Tudor Matei, specialist în memoriile Holocaustului
Câştigător, în acest an, al Concursului “Memoria Holocaustului”, tânărul Tudor Matei, clasa a VII-a la Gimnaziul “Avram Iancu” din Târnăveni, nu a avut o sarcină uşoară. Concursul, care îşi propune an de an conştientizarea problematicii Holocaustului, una deosebit de gravă, dar şi formarea unui comportament tolerant şi democratic, fără manifestări de rasism, antisemitism, violenţă, discriminare sau intoleranţă, pune tinerii concurenţi în faţa unei adevărate provocări.
Concursul a constat în două probe, una teoretică, în cadrul căreia au fost testate cunoştinţele elevilor referitoare la Holocaust şi una practică, în cadrul căreia au fost nevoiţi să realizeze o planşă având drept temă un aspect al acestei perioade. Acesta are menirea de a reaminti tinerilor faptul că dintre toate filele istoriei, cea mai întunecată este cea scrisă cu sângele celor 6 milioane de oameni. Oameni care înainte de a cădea victime în faţa unei ideologii construită pe mituri iraţionale, au avut o viaţă, o familie, visuri şi speranţe. În ce îl priveşte pe Tudor, pasiunea pentru acest subiect a apărut într-unul dintre cele mai evocatoare locuri cu putinţă, casa memorială Anna Frank, la Amsterdam.
Reporter: A fost suficientă această experienţă?
Tudor Matei: A contribuit mult şi harul doamnei profesoare de istorie, Erzsebet Szilagyi, care a întreţinut viu acest interes. Pregătirea în sine nu m-a solicitat în mod deosebit, cunoştinţele s-au acumulat de-a lungul anilor. Acum doar m-am uitat peste subiectele din anii trecuţi şi mi-am amintit câteva date statistice. Dificultatea a apărut însă la realizarea colajelor, deoarece băncile prea mici nu ne-au permis să lucrăm pe planşe atât de mari, așa încât n-a ieșit exact cum mi-am dorit. Diferenţa a făcut-o cu siguranţă creativitatea de care am dat dovada la relizarea colajului.
Rep.: Cum te-ai simţit când ai aflat că eşti câştigător?
T.M.: Am fost surprins, deşi ştiam că am fost bine pregătit. Şi desigur fericit şi emoţionat. Nu aş fi putut avea acest rezultat însă fără mama mea care se implică în tot ce fac şi fără profesorii mei care mă îndrumă şi mă susţin.
Rep.: În afară de ce ai învăţat pentru concurs, cu siguranţă ştii şi multe alte amănunte despre Războiul Mondial…
T.M.: Am avut norocul să-mi cunosc străbunicii. Aceştia mi-au povestit o mulţime de lucruri despre bătăliile sângeroase care au avut loc în special în zonă, la Oarba de Mureş, şi despre faptele de vitejie ale soldaţilor români.
Rep.: Anul viitor va trebui să optezi pentru un profil de liceu. Te-ai gândit deja care va fi acesta?
T.M.: Nu m-am decis încă. Însă chiar dacă cariera mea nu va include istoria, aceasta va rămâne o pasiune care cu siguranţă mă va ajuta în viaţă. Chiar şi personalitatea care mă inspiră, care aproape că aş putea spune că îmi este model, este una istorică. Îl admir mult pe Winston Churchill.
Rep.: Sunt convinsă însă că ai şi alte pasiuni…
T.M.: Îmi place mult tenisul. Îmi place şi desenul. Şi poate în special îmi plac călătoriile.
Rep.: Dacă te-aş ruga să-mi spui un vers pe care îl simţi aproape, care ar fi acela?
T.M.: Cu siguranţă ar fi din Nichita Stănescu. “Oamenii sunt păsări… cu aripile crescute înlăuntru”. Nimeni nu o putea spune mai frumos…
Rep.: În încheiere, spune-mi ce crezi tu că te caracterizează.
T.M.: Încerc să-i tratez pe ceilalti aşa cum aş dori să fiu eu tratat, încerc să fac lucrurile bine, temeinic şi cu responsabilitate. Nu-mi reuşeşte mereum dar încerc în continuare. Şi mai cred că e important să ştim cui datorăm ceea ce suntem şi să nu uităm să fim recunoscători.
