TREPTELE RAIULUI (20)

Intentia acestui motto ce se repeta la începutul fiecarei trepte este aceea de a aminti cititorilor credinta românilor de la poalele Carpatilor, ca meleagurile noastre sunt un „plai la poarta de Rai”. Frumusetea mereu schimbatoare de la albul zapezilor la albul mugurilor în floare spre aromele fructelor din miez de vara si la covorul auriu al frunzelor zburate de vântul ce se racoreste dinspre ploile tomnatice, acest maret tablou dumnezeiesc l-a cuprins si poetul în slove de neuitat: „De treci codrii de arama, de departe vezi albind // si-auzi mândra glasuire a padurii de argint. // Acolo lânga izvoare iarba pare de omat // Flori albastre tremur ude în vazduhul tamâiet”…Minunate sunt lucrarile Domnului în ograda lumii pe care o iubeste atât de mult încât L-a trimis chiar pe Fiul Sau aici, la noi, cu parinteasca chemare: ACASA, la cerurile vesniciei unde ne asteapta.

În articolul trecut am abordat tema iertarii pacatului uciderii, oprit de a 6-a porunca a Decalogului scris de mâna Lui Dumnezeu pe tablele de piatra din Muntele Sinai si dat lumii prin profetul Moise, ca Lege de vietuire a omenirii. Evenimentele ulterioare acelei legiferari divine ne obliga sa facem unele adausuri din perspectiva actuala a unei lumi debusolate, lipsite de reperele Sfintei Biserici a Domnului Iisus Hristos, de catre cei care alearga dupa mirajele clipei.

Sa nu ucizi pe Dumnezeu!

Cunoscut ne este cum Fiul Tatalui ceresc a fost judecat nemilos si nedrept de sinedriu, apoi condamnat la moarte pe cruce de gloata iudeilor atâtati de carturarii si fariseii care nu au dorit eliberarea Lui Hristos, propusa de Pilat care nu vedea „nici o vina acestui om”, ci au ales ca tâlharul Baraba sa fie gratiat, si chiar si-au asumat autoblestemul, cerând ca „sângele Lui asupra noastra si a copiilor nostri sa cada”, blestem ce le-a adus urmasilor lor mari suferinte si dureri rezultate din continuarea deicidului pâna astazi de catre toti antiHristii care îndraznesc sa afirme iresponsabil ca „Dumnezeu a murit”. Printre cei care au planuit prinderea si arestarea Lui Hristos s-a aflat si unul dintre apostoli.

Sfânta scriptura ni-l prezinta ca pe un dureros model ce trebuie evitat, pe Iuda Iscarioteanul, apostolul mincinos al Mântuitorului, care, cu acel groaznic „sarut al tradarii”, l-a vândut sinedriului pe Dumnezeu, pentru treizeci de arginti, îngrozitoarea fapta ce a dus la rastignirea Lui Hristos. Tot Sfânta Scriptura ne aminteste ca dupa ce Fiul si-a dat sufletul pe cruce, pamântul s-a cutremurat din temelii, cerul s-a întunecat în plina zi, si toata suflarea si toata creatia au resimtit coplesitoarea durere a deicidului, ce i-a strapuns fiinta si apostolului tradator. Greutatea imensa a pacatului l-a facut pe Iuda Iscarioteanul sa se spânzure, în falsa parere ca astfel, va afla linistea în somnul mortii.

De ce Dumnezeu a fost tradat de Iuda Iscarioteanul ?!

Într-adevar cum se explica ca unul dintre cei doisprezece ucenici, dupa ce a fost martor al atâtor minuni, vindecari ale ologilor, orbilor, leprosilor, învieri din morti, mersul pe apa, potolirea furtunilor, înmultirea pâinilor si a pestilor, precum si multe altele, care toate atestau fara nici un dubiu dumnezeirea Lui Hristos, sa ajunga a se lepada de Atotputernicul Dumnezeu pentru câtiva banuti? Caderea lui Iuda a avut ca principala cauza iubirea de arginti, pe care îi gestiona în grupul ucenicilor, el fiind purtatorul acelei pungi cu bani, ce se vede în mâna lui în modelul icoanei „Cina cea de Taina” din iconografia ortodoxa. De aceea el nu a putut rezista ispitei de a avea un câstig marunt chiar din tradarea Domnului.

