TREPTELE RAIULUI (24)

Intentia acestui motto ce se repeta la începutul fiecarei trepte este aceea de a aminti cititorilor credinta românilor de la poalele Carpatilor, ca meleagurile noastre sunt un “plai la poarta de Rai”. Frumusetea mereu schimbatoare de la albul zapezilor la albul mugurilor în floare spre aromele fructelor din miez de vara si la covorul auriu al frunzelor zburate de vântul ce se racoreste dinspre ploile tomnatice, acest maret tablou dumnezeiesc l-a cuprins si poetul în slove de neuitat: “De treci codrii de arama, de departe vezi albind // si-auzi mândra glasuire a padurii de argint. // Acolo lânga izvoare iarba pare de omat // Flori albastre tremur ude în vazduhul tamâiet”…Minunate sunt lucrarile Domnului în ograda lumii pe care o iubeste atât de mult încât L-a trimis chiar pe Fiul Sau aici, la noi, cu parinteasca chemare: ACASA, la cerurile vesniciei unde ne asteapta.

Dar acolo nu se poate intra decât cu haina sufletului curata, fara vreo pata a pacatului. Pentru a ne curati constiinta de toate relele trebuie sa cercetam atent porunca a 7-a din Decalogul Sinait, data lumii de Dumnezeu prin profetul Moise:

Sa nu fii desfrânat!

Stringenta actualitate a subiectului, dar mai ales complexitatea sa morala si sociala abordata din perspectiva crestina, obliga si la o introspectie autohtona. Nici noi, românii, nu putem avea linistea constiintei unei cumintenii exemplare, astazi când proliferarea desfrâului a capatat extinderi îngrijoratoare, mai ales în spatiile urbane, unde prostitutia, alcoolismul si drogurile s-au reunit într-o hora malefica de unde “scapa cine poate”, din corabia care se scufunda sub “atenta supravegherea a comandantului” aflat sub pavilionul negru al pirateriei sufletesti, sustinut de un imens “echipaj” al avangardei antiHristului. Cei care musca momeala dulce din unditele aruncate, dupa ce se prind bine în cârligele depravarilor ajung sa cunoasca cu adânca, dar târzie durere ca, plata pacatului este moartea si vesnicia chinuitoarelor consecinte. Ca este asa, o dovedeste, dincolo de avertismentul Sfântului Apostol Pavel din Epistola catre Romani, viata unor sarmani desfrânati cunoscuti în toata lumea, ca bietul rege Carol al II-lea.

Carol al II-lea – regele playboy

Fiul regelui Ferdinand si al principesei Maria, nascut la Sinaia în 1893 si botezat crestin ortodox, a avut cea mai aleasa educatie pe care o putea primi un copil în România. Dar ierarhiile regale nu sunt deloc asemenea celor care se conduc dupa regula “cei de pe urma vor fi cei dintâi”, adica a simplitatii curate a omului care iubeste viata învataturilor Lui Hristos si a fericirilor paradoxale cântate în timpul Sfintelor Liturghii. Spun “paradoxale” pentru ca putini înteleg astazi cum cineva poate fi fericit în saracie si prigoana. Aici este cheia întelegerii, necunoscuta de regi nici atunci, nici acum.

Prima escapada a lui Carol a fost în 1918 când pe ascuns s-a casatorit la Odesa cu Zizi Lambrino, casatorie anulata peste un an de tatal sau. Din aceasta scurta casatorie s-a nascut nefericitul print bastard Mircea Lambrino. Regele Ferdinand, adânc mâhnit de nesabuinta mostenitorului la tronul României, l-a pedepsit pe Carol cu un “arest” la Manastirea Horaita, ce se pare ca nu a avut deloc efectul benefic scontat asupra tânarului dornic de aventuri galante. Casatoria cu Elena, printesa Greciei, nu i-a schimbat naravul, desi se nascuse fiul lor Mihai. Fara sa-i pese, Carol si-a parasit familia pentru o femeie de moravuri usoare cunoscuta sub numele Elena Lupescu, fapta de mare gravitate pentru care regele Ferdinand l-a dezmostenit, iar el s-a autoexilat, în deplin consens cu vointa poporului si a tarii tradate de printul flusturatec.

