Un mureșean la NASA

Augustin Iuliu Petre a fost mureșeanul care în anii ’70, prin viziunea sa asupra spațiului, zborului și aeroelasticității, și-a depășit cu mult timpul. Prin capacitatea sa de muncă și de creație ieșite din comun, precum și prin invențiile și inovațiile sale, el poate fi așezat în mod firesc, fără riscul de-a exagera, alături de un Vlaicu, Vuia, Paulescu, Coandă, Odobleja și alți mari vizionari. A scris peste 25 de tratate și peste 100 de lucrări științifice publicate în țară și în străinătate. Dar prin ce anume a fost legat Augustin Iuliu Petre de Târgu Mureș și prin ce era el deosebit?

Augustin Petre s-a născut în 1923, la Cehu Silvaniei, în județul Sălaj. În anul 1924, părinții săi s-au mutat în Târgu Mureș. Aici i s-au născut sora și fratele mai mic. Tatăl său, Liviu Petre, a fost un ilustru profesor de matematică la Colegiul “Alexandru Papiu Ilarian”, cu studii universitare la Budapesta. O familie tipică de intelectuali români din perioada interbelică, cu o viață tihnită și îndestulată, în care cei trei copii puteau crește sub îndrumarea atentă a mamei. Ore de pian în casa părintească, mese la ore fixe, reuniuni duminicale cu alte familii, vacanțe și excursii la munte și la mare, aceasta era atmosfera în care au crescut cei trei copii ai familiei, în condițiile în care un profesor de liceu, putea din leafa sa să asigure toate cele necesare unui trai firesc și decent.

Lulu era un copil blând și vesel

La 6 ani după trecerea în neființă a lui Augustin Iuliu Petre, sora sa, Elena Petre, singura rudă apropiată care mai trăiește astăzi la Târgu Mureș, a acceptat să ni-l evoce în câteva cuvinte. A făcut-o cu vădită emoție, abia stăpânindu-și lacrimile pentru că, spunea ea: “Fiecare obiect din casa aceasta are o anumită semnificație și poartă ceva din ființa lui, a celuilalt frate, a mamei și tatălui nostru. Noi am fost o familie tare unită. Aici, în acest salon ne adunam cu toții în copilărie. Era atâta animație…Lulu – căci așa îi spuneam noi – era de o blândețe și o veselie rar întâlnite. De mic, tot ceea ce făcea, făcea la modul cel mai serios și nu avea un domeniu preferat, totul îi făcea plăcere. Pot spune că el și învăța din plăcere. Când ne jucam, ne jucam de-a școala, iar el era întotdeauna profesorul. Nu accepta să fie elevul. Pe măsură ce am crescut, am început să ne adunăm din ce în ce mai rar aici la Târgu Mureș – apoi am început să ne “împuținăm” ca număr – până când într-o zi am descoperit că am rămas singură. Eu, amintirile mele…și aceste albume cu fotografii. Din când în când o mai sun sau mă mai sună soția lui, Alexandrina, care și ea trăiește singură în București, căci fiica lor a plecat de mai mult timp și s-a stabilit în Germania”.

Refugiul și reîntoarcerea la Târgu Mureș

În perioada ocupației maghiare, familia Petre s-a refugiat la Deva. În 1945, s-au reîntors la Târgu Mureș și au reușit să-și reia viața în aceeași casă pe care o părăsiseră în urmă cu cinci ani. Elena Petre a relatat: “Fratele meu făcuse 6 ani de școală la Papiu, dar nu a apucat să termine liceul aici pentru că a trebuit să ne refugiem la Deva. Acolo a terminat școala și și-a dat bacalaureatul. A fost tot timpul primul la carte și aici, dar și la Deva. Acolo concura cu unul din copii lui Petru Groza, Tavi. După ce ne-am întors la Târgu Mureș, am întâlnit altă ramură a familia Groza. E vorba de fratele lui Petru Groza, dr. Victor Groza care a fost pentru un timp chiar prefect al județului Mureș. Am cunoscut-o și eram în relații bune – atât eu, cât și Lulu – pe fiica lui Victor Groza, Carmelita. După câte știu trăiește și azi, în București și are doi copii. Încă de pe când eram la Deva, Lulu a plecat în capitală la studii. Când vă spun că avea o capacitate de a învăța ieșită din comun, nu exagerez: în 1947 a reușit să absolve cu rezultate excelente trei facultăți, Facultatea de Electromecanică – în specialitatea aviație, Facultatea de matematică și Facultatea de litere și filozofie – specialitatea filozofie. Pe timpul studenției, a fost fiul spiritual al monseniorului Vladimir Ghyca, un mare teolog care, din păcate, a murit în ’54 în închisoare. Ceea ce poate nu știu mulți, Augustin era un fervent credincios greco-catolic. După ce greco-catolicii au fost desfințați, el mergea și se împărtășea la romano-catolici”.

Oferte de la americani, japonezi și germani

Augustin Iuliu Petre a parcurs toate treptele carierei universitare și s-a făcut remarcat de foarte tânăr. Domeniile predilecte de cercetare: rezistența materialelor, stabilitatea elastică, vibrațiile, teoria aeroelasticității și barele cu pereți subțiri. În 1971 a devenit șeful Laboratorului de Cercetări în domeniul structurilor de aviație al Institutului de Mecanică Aplicată al Academiei Române, iar activitatea i-a fost recunoscută în plan internațional. În timp ce era visiting professor (1972-1975) la Universitatea Standford din California, a prezentat câteva din rezultatele sale în cadrul unui program de cercetare american numit SILLABUS. Această prezentare a fost considerată de NASA ca cel mai important eveniment științific al aeronauticii aeroelasticității din anul 1974. A devenit și membru al Academiei Americane de Științe, precum și doctor honoris causa al mai multor universități din lume. Americanii au încercat să-l convingă să rămână la ei. La fel au încercat mai târziu și japonezii și germanii. Soția sa Alexandrina Petre a povestit: “N-a rămas. S-a întors de fiecare dată. N-a pus niciodată mare preț pe bani. Bucuriile simple erau cele care îi procurau cea mai mare satisfacție. Se întorcea în țară cu convingerea că poate rezultatele cercetărilor lui sunt mai folositoare în România. Cea mai interesantă ofertă i-au făcut-o japonezii, prin 1976. Doreau să construiască un pod peste două insule și aveau nevoie de el. Îi plăcea România și nu se putea despărți de ea. În fiecare an venea cu foarte mare plăcere la Târgu Mureș, unde avea cele mai dragi rude, mama, tata, fratele și o soră”.

Astăzi, la 6 ani după trecerea sa în neființă, atât la București, cât și la Târgu Mureș, puțini sunt cei care mai trec pragul casei celor două femei rămase singure. Din ce în ce mai puțini sunt însă cei care-și mai aduc aminte de Augustin Petre și realizările sale de excepție.

Nicolae BALINT