Evanghelia Sfântului Ioan ne arata cum Hristos a încercat sa-l salveze pe Iuda atunci când a spus: „Adevar, adevar va spun ca unul dintre voi Ma va vinde” Atunci ucenicii se uitau unii la altii, nepricepând de cine vorbeste. Iar unul dintre ucenicii Sai, cel pe care Iisus îl iubea, sedea la masa rezemat pe pieptul

Lui Iisus. Deci Simon Petru i-a facut acestuia semn si i-a zis: „Întreaba-L, cine este cel despre care vorbeste?!” Si aplecându-se acesta pe pieptul Lui Iisus, I-a zis: „Doamne, cine este?” Iisus i-a raspuns: „Acela este, cel caruia Eu, întingând îmbucatura de pâine, i-o voi da”. Si întingând îmbucatura de pâine, a luat-o si i-a dat-o lui Iuda, fiul lui Simon Iscarioteanul. Si dupa îmbucatura de pâine, atunci a intrat Satana într’nsul. Iar Iisus i-a zis: „Ceea ce vrei sa faci, fa mai degraba!” (Ioan 13, 21-28) Acest cuvânt al Sfintei Evanghelii dezleaga întrebarea si îl da în vileag pe Satana, sarpele ispitelor ce trage cu undita minciunilor pe cei care musca momeala, în adâncul infernului. Când a primit definitiv gândul tradarii, diavolul si-a primit dreptul de a intra în Iuda, în fiinta lui, i-a anulat vointa, l-a orbit cu gândul rasplatei argintilor la care acela râvnea, pentru ca apoi, dupa ce deicidul s-a petrecut sa-i arate tragica realitate pe care a provocat-o prin sarutul din Gradina Ghetsimani, redându-i cumplitele mustrari ale constiintei pacatului, pentru a-l zdrobi definitiv cu greaua povara a deznadejdii si a sinuciderii, adica a alegerii de buna voie a vâlvatailor vesnice din iadul

diavolilor unde l-a tras frânghia cu care s-a spânzurat sarmanul Iuda.

Sa nu te sinucizi! Pazeste-te de treptele caderii în deznadejde!

Vremurile actuale necesita aceasta imperativa completare la porunca 6-a din Decalogul Sinait, ca urmare a dramaticelor schimbari ale comportamentului omului actual, robit de diversificarea capcanelor ce ne înconjoara pe toti. Când suferintele rezultate din erorile umane asumate ca o absurda si falsa normalitate ating pragul de saturatie, se insinueaza ca solutia ultima de iesire din durerile ce coplesesc pe sarmanul om total decazut în patimi, ar fi autodistrugerea.

Parintele Cleopa în ale sale cuvinte de îndreptare, pastrate în cele peste 16 volume redactate la Manastirea Sihastria, descrie amanuntit treptele caderii în deznadejde astfel: 1 – Ispita gândului ce poate veni prin toate cele cu care venim în contact direct sau indirect: ziare, reviste, radio, televizor, reclame, teatru, concerte, discoteci, baruri s.a.m.d., dintre care unele par a fi cu totul inocente, dar nu sunt. 2 – Dialogul interior cu gandul ispititor si evaluarea riscurilor si a beneficiilor. 3 – Acceptarea gândului ispititor si pregatirea faptei. 4 – Faptuirea pacatului însotita de „placerile” adiacente (adulter, viol, câstiguri furate, droguri…) 5 – Repetarea pacatului din ce în ce mai des. 6 – Împatimirea, dependenta de pacat cu toate consecintele nefaste si suferintele ce se înmultesc. 7 – Intentia de a renunta si neputinta de a iesi din robia patimei. 8 – Deznadejdea ce urmeaza perceptia realitatii suferintei neîntrerupte ce conduce la sinucidere si prabusirea definitiva a sufletului în tenebrele iadului.

Vindecarea deznadejdii

prin NADEJDEA SI CREDINTA

ÎN HRISTOS!

Nimeni dintre cei istoviti si însetati care bat la poarta mântuirii si cheama din tot sufletul pe milostivul Dumnezeu nu va fi uitat, ci toti suntem fiii Tatalui Ceresc Care ne asteapta ca pe fiul risipitor sa ne întoarcem la El, asa cum si tâlharul de pe cruce a ajuns în Rai în aceeasi zi cu Hristos.

Caile împacarii cu Dumnezeu vor fi amintite în articolul viitor.

Alexandru Mihail Nita