“E și grea e și ușoară viața de român”?

O întrebare la care fiecare are propriul răspuns, în funcție de locul și de condițiile în care locuiește. Opiniile sunt atât de împărțite, încât de la termenul dezastru la priviri neputincioase care sunt mai grăitoare decât cuvintele până la tinerescul “super ok”, totul pare posibil. Am vrut să pătrundem în sufletul unei comunități cât mai departe de zona orașelor pentru că acolo lucrurile capătă o altfel de dimensiune.

Comuna Valea Largă ni s-a părul locul ideal și s-a confirmat că am avut dreptate, pentru că oamenii, de la cei bătrâni până la neliniștiții adolescenți au avut cele mai neașteptate reacții. Punând totul cap la cap, tristețea este caracteristica dominantă a vieții la țară.

Răzbătând cu greu prin gropile din asfaltul drumului principal al comunei, mașina s-a oprit singură în dreptul unui moș hâtru, pe care am aflat repede că îl cheamă Onucu, Ioan Călugăr. “Măcar așa că vi s-o oprit mașina-n drum, mai schimbăm o vorbă. Io de când mă știu am stat la coada vacilor, le-am muls, le-am ajutat să fete. Am lucrat pământul și înainte și în timpul comuniștilor și după ei. Da’ de la an la an viața noastră, a sătenilor, îi tot mai grea. Să vă spui că alegem primari tăt la patru ani și ei își bat joc de noi? Să vă spui că s-o dat pământurile înapoi, nu unde o fost moștenirea părinților, că exact acolo unde o vrut conducerea comunei? Să vă spui că cu pensia ce CAP-ist nu poți lua pita pe o lună întreagă, măcar că tare-i bună pita de se face la noi în sat? Suntem pustii și ai nimănui, dragii mei. Io nu mai aștept nimica di la nimeni, dar îi păcat de tinerii ăștia care atunci când aud de sat fug prin țări străine? Să trăiești la sat nu mai îi nici o bucurie, ba îi numa’ o bătaie de cap și o bătaie de joc. Dacă aș fi cu vro 50 de ani mai tânăr și io mi-aș lua desaga în spate și aș culege căpșuni în Spania decât să îi culeg din grădina casei. Na să fiți sănătoși că vine ciurda și trebuie să mulg vaca”, ne-a spus Onucu Călugăr, mângâind crupa blajinei vaci.

Ajutorul din Livadă

Pe Anica Ghejan, o localnică de 52 de ani, am găsit-o în centrul comunei vânzând consătenilor ei cireșe din propria livadă. “S-au primit pământurile înapoi și avem o parte de livadă cu pruni și cireși. Toți consătenii care am primit părți de livadă le-am păstrat așa, pentru că mai facem niște bani. Dar îi departe, tocmai la Pădureni și trebuie să mergem cu căruța până acolo. Avem mult de lucru la țară că tot timpul se ivește câte ceva. Când e timp frumos pe câmp, că avem porumb și sfectă, când plouă pe lângă casă. Și vara asta a plouat foarte mult că ne și gândim dacă o să facă ceva sau o să fie foamete. Cum o fi vrerea lui Dumnezeu că nu ne putem pune cu el. Dar la țară depindem iarna de ce facem vara. Uite cireșele le vând aici în sat pentru că până la Câmpia Turzii sau până la Luduș, la piață, distanța e mare și să mergem cu căruța e greu și bani pentru autobuz ne pare rău să cheltuim din puținii pe care îi avem. Așa că vând câte un kg când și când”, ne-a spus Anica. Am lăsat-o pe femeie privind îngrijorată la cerul pe care norii se adunau negri și amenințători și ne-am îndreptat către restaurantul din centrul comunei de unde răzbăteau obsedant acorduri de muzică populară. În jurul singurei mese ocupate stăteau cinci tineri. Cu trei dintre ei am stat de vorbă.

Supăratul

Mihai Cristian are 22 de ani și e cu treabă prin România. “Am venit acasă din Spania să îmi iau carnetul de conducere și plec înapoi. Fug cât pot de repede. La noi la țară e urât. Nu ai loc de muncă, ce să faci să mergi pe câmp cu sapa? Măcar dacă ar fi tehnologie, ar mai fi ceva. Așa, tinerii, aproape 200 din toată comuna sunt plecați prin Spania, Italia Germania. Ne amintim câteodată cum e acasă și ne bucurăm că nu suntem în țară. Păi, ziua lucram și seara stăteam în casă. Astea nu-s condiții nici pentru tineri nici pentru bătrâni. Păi, stați să vă spun că, atunci când ploua, mergeam cu cizme de cauciuc la discotecă? Cine nu ar fugi către ceva mai bun. Eu am șters-o, iau carnetul și iar nu mai vin vreo doi ani acasă. Când am venit acum și am văzut că, după trei ani de absență nu s-a făcut nimic în comună, am fost dezamăgit și supărat rău. În Spania lucrez în construcții și câștig 50 de euro pe zi. Și avem condiții să trăim și să ne distrăm. În Valea Largă nu se schimbă nimic, veci. Îi o comună uitată de lume. Toți din primărie cu primarul în frunte nu lucră nimica, numai bagă banii în buzunar. La ce să stăm la țară? De dragul poveștilor bunicii? Alea o trecut demult, bunica o murit și nouă ne trece viața. Măcar să ne treacă bine. La toți tinerii le zic să plece că acuma nimeni nu dă doi bani pe țărani”, ne-a asigurat Mihai Cristian.

