Administrație

Ziua Eroilor sărbătorită solemn la Oarba de Mureș și Vișinelu

La ViÈ™inelu, după alocuțiunile celor prezenți, un sobor de preoți în frunte cu părintele Iuliu Morar au oficiat o slujbă de pomenire a eroilor care-și duc somnul de veci, după care au sfințit monumental după legea creștină. Ideea de la care a pornit ridicarea monumentului de la Vișinelu  are în prin plan familia Vamoș, Traian Vamoș, fiul al satului Vișinelu, care a dorit să aducă un respect înaintașilor, care și-au pus ampărenta pe istoria localității.

“Să fie într-un ceas bun această sfințireâ€
Depunerile de coroane, programul artistic oferit de copii din Vișinelu și parada militară au consfinți un eveniment încărcat de istorie, de omagiu adus celor care au plătit cu viața pe câmpul de luptă. “Este o zi specială pentru noi, pentru toți cei care simțim și trăim în spiritul respectului pentru înaintași. Și acest monunemt de la Vișinelu emonstrează acest lucru pe deplin. Mulțumim tuturor celor care au făcut posibil evenimentul special de această Zi a Eroilor, Doamne Ajută și să fie într-un ceas bun această sfințire și la mai mareâ€, a pecizat Ioan Mocean, primarul orașului Sărmașu.

Respect pentru tatăl lui Ovidiu Iuliu Moldovan
Monumentul sfințit la Vișinelu de Ziua Eroilor vine să ducă la îndeplinire dorința actorului Ovidiu Iuliu Moldovan, născut la Vișinelu, tatăl celebrului actor găsindu-și locul binemeritat în galeria jertfei pe care oamenii din Vișinelu au dat-o celui de-al doilea război mondial. “Acest monunemt are trecut pe frontispiciu 36 de eroi, 18 în primul râzboi mondial și 18 în cel de-al doilea. Pe coloana unde sunt trecuți cei căzuți în al doilea război mondial  mai lipsea un nume în lista veche pe care noi o aveam pe vechiul monument. Acest nume era Moldovan Iuliu, tatăl lui Ovidiu Iuliu Moldovan. El lipsea pe vechiul monument, de aceea l-am trecut acum. Știm condițiile în care a murit, la sfârșitul războiului, și am considerat trecerea numelui său ca o datorie de suflet pentru a împlinii testamentul lui Ovidiu Iuliu Moldovan de a-și vedea numele tatălui pus pe un monumentâ€, a precizat părintele paroh   Iuliu Morar din Vișinelu.

Oarba de MureÈ™ un loc al eroilor neamului
Ziua Eroilor a fost marcată și la Iernut, manifestările culminând joi, 24 mai, cu depunerile de coroane din partea oficialităților și înalților oaspeți la Monumentul Eroilor Oarba de Mureș, locul unde își duc somnul de veci peste 11.000 de militari români căzuți în luptele celui de-al doilea război mondial. Ziua Eroilor a debutat cu depuneri de coroane la atât la Iernut, la Monumentul Eroilor cât și în satele aparținătoare, Lechința, Sălcud și Deag. Începând cu ora 14, manifestările legate de Ziua Eroilor vor fi concentrate la Oarba de Mureș, cu depuneri de coroane din partea oficialităților locali și județeni. “Este așteptat la eveniment  ÎPS Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei, noul subprefect al județului Mureș, Manuel Butiulcă, și reprezentanții instituțiilor publice, a partidelor politice, unități de învățământ din Iernut. Întotdeauna Oarba de Mureș reprezintă un punct de reper important la nivelul Iernutului în ce privește cinstirea celor care au scris istorie. Ispasul fiind și Ziua Eroilor, ocupă un loc de cinste în cinstirea celor căzuți pe câmpul de luptă Monumentul Eroilor de la Oarba de Mureș fiind unul din cele mai mari din țară cu o încărcătură emoțională puternică. Primăria Iernut organizează de trei ori pe an astfel de momente commemorative, de Ispas, Ziua Eroilor, pe 26 septembrie, încheierea bătăliei de la Oarba de Mureș și pe 25 octombrie, de Ziua Armateiâ€, a declarat Ioan Nicoară, primarul orașului Iernut.

Monumentul, în circuitul turistic
Cu o istorie în spate, Monumentul Eroilor de la Oarba de Mureș se dorește din partea Primăriei Iernut să fie inclus în circuitul turistic, urmănd a fi făcut un demers în acest sens. “Dorim ca acest monument de la Oarba de Mureș să fie inclus ca și itinerar turistic al județului Mureș, el fiind totuși un obiectiv istoric de o importanță națională. În cazul în care după 10 iunie va rămâne aceeași formulă la conducerea primăriei, vom face un demers  pentru reabilitarea atât a monumentului căt și includerea acestuia în circuitul turisticâ€, a menționat Ioan Nicoară.

Show More

Related Articles

Back to top button
Close