Treptele ceresti ale psalmilor – ”Succesele” pacatosilor

Pe-un picior de plai

Pe-o gura de Rai

Marea dilema actuala: de ce nelegiuitii ramân nepedepsiti?

Întrebarea si-au pus-o milioane de români pe vremea când ceausestii demolau bisericile ortodoxe, împinsi de duhurile antihriste care îi stapâneau, atât pe ei cât si pe cei din anturajul lor, cei care au aprobat tacit blasfemiile si le-au executat. Zeci de ani s-au bucurat cu totii de ”belsugul comunist”, de automobile luxoase, de vile în cele mai frumoase locuri ale României, plimbari prin toata lumea, salarii si venituri exorbitante, medalii si decoratii, biografii ”glorioase”, monumente si statui, într-un cuvânt tot ce pot dori si visa grandomanii ajunsi în vârful scarii valorilor rasturnate. Dar ”bucuriile” nedreptatii sunt vechi de când lumea, încât, în urma cu mii de ani, mintea oamenilor era framântata de aceleasi dileme ca si în prezent.

”Pacea pacatosilor”,

aparente înselatoare

Asadar, în psalmul 72, regele David se întreba cum de îngaduie Domnul ca aceia „fara de lege n-au necazuri pâna la moarte”, se bucura de prosperitate, câstiguri si venituri mari, pozitii înalte în comunitate, desi „de osteneli omenesti nu au parte”. Starea de nedreptate îl facuse pe psalmist sa aiba chiar gânduri de invidie fata de pacatosi: „Ca am pizmuit pe cei fara de lege, când vedeam pacea pacatosilor” (Ps 72, 3). Apoi adauga cum nelegiuitii îndraznesc sa se mândreasca cu ”reusitele” lor banesti, desi necinstite, iar bogatia îi schimba în altfel de oameni, aroganti, ce se îmbraca cu nedreptatea si se transforma în mici tirani ce vor creste la cote tot mai înalte, de unde îsi vor înalta glasul peste tot pamântul. Dar grija cea mare a regelui este raspândirea pacatelelor nedreptatii ca fiind acceptabile, daca aduc beneficii materiale si nu sunt pedepsite. Glasul constiintei este atenuat de gândul câstigului. Porunca decalogului, Sa nu furi, este stearsa de ispita ofertei materiale, fapt ce îl face pe psalmist sa fie îngrijorat…

„Pentru aceasta poporul meu se ia dupa ei si gaseste ca ei sunt plini de zile bune” (Ps 72, 10)

Tentatia poporului de a urma calea nedreptatilor, asemenea demnitarilor ce huzureau încântati de profiturile necinstite, era prea puternica pentru a fi oprita, fapt pe care David nu si-l putea explica, dar mai ales nu întelegea de ce Dumnezeu îngaduia raspândirea pacatului.De trei mii de ani fenomenul a ajuns a fi endemic, la scara mondiala a valorilor rasturnate, expresia lumeasca a uzurparii luciferice esuata în ceruri, dar reusita vremelnic pe pamânt, în planul material, unde Dumnezeu i-a îngaduit stapânitorului lumii sa cearna neghina de semintele sanatoase ce au dat roadele dorite de Creator. Rationamentul simplu al omului pragmatic folosea, în vechime regula primara a hotului neprins care e negustor cinstit. Vremurile s-au schimbat, la fel si regula: hotul, chiar daca e prins, îl scapa avocatul. De multi ani asistam la cursa contratimp a fatarnicilor partasi la marea coruptie româneasca si justitia ce si-a pierdut justetea si se joaca de-a soarecele cu pisica stirba. Cazurile de coruptie a unor înalti demnitari s-au consumat în jurul a milioane de dolari, dovezile au fost facute publice, iar vinovatii continua sa se bucure de libertate, dupa ani buni de cercetari, anchete si audieri, fiind aparati de…