Îndrăgostitul

Așa ne-a spus Mihai să îi spunem prietenului lui, Ilie, care stătea la celălalt capăt de masă. Mai enigmatic și mai cu fereală decât “cel scăpat din lanțuri”, cum l-a caracterizat pe amicul său, Ilie are totuși păreri asemănătoare. “Eu nu am plecat din sat pentru că am afaceri. Nu vă spun de care pentru că, dacă se află, încep și alții să facă ce fac eu. Dar nu e nimic ilegal. Dacă totuși nu o să mai meargă treaba, o să plec și eu din țară, cred că tot spre Spania. Barul și restaurantul au rămas singura noastră distracție, și chiar că nu îmi doresc să treacă viața mea, bând bere în Valea Largă. Toate posibilitățile de distracție au dispărut. Părinții noștri au lucrat cu greu pământul la CAP și acum că sunt bătrâni îl lucrează și mai greu, degeaba e al lor. Să cumpărăm utilaje agricole, nu avem bani. Suntem bătaia de joc a tuturor. Dar eu acuma nu pot fi supărat pentru că sunt îndrăgostit și viața e iarăși frumoasă”, ne-a spus Ilie.

Absolventa

Nu au trecut decât câteva minute de când stăteam de vorbă cu tinerii frumoși ai comunei Valea Largă și sentimentul că ceva nu e bine punea tot mai acut stăpânire pe noi. Confirmarea a venit de la Denisa, elevă în ultimul an al unui liceu din Luduș. “Acum mă pregătesc de BAC și după aceea mă înscriu la cursurile postliceale de asistent medical generalist. Apoi plec în Germania și vreau să am o asigurare că, dacă nu reușesc să mă acomodez acolo, în octombrie când o să mă întorc acasă, o să pot merge mai departe la școală. Îmi este frică să o pornesc în necunoscut, am doar 18 ani, dar acolo am rude și prieteni care o să fie alături de mine. Nimănui nu îi este ușor să plece de acasă, dar aici ce să facem? Să numărăm zilele care trec? Și după aceea să ne pară rău că am fost fraieri că am sperat și așteptat în zadar să se schimbe ceva? Părinții noștri plâng că plecăm, dar știu că e unica soluție pentru noi. Mihai zicea că pe zi câștigă 50 de euro. Aici îi faci într-o lună. Ce să ne mai țină acasă…”, a concluzionat dezamăgită Denisa.

Atras de ceea ce se vorbea la masă, Vasilică, un localnic de 50 de ani pentru care plecatul în străinătate nu mai e o variantă, a ținut să ne spună câte ceva din realitățile comunei. “Agricultura e la pământ, și nu doar la propriu. Pământul nu se mai lucrează că nu mai are cine să meargă la sapă. Că cei care țineau sapa în mână, acuma se sprijină în baston de bătrâni și bolnavi ce îs. Cine mai are văcuțe se gândește să le vândă că nu mai pot avea grijă nici de ele. Singurele locuri de muncă din comună îs la brutărie și în construcții cu diferența că se plătesc ca la noi… Și tinerii îs prin Europa. Na, care e frumusețea vieții la țară? Cine o descoperă să mi-o spună și mie”. Vasilică a spus ce a avut de spus, apoi a plecat la fel de brusc cum a apărut.

Contabilul

Alexandru Cățănaș a fost ultimul sătean cu care am stat de vorbă înainte ca întunericul și ploaia să ne gonească spre casă. “Aici în Valea Largă există un club al tinerilor. Ultima dată s-au întâlnit de 1 Mai și au sărbătorit la pădure. Atunci au venit acasă tinerii noștri din toată Europa. Printre cei plecați am și eu patru copii în Spania. Al cincilea copil, o fată, e studentă la Cluj. Aici, la sat, oamenii sunt îngrijorați de soarta lor și dezamăgiți de guvern care promite și nu face. Adună ultimul bănuț, că te și miri de unde mai pot face bani. O viață tristă de la naștere la moarte. Măcar copiii noștri să o ducă mai bine. Și e gata cu patriotismul. Patria e acolo unde o duci bine”, ne-a spus Alexandru Cățănaș, contabilul unei firme din Valea Largă.

Atunci când ne-am gândit să facem acest gen de material știam că vom da peste tineri și maturi dezamăgiți de traiul pe care satul românesc îl oferă. Dar ce am găsit a fost peste așteptări. Ce alt cuvânt decât tristețe se potrivește acestei stări de fapt? Peste câțiva ani, atunci când în sate nu o să mai fie decât gospodării goale, poate cineva o să își dea seama că nu e de glumă. Între a nu avea nimic de făcut, ploaie, noroi și pustietatea unei vieți triste, oare ce am alege?

Eugenia KISS