Sărbătorile bunicilor s-au stins

Sărbătorile de iarnă la români sunt adevărate obiceiuri de suflet. Amintirile copilăriei ne revin fiecăruia în minte ca un balsam, în special zăpezile bogate, colindele și clinchetele de clopoței, mirosul proaspăt de brad, de cozonaci și nerăbdarea așteptării darurilor sub pomul de iarnă, care creează o atmosferă de liniște și iubire în sânul familiei. De la sfântul Nicolae până la Sfântul Ion, românii sărbătoresc. Din păcate, în ultima perioadă, unele din tradiții au început să fie date uitării. În puține zone se mai păstrează intacte datinile și obiceiurile cu particularități locale. Pentru a afla cum petreceau bunicii noștri în urmă cu 50 de ani, am poposit la Batoș, unde am găsit o familie de oameni gospodari, simpli la vorbă și la port dar care nu își uită rădăcinile și care duc mai departe tradițiile și obiceiurile așa cum le-au învățat și ei de la părinți.

Alexandru și Paraschiva Borșan sunt căsătoriți de 46 de ani. El este originar din Dumbrava, ea din Săcal. S-au cunoscut la căminul cultural din Batoș, la un joc, după ce Alexandru s-a întors din armată, în 1960. Azi au trei copii la casele lor, două fete și un fecior, care la rândul lor le-au dăruit 4 nepoate. ”Trebuie să mai lași și unul după celălalt și să mergi mai departe, nu poți să o duci numai bine dar dacă există respect și dragoste poți să treci peste toate” explică bătrânul Borșan. La 72 de ani a rămas un om activ. Toată viața și-a muncit pământul și a trăit din agricultură, familia având 5 ha de pământ, păsări și animale. Borșan a ieșit la pensie după 39 de ani de activitate. Își a­mintește că în tinerețe, la Dumbrava, în postul Crăciunului, flăcăii își făceau turcă, conform obiceiului „La bere”. „La noi băieții se împărțeau în două tabere de câte 20 de flăcăi, care mergeau cu Turca în sat la colindat. Aveau o gazdă în sat unde mergeau și o confecționau, învățau colinda și să chiuie în postul Crăciunului. Holteii scăpați de armată mergeau la colindat cu muzicanții, mergeau la început la popa și apoi colindau toți pretinii până dimineața, iar ăștia fără armată mergeau cu turca din casă în casă. Dimineața toată suflarea satului mergea la biserică îmbracată în costume naționale. La ora 12.00, muzicanții îi așteptau pe creștini în fața bisericii și făceau un joc, o sârbă, o învârtită și apoi sătenii mergeau la casele lor și muzicanții plecau la o fată nemăritată, unde mâncau. După amiază, tot satul se reîntâlnea la căminul cultural, unde începea jocul. Seara pe la 6 se găta jocul, muzicanții cu vreo 5 ficiori mergeau la altă fată, pentru mâncare, și apoi pe la vreo 8 seara se întorceau la joc, unde iar cântau până după 12.00 noaptea, când găseau o altă fată unde să fie omeniți și pe la ora 1 noaptea veneau iarăși la cămin și petreceau până dimineața cu țuică de cazan fiartă la 50 de grade, vin găluște cu păsat și carne de porc. Așa o țineau oamenii cu jocul, de la Crăciun până la Bobotează” povestește, nostalgic, bătrânul.

Profeții despre anul ce vine

Paraschiva, soția lui Alexandru, are 62 de ani. Își amintește de tinerețea ei, când era în mare vogă sărbătoarea vergelului. Vergelul este profețirea norocului pentru anul ce urmează, petrecerea, cunoașterea mai îndeaproape a persoanelor care îl serbează și la urmă înrudirea și încuscrirea. „La această sărbătoare luau parte feciori, fete, bărbați și neveste, tineri și bătrâni, însă îndemnul la serbare îl dădeau feciorii și părinții cu fete mari. Scopul acestei sărbători era profețirea și cunoașterea ursiților. Vergelul diferă în funcție de zone, de la om la om și de la sat la sat. Conducătoarea acestei petreceri de fete, de obicei era o babă bătrână care se pricepea foarte bine la aceste lucruri, stăpâna casei sau o fată mai pricepută care se numea ursitoare. Ursitoarea așternea masa și aducea mai multe obiecte: cuțit, sare, pâine, cărbune, oglindă, pieptene, piatră, mărgele pe care le așeza toate laolaltă. Apoi punea pe aceeași masă mai multe vase, farfurii sau oale, toate așezate cu fundul în sus. Ursitoarea îi spunea unei fete să iasă până în tindă și să intre când o va striga. În acest timp, fetele celălalte și ursitoarea ascundeau obiectele sub vase și stăteau în jurul mesei. Fata era chemată în casă și ridica unul dintre vase, iar ursitoarea lua obiectul de sub vas și ursind îi zicea: Tu ai ridicat un cuțit și asta însemnează că ursitul tău, adică bărbatul tău, va fi un om aprig. Va avea o limbă ca tăișul unui cuțit, cu care de multe ori va tăia inima ta. Dacă fata găsea un pieptene însemna că viitorul ei soț urma să aibă dinții mari, dacă fata ridica o oglindă de sub vas era semn că viitorul soț va fi mândru … a fost frumos, dar e păcat că se pierd încet tradițile și la sat, că nu are cine să le ducă mai departe”, ne-a spus, visând cu ochii deschiși parcă, tanti Paraschiva.

Colindatul la români este un obicei împământenit de sute de ani, este un ritual compus din texte ceremoniale, cu dansuri și gesturi. În Ajunul Crăciunului, cete de colindători, costumate tradițional, urează pe la casele gospodarilor pentru sănătate, fericire și prosperitate. În noaptea de trecerea spre noul an auzim uratul sub numele de plugușor, obicei legat de speranța fertilității: „Să vă fie casa casă, să vă fie masa masă… și la anul să trăiți, să vă găsim înfloriți, ca merii, ca perii, în mijlocul verii, ca toamna cea bogată, de toate îndestulată.

Robert MATEI