog cu Maica Siluana, stareță la mănăstirea Jitianu și coordonator al Centrului de Formare și Consiliere “Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril” din Craiova. Grație unei experiențe de viață deosebite, Maica Siluana desfășoară o bogată activitate duhovnicească, cu un impact puternic mai ales în rândul tinerilor. Prin intermediul paginilor Ziarului, Maica răspunde întrebărilor cititorilor, trimise pe adresa http://www.sfintii-arhangheli.ro/maica-siluana-va-raspunde.php

Care e diferența dintre conceptul mântuirii prin îndumnezeire prezentat în Biserica Ortodoxă și conceptul mântuirii prin justificare prezentat de cultele protestante (relația personală cu Hristos)? Care e cea mai bună soluție? Sau mai bine zis care e soluția adevărată raportându-ne la Sfânta Scriptură și la Tradiția Apostolică?

Daniel

Dragă Daniel,

îmi pare rău că nu am competența teologică să-ți răspund la întrebare. Nu sunt capabilă să înțeleg “mântuirea prin justificare”. Nu am nici cea mai vagă știință și nici vreo experiență. Despre cea prin îndumnezeire însă, îți mărturisesc, cu toată frica ce se cuvine, că am gustat “ceva” ce m-a ajutat să știu destul ca să cred. Am gustat prezența și lucrarea Harului și am știut, am cunoscut că nu este putere omenească și am știut și am simțit ce este Dumnezeu, ce este prezența și lucrarea Lui. Apoi, de aici, am căpătat urechi să aud învățătura Părinților care s-au nevoit și au dobândit Duhul Sfânt, și ochi ca să văd ce se întâmplă cu omul întreg, trup și suflet, prin lucrarea Duhului Sfânt în el. Am mirosit Sfinte moaște, am sărutat cu buzele mele icoana Lui și I-am simțit Prezența și Iubirea, I-am simțit în gura mea Sfântul Lui Trup înviat și în gâtul meu Sfântul Lui sânge vărsat pentru mine și viu acum pentru mine, și m-am simțit una cu toți cei adunați în El și-I simt și acum prezența și lucrarea în sărmana mea viață.

Credința mea are martori vii: pe mine, cea care am fost moartă și am înviat și pe Sfinții noștri dragi și biruitori! Prezența lor e reală și vie pentru mine! Altceva nu știu să-ți mai spun! A! ar mai fi ceva: cred că Dumnezeu a ales să fiu ortodoxă pentru că necredința mea nu putea fi biruită fără dovezi concrete, aici și acum. Acum, că am fost învinsă, cucerită și îmbrăcată în Bucuria Lui, pot aștepta, deși uneori îmi este cumplit de greu, să mă împărtășesc mai adevărat de Domnul la Marea Înviere, dacă se va milostivi și atunci de mine și mă va primi lângă El în ciuda nevrednicei mele, pe care nimic și nimeni n-ar putea s-o justifice.

Cu dragoste si respect,Siluana

Care este raportul dintre ce ar trebui să facem noi și ce face Dumnezeu? Pe lângă căutarea împărăției Lui Dumnezeu, undeva, în toate acestea, trebuie înglobat efortul personal pentru a răzbate în lumea aceasta. Ce e de făcut?

Dacian

Dragă Dacian,

Lumea aceasta poate fi citită în multe feluri. Ea e un “pachet”, un conglomerat de imagini care sunt în capul meu, un alt “pachet” în capul tău… Ce au comun aceste “pachete”? Au o “mentalitate”, un fel anume de a reacționa la anumite realități privite de mai mulți oameni la fel. Într-un fel, “la fel” pentru că, de fapt, nimeni nu știe ce e în capul celuilalt. Dar mentalitatea, felul pătimaș de a reacționa este același la toți oamenii pentru că are același “izvor”: sugestia demonică. Acesta e păcatul, acestea sunt patimile, și această “moștenire” formează “lumea” din care trebuie să fugim ca să ne mântuim. Nu de copaci, nu de cer, nu de semeni, nu de făpturile lui Dumnezeu care toate sunt “bune foarte”, ci de felul pătimaș de a le privi și folosi. Acest fel de a privi și folosi lumea creată de Dumnezeu l-am dobândit prin învățare (și cât de dureroase au fost lecțiile) de la cei care s-au născut înaintea noastră, ne străduim să-l “îmbunătățim” cât trăim și îl lăsăm moștenire, ca pe un blestem, celor ce vin după noi!

