Marca, un veritabil motor de câștig
Element esențial al strategiei de marketing și de brand a oricărei companii, marca face distincția dintre produsele și serviciile întreprinderii și cele ale concurenței. Unul din cei cinci consilieri autorizați în proprietate industrială din județul Mureș autorizat de către Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci București este juristul Valentina Șanta, care are o experiență în domeniu de 16 ani și deține competență europeană și internațională în domeniu. Care sunt pașii, costurile și motivele pentru care o firmă trebuie să își înregistreze marca, precum și alte aspecte din domeniul proprietății industriale, în interviul care urmează.
Reporter: Pentru început spuneți-ne de ce ar trebui să își protejeze firmele marca?
Valentina Șanta: Înregistrarea unei mărci îi dă posibilitatea titularului să aibă deplină proprietate asupra mărcii. Aceasta nu este obligatorie, dar este recomandată, dacă avem în vedere dezavantajele neînregistrării acesteia și principiul aplicabil în domeniu, și anume „primul venit, primul servit”. Până în prezent s-au înregistrat numeroase cazuri în care terțe persoane au solicitat cu rea credință înregistrarea unor mărci identice sau similare, pentru ca apoi să oblige utilizatorii inițiali ai mărcilor să înceteze orice formă de utilizare a acestora. În concluzie, numai prin înregistrarea unei mărci se pot dobândi drepturi exclusive pentru a-i impiedica pe alții să comercializeze produse similare sau identice sub aceeași marcă.
Rep.: Care sunt pașii care trebuie făcuți pentru protejarea unei mărci?
V.S.: Protejarea unei mărci parcurge mai multe etape: depunerea cererii, examinarea preliminară, examinarea de fond, publicarea și opoziția, înregistrarea și reînnoirea. Cererea de înregistrare a mărcii trebuie să conțină, printre altele, o descriere a bunurilor și a serviciilor pentru care compania dorește să obțină înregistrarea mărcii. Urmează examinarea cererii de către oficiul de mărci, care se asigură că aceasta îndeplinește cerințele administrative sau formalitățile de rigoare, după care are loc examinarea de fond, etapă în care oficiul de mărci studiază dacă cererea îndeplinește toate cerințele de fond. Intervalul între prima și a doua etapă este de o lună, iar etapa de examinare durează șase luni de la momentul depunerii cererii. Dacă în cadrul procedurii nu apar avize de refuz la înregistrare și opoziții ale terților, teoretic după nouă luni se poate solicita eliberarea certificatului de înregistrare a mărcii. Ce este foarte important, înainte de depunerea cererii este recomandată efectuarea unei cercetări de anterioritate pentru a se analiza viitoarea marcă în raport cu toate cererile depuse până în momentul respectiv. În urma acestei analize titularul poate aprecia dacă are șanse să înregistreze marca și dacă poate continua procedura plătind taxa de examinare.
Rep.: Detaliați vă rog acest aspect…
V.S.: Înainte de depunerea unei cereri de înregistrare a unei mărci, clientul trebuie să se asigure că a fost realizată o cercetare de marcă. Aceasta se face cu scopul de a avea siguranța că marca nu este deja înregistrată de o altă companie pentru produse identice sau similare. Această operațiune se poate realiza fie personal, fie apelând la serviciile unui consilier în proprietate industrială.
Rep.: Ce costuri implică protejarea unei mărci?
V.S.: Făcând o analiză de costuri plecăm de la cererile naționale. La o cerere simplă compusă de regulă din denumirea firmei scrisă cu caractere standard taxele se ridică în jur de 800 de lei și variază în funcție de domeniile de protecție pentru care se solicită marca, pentru că există un clasificator al mărcilor cu 45 de clase de produse și servicii. De asemenea, la fiecare clasă suplimentară adăugată taxa crește cu 180 de lei, iar dacă lângă acel cuvânt există și un element grafic și este alb-negru costurile sunt în jur de 1.100 de lei, iar dacă marca se solicită a se înregistra cu culori, taxele se ridică la aproximativ 1.400 de lei. Dacă solicitantul apelează la serviciile unui consilier autorizat în proprietate industrială aceste taxe se suplimentează cu onorariul consilierului
Rep.: Cum se pedepsește furtul de mărci?
V.S.: Protejarea mărcilor este prevăzută de Legea nr. 84 din 1998, de aceste aspecte ocupându-se Tribunalul București. Înregistrarea mărcilor este un domeniu mai puțin cunoscut și unii sunt înclinați să trateze subiectul cu superficialitate, ceea ce e o greșeală din partea acestora, deoarece eventualele procese sunt costisitoare, iar despăgubirile în aceste cazuri sunt foarte mari.
Rep.: Cât timp este protejată marca înregistrată?
V.S.: Deși perioada de protecție poate varia, într-un mare număr de țări printre care și România mărcile înregistrate sunt protejate pe o perioadă de zece ani. Înregistrarea poate fi reînnoită cu condiția achitării la timp a taxelor de reînnoire.
Rep.: Ce recomandări aveți pentru deținătorii de mărci neprotejate?
V.S.: Să se informeze mai mult asupra acestui aspect pentru că ar putea ajunge în situația ca din neștiință să încalce proprietatea cuiva și după ce pornesc o afacere, o cresc și intră în conștința publicului cu un anumit nume, să se sesizeze titularul de marcă și să acționeze în justiție obligându-i să suporte niște costuri mult mai mari decât cele achitate la înregistrarea mărcii la momentul oportun. De aceea sugerez celor care doresc să își înființeze o firmă ca înainte să facă o cercetare în baza de date a OSIM pentru a aprecia dacă numele respectiv este sau nu protejat în piață și ce șanse are să devină o marcă, astfel încât să nu aibă surprize ulterioare.
A consemnat Alexandru TOTH
Ce este o marcă?
O marcă este un semn capabil să distingă bunurile și serviciile produse sau furnizate de o întreprindere de cele provenite de la alte întreprinderi. În general, orice cuvinte, litere, numere, desene, imagini, forme, culori, logo-uri, etichete sau combinații distinctive utilizate pentru a deosebi bunuri sau servicii, pot fi considerate mărci.



