UDMR vrea lege specială pentru funcțiile maghiarilor
După neacceptarea sa la guvernare, UDMR a început să-și exprime nemulțumirea față de modul de împărțire a funcțiilor în instituțiile deconcetrate. Nu o dată, liderii locali și naționali ai formațiunii au ieșit cu declarații prin care și-au arătat dezacordul cu schimbarea directorilor maghiari din diverse instituții deconcentrate, în special în zonele în care populația maghiară este majoritară. Soluția din punctul de vedere al senatorului UDMR Frunda Gyorgy ar fi elaborarea unui proiect de lege prin care să se garanteze principiul reprezentării proporționale a maghiarilor în zonele în care trăiesc, la nivel județean și local. ”Eu cred că UDMR-ul, în viitorul apropiat, va elabora un document al reprezentării proporționale și acest document îl vom prezenta și la București și la Strasbourg și la Comisia de la Veneția, să vedem dacă este un document european sau nu. E un test. Dacă se aprobă, este obligatoriu”, a spus Frunda într-o conferință de presă susținută vineri, 20 februarie, la Târgu-Mureș. Acesta a propus o soluție echilibrată pentru rezolvarea problemelor din județele Harghita și Covasna, arătând că la ora actuală, în aceste județe, sunt foarte puțini români în instituțiile alese, “care au niște motive ramificate”, printre care unul ar fi salariile care în aceste instituții sunt foarte mici. ”Pe de altă parte, în instituțiile deconcentrate găsim numai români, nu găsim deloc unguri. Și cred că este un gest de bunăvoință, un gest de rezolvare, ca la nivelul primăriei să avem un viceprimar român, dar la nivelul Direcției de Sănătate să avem un director ungur sau la nivelul Inspectoratului Școlar să avem un ungur”, a arătat senatorul, care susține că este nevoie de reprezentare proporțională acolo unde ungurii sunt în majoritate numerică. El crede că numai prin lege se poate rezolva această problemă, indiferent de rezultatul pe care UDMR sau un al partid maghiar l-ar obține în alegeri și indiferent dacă acest partid este sau nu în opoziție. ”Reprezentarea proporțională etnică trebuie să aibă loc, pentru că asta este o problemă etnică, nu este o problemă politică. Eu sunt de principiul ca ceea ce spui la Târgu Mureș să se audă la Strasbourg și să spui același lucru și la Târgu Mureș și la București și la Budapesta și la Strasbourg. De aceea, această propunere o reprezint și la nivel internațional, pentru că în țările în care se aplică – și sunt multe țări care aplică – țări federaliste, precum Belgia, țări naționale, precum Italia în Tirolul de Sud sau suedezii din Finlanda, acest principiu a dat rezultate foarte bune”, a apreciat senatorul UDMR. Într-o vizită efectuată în Harghita și Covasna, președintele Băsescu și-a menținut declarațiile privind epurarea etnică în administrația publică locală, precizând că va retrage aceste declarații doar când va vedea un director român într-o primărie din aceste județe.
Sanda VIÅ¢ELAR
sanda@ziaruldemures.ro



