TREPTELE FERICIRILOR DIN PSALMI

Pe-un picior de plai

Pe-o gura de Rai

Imparatul profet David a cuprins în psalmii sai o larga paleta a cailor ce ating portile fericirii dumnezeiesti, total diferite de cele lumesti, consumabile si trecatoare. Iata cum în versetul 4 din psalmul 64, ni se înfatiseaza o noua stare a fericirii, o treapta foarte înalta ce se apropie mult de izvorul tuturor bunatatilor:

“Fericit este cel pe care l-ai

ales si l-ai primit; locui-va în curtile Tale”

David, el însusi ales de Domnul ca împarat al poporului Israel, ne descopera realitatea acestui deosebit de înalt privilegiu, acela de a fi ales de Dumnezeu, pentru a locui în curtile Sale, în proximitatea coplesitoare a frumusetilor absolute, îndescriptibile, inefabile si totusi accesibile unor preafericiti semeni umani, precum a fost si Saul, prigonitorul crestinilor, transformat radical pe drumul Damascului, dintr-un aprig dusman al Lui Hristos, în cel mai devotat discipol si propovaduitor al Evangheliei, apostolul Pavel. De la el aflam câte ceva despre cele mai presus de lume si de putina noastra de întelegere, când încearca sa descrie ce a aflat în cerurile unde a fost ridicat de puterile îngeresti. Dar mai întâi sa vedem ca si Saul a fost un fericit ales al Domnului care mergea spre Damasc, însotit de o cohorta de ostasi romani, pentru a-i prigoni pe crestinii din marea cetate a Siriei, asa cum facuse si cu multi alti iubitori ai Lui Hristos din preajma Ierusalimului, arestati, torturati si ucisi de Saul, din porunca sinedriului ce-l rastignise pe Iisus. El avea sa fie transformat din prigonitor în propovaduitor al Lui Mesia, printr-o dumnezeiasca minune, ca îndemn celorlalti necredinciosi iudei de a renunta la întunericul necredintei pentru a primi si ei Lumina lumii.

Fulgeratoarea convertire a lui Saul

Fulgerul dumnezeiesc l-a orbit pe bietul fariseu ce pornise sa se lupte cu Hristos. Cazut cu fata la pamânt si orbit de Lumina ce întunecase soarele, a auzit glasul din ceruri ce-l dojenea: “Saule, Saule, pentru ce Ma prigonesti?” Plin de spaima, el întreaba: “Cine esti Doamne?” si Domnul i-a raspuns: “Eu sunt Iisus, pe Care tu îl prigonesti” În acea clipa sarmanul Saul pricepe cine era Acela împotriva Caruia pornise prigoana si întreaba înfricosat: “Doamne, ce voiesti sa fac?” (Fapte 9, 4-6) Aceasta brusca ascultare este începutul convertirii, trecerea de la actiunile anticrestine comandate de sinedriu, la cunoasterea Adevarului Dumnezeiesc ce-l va face sa se transforme în Pavel, apostolul neamurilor. Dumnezeiasca schimbare, care i-a uluit si mâniat cumplit pe iudeii care nu au vrut sa-L recunoasca pe Mesia, s-a petrecut din vointa dumnezeiasca, asa cum i s-a comunicat lui Anania, bun crestin din Damasc, caruia, într-o vedenie Domnul îi porunceste sa-l gaseasca pe Saul, pentru ca…

“Acesta

Îmi este vas ales”

Ni se dezvaluie peste veacuri cum fericirile cântate de David despre alesii Domnului, sunt confirmate de Mântuitorul lumii, când i-a zis lui Anania despre Saul: “acesta Îmi este Mie vas ales, ca sa poarte numele Meu înaintea neamurilor si a regilor si a fiilor lui Israel; caci Eu îi voi arata câte trebuie sa patimeasca el pentru numele Meu” (Fapte 9, 15-16)

Fericirea alegerii omului de catre Dumnezeu, afirmata de David în psalmul 64, iata ca este întarita de Hristos în aceasta mare dezvaluire facuta lumii ce poate întelege astfel existenta planului divin, în care oamenii au locurile lor, cuvenite dupa vointa Creatorului. Dar ni se arata si latura jertfelnica a alegerii, anume, patimirea pentru numele Domnului. Însusi Mesia patimise rastignirea, Dumnezeu fiind, ca un model viu pentru discipoli si toti crestinii, iar jertfa lui Paul, decapitat la Roma, avea sa dea la iveala izvoarele faimoasei Fontana di Trevi, fântâna al carui izbuc a pastrat memoria locului unde capul Sfântului Apostol a atins tarâna.

