Vântu la pupa lui Băsescu
Nu-l credeam pe Măscăriciul Național, Corneliu Vadim Tudor, când scria în fițuica-i odioasă, România Mare, că Traian Băsescu, zis Corsarul, are trei amante – Johnny Walker, Jack Daniels, Ballantine’s. Dar, cu certitudine, câteva pahare o fi îngurgitat când a ordonat arestarea lui Dinu Patriciu.
Curajul procurorilor sigur vine dintr-o proptea de la Washington, în timp ce judecătorii care au aprobat emiterea mandatului de arestare, din echipa Monicăi Macovei, au cartea de muncă la Strasbourg și Haga.
Nu cred în modelul Hodorkowski, patronul Yukos, pe care, atunci când deținea 11 miliarde de dolari și a emis pretenții liberalo democrate la candidatura pentru președinția Rusiei, kaghebistul Vladimir Putin l-a eliminat fără drept de apel. Pușcărie și Imperiu distrus. Tot pentru petrol și gaze.
Nu cred că procurorii și judecătorii care au instrumentat dosarul RAFO – Iacubov – PSD nu au găsit dovezi vreme de trei luni împotriva lui Iacubov pentru a-l trimite în pușcărie pe magantul moldovean.
Nu cred nici că Ion Iliescu va fi ajutat să facă un ultim infarct, ca în tradiția asasinărilor clasice din lumea comunistă, așa cum nu cred că Ovidiu Tender, chemat de PNA în dosarul RAFO, a facut infarct tocmai cu 5 ore înainte de începerea audierilor.
De asemenea, nu cred că independența editorială a Jurnalului Național i-ar fi permis mega-talk-show-man-ului Marius Tucă de Caracal să titreze Patriciu arestat. Tender infarct. Și nici Voiculescu nu se simte prea bine…
O fi manipulat excepțional și o fi scos litri de lacrimi Traian Basescu la ultima confruntare directă, televizată, cu contracandidatul său, Adrian Nastase, atunci când s-a destăinuit “Măi Adriene, ce dramă pentru poporul acesta ca acum, după 15 ani, să trebuiască să aleagă dintre doi foști comuniști”. Dar nu a fost decât un excepțional exercițiu de strâns voturi.
Îl cred pe Sorin Ovidiu Vântu că iubește presa ca investitor în media, dar ce cred oare sutele de mii de investitori înșelați de el!?
Îi cred pe cei trei ziariști că au mers în Irak să își facă ȘI meseria. Dar nu cred că dosarul răpirii lor trebuie să zacă 50 ani în arhivă pentru că s-ar putea să descoperim că tocmai de acest moment avea nevoie Băsescu. Că nu degeaba au fost eliberați încă de joi, iar despre redarea libertății am aflat duminică la amiază, iar la ora 19, în prime time, absolut toate mass media românești erau cu ochii pe președinte, omul care poate deveni unul dintre dictatorii României.
Nu cred că a fost vorba de o neînțelegere la cele 10 sau 6 milioane de euro pentru campania electorală, însă arestarea lui Patriciu se constituie într-un avertisment, aruncă PNL în criză, întărește nepermis de mult puterea PD, un partid de lideri, dar nu de masă. Așa cum nu cred că trebuie permis UDMR să treacă prin Parlament Legea minorităților, extrem de permisivă la adresa unor cetățeni egali cu toți românii.
N-am auzit, de pildă, ca Verestoy Atilla să se fi retras strategic la vreun conac de-al său la Budapesta. Și nici că Adrian Năstase și-ar face vreo grijă pentru cei peste un miliard de euro, suma vehiculată în campania electorală tocmai de staff-ul lui Băsescu.
Nu cred ca Dan Ioan Popescu DIP sau Liviu Luca să doarmă prea bine.
Cred că de data aceasta vânătoarea de vrăjitoare lovește conform hotărârilor stabilite înăuntrul Axei Washington-Londra-București.
de Aurelian GRAMA