Și tu, suflet drag, vrei să faci eforturi pentru a răzbate în această lume!?

Desprinde-te puțin de frică și îngrijorare și privește “de sus” acest bâlci al deșertăciunilor și poate că vei reuși să încerci, să “experimentezi” pe viu cum este să cauți mai întâi împărăția. Dar s-o cauți serios și cu hotărâre!

Atunci vei birui cu Biruitorul morții, Domnul nostru, și mă vei ajuta și tu pe mine în momentele în care, ca și tine, cad și-mi vine să cred că “ar trebui, totuși, să fac ceva” pentru ca…..

Domnul să te călăuzească spre răspunsul pe care îl dorește inima ta,

Cu drag, Siluana

Simt două persoane în mine. Una e acolo, la picioarele Domnului, dar mică și firavă și timidă. Cealaltă nici nu vreau să v-o descriu, e urâciune. Și capătă putere parcă pe zi ce trece în ultima vreme. Mi-e frică să nu învingă aceasta…, cealaltă a obosit și-și pierde suflul.

Aura

Fetița mea dragă,

Ce trăiești tu acum e specific celor care pornesc pe Calea duhovnicească plini de bucurie pentru lumină și uită de partea de umbră a ființei lor. Această parte trebuie integrată în lumină! Asta e lucrarea noastră. Asta e asceza ortodoxă: Să integrezi în lumina bucuriei acea parte din tine pe care o urăști, care nu-ți place, care te încurcă și se proiectează peste toți si peste toate și te duce în ceață și întuneric. De aceea iarăși cădem din bucurie ca să învățăm să ne curățim vasul Bucuriei, inima noastră. Dacă cineva îndrăgostit ar trăi numai bucuria comunicării și mângâierii și ar neglija bucătăria, baia și celelalte dependințe ale casei, cum ar arăta “cuibul dragostei”? Așa și în viața duhovnicească. Domnul ne dă să gustăm lumina și bucuria și ne invită la Ospățul Bucuriei cu toți cei săraci și netrebnici ai ființei noastre, cu tot ce îngrămădim prin unghere de frică, de rușine, de lene, cu băgare sau fără băgare de seamă… Acolo sunt puterile noastre prizoniere răului sau urâtului pe care trebuie să le ridicăm, să le curățim, să le vindecăm și să le luminăm cu lumina Harului. Cum să facem asta? Simplu, făcând cele ale credinței, dar nu ca pe niște fapte moarte, ci ca pe niște gesturi liturgice. Să nu ne mai bazăm numai pe ce simțim, pentru că simțirea noastră e limitată și robită întunericului din noi, ci pe făgăduințele Domnului, făcute celor care își iau crucea și îl urmează în răbdare, în iubire, în ascultare, în tăcere, în lucrarea poruncilor cu nădejdea în cele nevăzute…, dar făgăduite de El!

Acceptă-te așa cum ești și arată-te Lui și El îți va da puterea de a deveni ceea ce El însuși a gândit! Curaj! Nu te uita la neputințele tale, decât pentru a I le arăta Lui! Fii cu ochii pe El, pe iubirea Lui, pe poruncile Lui! Și ascultă-L cum îți vorbește în tăcerea din ascunsul din tine! Intră în cămara ta din când în când, dar în mod regulat, și vei străbate cu El de mână toate “vămile văzduhului” dinlăuntrul plin încă de spaime și năluciri! Nu te teme! Lumina Lumii e cu tine, în tine și te ține de mână!

Cu multă dragoste, Siluana