Consistenta fericirii

Discursul despre fericirea alesilor ar fi poate vag si învaluit de ambiguitati, dar iata ca Testamentele conglasuiesc si se întregesc în a ne descoperi, atât cât ni se cuvine, fata reala a bucuriei fericite. Mai întâi David descrie cum cel ales, el însusi fiind unul din ei, “locui-va în curtile Tale”. Iar mai apoi, trece din spatiul curtii, în interior si zice: “Umplea-ne-vom de bunatatile casei Tale; sfânt este locasul Tau, minunat în dreptate”. Oricât ne-am stradui sa ne imaginam ce anume bunatati sunt cele laudate de David, esecul încercarii este cert, din lipsa reperelor din lumea noastra a realitatilor nevazute. Aceeasi neputinta a avut-o si vasul ales al Mântuitorului, Pavel, care în scurta strafulgerare pe drumul spre Damasc, a avut si el înaltul privilegiu de a fi ridicat la fericirile ceresti, descrise în epistola catre Corinteni, vorbind despre sine ca despre altcineva, pentru a nu se lauda cu ce i-a daruit Hristos: “Si-l stiu pe acest om – fie în trup, fie în afara de trup, nu stiu; Dumnezeu stie – omul acesta a fost rapit pâna la al treilea cer, a fost în Rai si auzit cuvinte de nespus, pe care nu-i este îngaduit omului sa graiasca”. (2 Co 12, 2-4)

Interdictia omului de

a grai despre minunatiile Raiului

Omului actual i se deschid în fata felurite optiuni si cai de abordare a viitorului vietii, unele palpabile, imediate, dar vremelnice, altele mai înalte, si deaceea mai dificil de atins. Dintre acestea, dorul dupa casa parinteasca este mai puternic decât ori care alte doriri, dar deloc usor de realizat, motiv pentru care multi au renuntat sa-i urmeze chemarea si s-au marginit la cele mai lesne de obtinut. Putinii oameni care îndraznesc sa-si înalte mintea si sufletul catre cele înalte ale Tatalui ceresc, vor primi negresit ajutor pe cale, dupa masura efortului si abnegatiei lor, izvorâte din iubirea poruncii Lui Hristos, Mântuitorul lumii, Care l-a ales si l-a chemat pe Saul. Pentru a-l convinge de plinatatea misiunii ce urma sa i-o încredinteze, aceea de a propovadui pe Mesia “înaintea neamurilor si a regilor si a fiilor lui Israel”, l-a ridicat la al treilea cer unde a vazut frumusetile de nespus ale Raiului. A vorbi despre Rai nu este permis omului marginit de un limbaj ce nu poate exprima decât cele cunoscute din jur; iar orice încercare va esua în imagini vagi si nebuloase, lipsite de consistenta realitatilor ceresti. Iata de ce ne spune Sfântul Apostol Pavel ca nu avem îngaduinta de a vorbi despre frumusetile Raiului. Dar aceasta interdictie devine ea însasi o puternica expresie a acelei realitati de dincolo de timp si spatiu, unde ne vom continua viata dupa despartirea sufletului de trupul ce decade treptat dar sigur, dupa ce si-a împlinit menirea data de Creator pe pamânt, aceea de a sustine si a coopera cu sufletul ce îsi va lua zborul, la sfârsitul vietii pamântesti, catre înaltimile descrise de Sfântul Apostol Pavel, si înca de multi alti sfinti. La ei sa ne ridicam si noi gândul, vointa si fapta pentru a-i întâlni acolo, în Lumina Lui Hristos.

Alexandru Mihail Nita