Cât de greu e leul greu?

În urma cu aproape 20 de ani, aveam o moneda nationala puternica, destul de

stabila. Salariile cele mai mici ajungeau oricarui angajat pentru a trai în conditii decente. Acum, leul e mai greu fara zero-urile din coada. Multe din preturi sunt

apropiate valoric de cele din perioada comunista. Dar diferenta între atunci si acum nu o face valoarea sumelor, ci puterea de cumparare a

monedei nationale.

Leul nou, mai mult pe hârtie

În iulie s-au împlinit trei ani de când România are o moneda noua, cu mai putine zerouri si care se dorea cât mai puternica. Din pacate, leul e greu doar pe hârtie. În cotidian, avem, practic, doua sisteme de exprimare a monedei nationale, unul prin viu grai si altul în acte oficiale.

Înainte de 1 iulie 2005, când s-a facut denominarea monedei nationale, în toate hârtiile oficiale, leul românesc trebuia sa apara fara cele patru zerouri avute înainte. Procesul de pregatire a populatiei a început mai înainte, prin 2004. La vreme, populatia nu era receptiva la schimbari si, dintr-o data, s-a simtit amenintata de eventualele pericole ale noului leu – scumpiri la produse prin rotunjirea preturilor, teama ca nu se vor descurca la conversie. Un timp, preturile au fost exprimate dual, atât în lei noi, cât si în vechi. În momentul de fata, singura varianta permisa de lege este RON – leul nou. Dar asta nu schimba cu nimic realitatea pietei. Obligativitatea impusa de lege exista numai la nivel de înscrisuri. Gândim în lei vechi. Obligativitatea folosirii leului greu exista numai la nivel de documente. În limba vorbita, aproape orice persoana face conversia mai întâi în lei vechi, la fel cum o fac în euro cei care au stat mult în strainatate. Pe parcursul celor trei ani de când leul greu a intrat în vigoare, nu s-au petrecut disfunctionalitati majore. Chiar si acum, dupa acest timp, la banci, magazine, precum si la unele institutii, clientilor li se explica preturile si tarifele atât în lei noi, cât si în cei vechi, pentru a fi cât mai explicite.

Înainte, si dupa

Trecând peste argumentele unora ca înainte era mai bine, la fel peste parerile celor care sustin ca acum e, am încercat o scurta analiza a puterii de cumparare a leului nou, în comparatie cu leul comunist. Am luat un calcul salariul mediu din ziua de azi, 1.500 de lei. Acum, cu cei 1.500 de lei poti sa cumperi, la alegere, 500 de pâini, 60 kg de carne, 600 de beri de caliate, 25 de litri de coniac bun, 1.500 de ziare (cotidiene), 1.000 de bilete de autobuz. Ca sa cumperi o Dacie ai nevoie de salariul pe cca 25 de luni, iar pentru un apartament de 2-3 camere, pe 133 de luni. Un gazetar bun câstiga acest salari mediu, iar un profesor cu toate gradele, tot pe acolo. Cu un salar mediu poti plati cheltuielile de întretinere pe 7-8 luni, ori îti poti cumpara 10 perechi de pantofi cât de cât.

Pe vremea lui ‘Ceasca, salariul mediu pe economie era de 2.500 de lei. Cu aceasta suma cumparai 600 de pâini, 65 kg de carne, 312,5 beri, 65 de litri de coniac de Vrancea (cel mai bun), 5.000 de ziare zilnice, sau tot atâtea bilete de autobuz. Pentru o Dacie aveai nevoie de minimul pe 28 de luni, iar pentru un apartament cu 2-3 camere,… tot banii pe 28 de luni. Un om de presa câstiga, la vreme, 4.000 de lei, plus onorariul (cel putin 1.000 lei), iar un profesor calificat, 2.000. Întretinere plateai, dintr-un minim, pentru 25 de luni, iar daca vroiai încaltaminte, luai 16 perechi bune, si îti mai ramânea de un pantof.

Tragând linie, la prima vedere ar parea ca acum preturile la produse sunt mai mici ca înainte. Probabil chiar asa stau lucrurile. Însa doua lucruri fac diferenta. Pe de o parte, cuantumul salariilor era mult mai mare atunci. În ziua de astazi, cine ia salarii de 4-5.000 de lei? Exista, dar nu la nivelul de atunci. Alt aspect sunt cheltuielile de trai. Întretinerea, avantajele de atunci – înainte de ’89, cei 100 de lei dati pe întretinerea lunara erau “all inclusive”. Adica nu se mai adauga nimic peste. Apa o puteai lasa sa curga încontinuu, erau tot felul de abonamente care nu depindeai de cantitatile consumate. Sa nu mai vorbim de pretul unui apartament. Sau chiar al unei chirii, pe care, oricând, ti-o permiteai lejer dintr-un salariu cât de mic.

Multi se plâng ca, înainte, aveai bani si nu aveai ce face cu ei, întrucât diversitatea produselor era foarte scazuta. Acum, ai la dispozitie cea mai variata gama de produse, din toate domeniile. Acum, marea majoritate a românilor stam de multe ori si ne uitam cu jind prin vitrine la multitudinea de produse pe care le vrem si nu ni le putem permite.

Un alt aspect care diferentiaza cele doua perioade l-a remarcat Marta Ruja, directorul Directiei Generale a Finantelor Publice Mures: “îmi aduc aminte ce cumparam în preajma Revolutiei cu 2.500 lei. Acesta era salariul unui muncitor, media fiind de 3.000-3.500 lei. A fost bine si atunci, pentru ca, daca se muncea serios si cu calificare

în domeniu, salariul era motivant. Erau si programe de premiere a angajatilor, la final de an.” Acum, s-a adaugat libertatea de a munci suplimentar, pentru bani în plus. Nu toate firmele platesc orele suplimentare, dar majoritatea o fac. Teoretic, se poate munci oricât pentru a spori veniturile. Singurul lucru ramas neschimbat, sustine Marta Ruja – iar noi îi dam dreptate – e ca “fara munca, nu era bine nici atunci, nu e bine nici astazi!”

Marea încercare –

trecerea la euro

Pornind de la faptul ca simpla taiere de zero-uri si trecerea la leul denominat a fost doar o încercare mica peste care românii nu au trecut în totalitate, ce vom face dupa trecerea la euro, anuntata pentru 2014? Cu toate ca pregatirea populatiei – conform anunturilor BNR – va începe mai devreme, vor interveni elemente noi, pentru care e discutabil daca suntem sau nu pregatiti sa le facem fata. Conversia în/din euro se va face cu zecimale. Teoretic, ar trebui sa ne descurcam si noi, asa cum au facut-o 15 natiuni europene înaintea noastra. Putina matematica, sau vom umbla la cumparaturi cu calculatorul în buzunar.

Bradut-Crisan Suciu