Uncategorized

“Vând cărucior copii cu trei roți”

Începem încetișor și timid cu o nouă invenție: “Vând mașină de cusut cizmărească, seria…” Stau acum și mă întreb care este diferența dintre o mașină cizmărească și una șlăpenească, sau una sandalească, dar îmi revin rapid din meditația încălțărească, pentru că avem treabă. Și dacă tot veni vorba de invenții, iată că am găsit o ofertă nițel morbidă: “Vând loc de veci în cimitirul de la Spitalul Nou – Tg. Mureș, se poate ocupa iediat după cumpărare.” Care va să zică, dai banu și hop! sari într-un coșciug și cu coșciugul în mormânt. Super ofertă, ce mai…
Iar acum, iată că am descoperit ceva cu adevărat revoluționar: “Vând cărucior copii cu trei roți…” Doamnelor și domnilor faceți cunoștință cu copiii cu trei roți. Sunt absolut normali, nu le lipsește nici o rotiță, ba din contră, au trei, spre deosebire de cel care a scris anunțul.

Șoldan
în garda regală

Dacă vă gândiți la Crăciunul care vine de obicei cu un porc de sacrificat, avem ceva pentru voi: “Vând șoldan de 4 luni, 10 bucăți, greutate aproximativ 40 kg, calitate bună.” Adică respectivul șoldan este împărțit în 10 bucăți a câte 40 kg. Așadar șoldanul cel de 400 de kg devine brusc un fel de stăpânul șoldanilor.
Iar acum ca să încercați senzația măgarului aflat în ceață, vă oferim anunțul ce urmează: “Vând de mere, de pere, prune de foarte bună calitate…” Ce anume e de mere, pere și prune și pe deasupra și de foarte bună calitate nu știm, dar ne interesăm, ca să spulberăm ceața.
Că să vă explicăm continuitatea prostiei de la mica publicitate vă dăm și un exemplu: “Vând palmier plângăreț…” Dacă acum câteva săptămâni am dat de un palmier plângăcios, iată că de această dată el a devenit plângăreț. Jale mare la palmieri mon cher.
Dar lucrurile nu se opresc aici. Gramatica de austeritate lovește, din plin, încă o dată: “Vând aspiratori…” Foarte frumos. Adică o fi vorba de niște indivizi cu idealuri înalte? Pluralul acesta parcă îmi dă fiori. Nu scăpați așa de ușor, pentru că Majestatea sa Pluralul încă nu și-a spus ultimul cuvânt: “Vând o bancă de lucru…” Se pare că bancul de lucru și-a făcut operație de schimbare de sex.

Meseriașii
matrimonialelor

Iar acum să dăm o tură și pe la matrimoniale, că vorba aia: dacă dragoste nu e nimic nu e, nici măcar anunțuri: “Domn maghiar 50/160 cu plete lungi, cu cercei, modern, meseriaș cu pasiune, pictura, pescuitul, gastronomia. Caut doamnă pentru prietenie sau…” Meseriaș domn! Un fel de Antonio Banderas din Carpați, care pescuiește la Șăulia și gătește la iarbă verde, pe malul Bezidului. Lăsând matrimonialele la o parte, trecem la o ofertă de zile mari: “Vând cizmă nouă, din piele, nr. 42, tip ofițer. Telefon…” Iată că se înmulțesc ofertele de jumătăți de perechi de încălțăminte. E convenabil. Dacă ești mai strâmtorat, azi cumperi un șlap, mâine dacă vrei să te destrăbălezi cumperi un bocanc, iar când ești undeva la jumătate cumperi doar un pantof.
Iar acum la final vă oferim ceva care să vă veselească până data viitoare: “Vând Ford Ford, motor…” sau dacă nu vă convine oferta atunci avem ceva și mai glorios: “Vând Ford Siesta…” Asta da siestă, hai noroc și să ne vedem cu bine săptămâna viitoare.

Show More

Related Articles

Back to top button
Close