Dojana materna

a reginei Maria

Patimile trupesti robesc fiinta omului în asa masura încât anuleaza gândirea logica si comportamentul normal, iar biata victima nu mai simte altceva decât vointa irezistibila catre satisfactia cu orice pret a dorintei trupesti care a acoperit mintea cu negura pacatului. Nimic nu i-a clatinat împietrirea lui Carol, nici macar dojana de mama îndurerata a reginei Maria care îi scria: “..i-ai preferat pe laudatorii goi si lipitori în locul celor care, dorindu-ti binele, s-au ridicat în fata primejdiei ca sa strige: Ia seama!” Se vede limpede cum Carol cazuse prada usoara soaptelor mincinoase ale “serpilor laudatori”, asemenea satanei în chipul sarpelui din Eden care a convins-o pe Eva sa muste din fructul oprit pentru a capata “cunostinta” ce-i va face pe ea si pe Adam ca pe niste “dumnezei”. Este acelasi tip de înselare a carei cauza reala o arata regina mama în continuarea scrisorii: “Nu este în codul tau sde purtaret nici o credinta, nici o stapânire, nici un sentiment al datoriei, nici o cinstire a cuvântului dat, nici o margine a moralei?… Nici un ideal, nici un vis al viitorului? Numai sa te lasi prada pasiunilor care plutesc în jurul tau?” Iata definitia clara a situatiei radiografiata de mama înlacrimata: Carol este prada patimilor insuflate de “laudatorii” pradalnici care erau în jurul lui ca niste lipitori, camarila Elenei Lupescu, cu totii fiind fara “nici o credinta”, decât aceea a puterii distructive a argintilor.

Consecintele dureroase ale depravarii rasfrânte peste tara

Pacatul pasager poate fi corectat, iertat si sters din viata oricui, altminteri devine patima cu repercursiuni nocive pentru sarmanul faptas, dar si pentru cei din jur. Promiscuitatea vietii lui Carol a raspândit suferinta în familia regala, lezata profund în demnitatea rangului monarhic ce se cuvenea a fi un model exemplar în fata poporului român si a Europei. Mustrarile moralizatoare la adresa lui Carol nu au lipsit în presa vremii, iar autorii lor au fost pedepsiti, unii chiar cu închisoare. Dar iata cum deplânge sufletul de mama al reginei Maria purtarea scandaloasa a fiului ei: “si l-ai parasit pe Mihai. Catre sotia ta, catre mama ta nu spui un singur cuvânt, nici un cuvânt spentru fiul tau ca sa-l apropii de inima tarii. A tarii pe care ai tradat-o”. TRADARE. Iata cuvântul greu scris de mâna reginei ce exprima cu duritatea si claritatea necesara situatia cumplita în care ajunsese mostenitorul tronului României din pricina depravarii lui nestapânite.

Sumbra profetie

a reginei Maria

Istoria biblica a lumii pastreaza descrierea multor evenimente dramatice ce ar fi putut fi evitate daca avertismentele proorociilor ar fi fost luate în seama; astfel, începând cu iesirea din robia egipteana, când Moise i-a cerut lui Faraon de zece ori permisiunea de a-i lasa pe evrei sa paraseasca Egiptul pentru a reveni în tara fagaduita lor de Dumnezeu, fiecare refuz a fost urmat de câte un necaz, tot mai grav si mai aspru, începând de la prefacerea apei Nilului în sânge pâna la moartea întâiului-nascut din toate familiile egiptenilor, chiar a lui Faraon. Refuzul constant de a evita consecintele neîmplinirii vointei divine a adus mai târziu nenorociri si peste poporul evreu pentru nerespectarea celor zece porunci. Drama s-a repetat si în familia regala a României, în pofida faptului ca regina i-a scris lui Carol: “Daca socotesti ca viata îti datoreaza totul si ca tu nu-i datorezi nimic în schimb, atunci, Carol, baiatul meu, faci mai bine ca pleci. Desigur nu esti demn de misiunea pe care ti-a încredintat-o Dumnezeu. Nu esti demn sa fii om printre oameni.” Iar dupa aceasta aspra sentinta urmeaza finalul scrisorii, în cel mai grav si cumplit registru: “…fiul meu Carol, cred ca va veni într-o zi ceasul când vei avea nevoie de mine, ceasul negru când ai sa plângi singur, parasit de toti, asa cum tu i-ai parasit pe toti”. Acel sumbru ceas a venit în 1953 când chinuit de un cancer a murit neajutorat în Portugalia unde plecase în 1940 ducând cu el un tren de douasprezece vagoane pline de valori inestimabile si comori de arta semnate, printre altii, de mari maestrii ca Tizian, El Greco, Grigorescu. Toate au fost mostenite de Elena Lupescu si camarila ei. Iar la înmormântare, într-adevar nici fiul sau Mihai nu a venit, si nici la aducerea osemintelor lui în tara, în 2003, acum înhumate într-o groapa din afara Bisericii de la Curtea de Arges. Ceilalti membrii ai familiei regale odihnesc în pace în mormintele din interiorul Bisericii, ocrotiti de Împaratul împaratilor si al lumii, Iisus Hristos cu toti îngerii si sfintii Lui.

Dar Prea Bunul Dumnezeu în marea Lui grija fata de noi, acolo unde creste pacatul, El sporeste Harul. Asa a înmultit Harul în sora bietului Carol, principesa Ileana, devenita Monahia Alexandra, despre a carei minunata schimbare vom afla în viitorul articol.

Alexandru Mihail NITA