Imunitatea parlamentara

Aceasta imunitate este scutul ce-i apara pe ”inocentii” din vârful piramidei politice, de virusii legii ce i-ar putea îmbolnavi ani buni de vreo boala ce nu s-ar putea trata decât în penitenciare. Coruptia si nedreptatea lor nu pot sta sub incidenta legii, aceasta se aplica doar cetatenilor tarii, nu si guvernantilor care au inventat jenanta ”lege a imunitatii” doar de dragul lor. Aceste practici imunde ne amintesc Dreptatea leului, fabula lui Grigore Alexandrescu unde „minciuna sta cu regele la masa”, apropiere îndelung exersata în negura comunista, care, iata, continua nestingherita, sub ochii Europei ce se dizolva sub invazia imigrantilor. Aceasta dureroasa stare de fapt pare ca nu mai mira pe nimeni, ci a devenit parte din trista realitate a vietii mileniului trei. Oare s-ar putea face ceva pentru a se repara un cât de mic fragment din acest sumbru tablou descris si de profetul David la vremea sa? Desigur! Sa luam aminte la continuarea psalmului 72, când în versetul 12 autorul pare dezamagit sa constate ca, „Iata acestia sunt pacatosi si sunt îndestulati. Vesnic sunt bogati” Ca sa continue cu o nuanta de regret în fata nedreptatii joviale: „Deci, în desert am fost drept la inima si mi-am spalat întru cele nevinovate mâinile mele, ca am fost lovit toata ziua si mustrat în fiecare dimineata.” Mustrarea era interioara, a gândurilor ce nu-i dadeau pace, dar si a oamenilor din jur care împartaseau aceiasi nedumerire ca a lui David ce-si exprima nelinistea: „si ma framântam sa pricep aceasta, dar anevoios lucru este înaintea mea” (Ibid 16). În aceste cuvinte îl regasim pe dreptul Iov, lovit de pretutindeni fara sa stie de ce, pâna când Domnul i-a descoperit adâncul ratiunilor divine a întaririi omului, prin traumele încercarilor presarate pe calea mântuirii. Asemenea se petreceau lucrurile si cu profetul David, care a înteles doar când…

Marele privilegiu de a intra în locasul sfânt al lui Dumnezeu, acordat doar sfintilor, l-a facut pe David sa priceapa ce se întâmpla cu faptasii rautatilor, cât de rau se sfârsesc în nelegiuirile lor: „Într-adevar, pe drumuri viclene i-ai pus pe ei si i-ai doborât când se înaltau. Cât de iute i-a pustiit pe ei! S-au stins, au pierit din pricina nelegiuirii lor.” (Ibid 18-19). Aceste dumnezeiesti cuvinte explica limpede si ne înfatiseaza nimicnicia ascensiunilor pe treptele ierarhiilor omenesti câstigate prin nedreptate, coruptie si minciuni. Toate acestea sunt „Ca visul celui ce se desteapta, Doamne, în cetatea Ta chipul lor de nimic l-ai facut.” (Ibid 20). Stralucirile luciferice ale aurului, puterii si slavei desarte sunt nesatioasele capcane care înghit pe mai marii lumii, ridicati prin caile necinstitei machiavelice ce proclama cu cinism ca „scopul scuza mijloacele”, cu alte cuvinte, orice mijloc este acceptabil, fie înselaciune, violenta sau crima, daca deschide calea puterii. Politicianismul actual aplica principiile imorale ale lui Machiavelli fara teama de Dreptul Judecator, care va plati fiecaruia ce i se cuvine pentru faptele sale. Avem convingerea deplina ca dreptatea dumnezeiasca este infailibila, de aceea David a exclamat cu bucurie când Domnul i-a descoperit adâncurile dreptatii Sale:

„De aceea s-a bucurat inima mea, ca eram fara de minte si nu stiam” (Ibid 21-22)

Sa nu fim nici noi, si nici politicienii fara minte, pentru ca, daca pâna acum nu stiam, acum stim ce mari primejdii se ascund în spatele nedreptatii, iar Dreptatea lui Dum­nezeu îndreapta întotdeauna toate strâm­ba­tatile oamenilor.

Alexandru Mihail NITA