Uncategorized

Romeo Lupascu: “Trebuie sa ducem cât mai sus tenisul de masa”

Sectia de tenis de masa a Clubului Sportiv Scolar din Târgu-Mures are o veche traditie. De-a lungul timpului clubul a fost o adevarata pepiniera pentru practicantii tenisului de masa. Antrenorul profesor Romeo Lupascu ne-a dezvaluit într-un interviu câteva detalii de aceasta ramura sportiva.

Reporter: Cum se prezinta în momentul de fata echipa de tenis de masa a Clubului Sportiv Scolar din Târgu-Mures?

Romeo Lupascu: Fata de anii trecuti când am avut probleme cu baza materiala, si anume cu sala de antrenamente, în prezent stam destul de bine. Avem o sala cu cinci mese si conditii bune de antrenament. Împreuna cu alte doua colege, cadre didactice, Ungvari Imola si Gaspar Cecilia cred ca vom putea împinge mai sus valoarea sportivilor târgumureseni.

Rep.: Câti sportivi activeaza în prezent în cadrul acestei ramuri sportive?

R.L.: La noi se lucreaza pe grupe valorice. Grupa de performanta este alcatuita din sase sportivi, dar sunt mai multi. Avem legitimati în jur de 20 de sportivi, deci un nucleu de 20 de jucatori si jucatoare care participa cu regularitate la turnee. Pe lânga acestia mai sunt copii mici care activeaza la grupele de începatori, iar dintre acestia vom selecta pe parcurs pe cei care vor sa faca performanta si care au aptitudini pentru a face performanta.

Rep.: De cât timp antrenati dumneavoastra ce performante s-au obtinut?

R.L.: Din anul 1999 am avut cele mai mari rezultate si satisfactii, când au început activitatea fratii Szocs. Cei doi jucatori sunt cotati la nivel mondial si desi sunt sportivi legitimati la Clubul Sportiv Scolar din Bistrita, noi din Târgu-Mures le urmarim cariera si suntem la curent cu tot ceea ce fac. Eu tot timpul ma implic si îi ajut cu tot ceea ce pot. Nici ei si nici eu nu vom uita niciodata ca au plecat din Târgu-Mures de la Clubul Sportiv Scolar. Acum ei se afla în Italia unde participa la Campionatele Europene de juniori si cadeti.

Rep.: Care ar fi cele mai importante participari la competitii?

R.L.: La nivel national este Daniel Zombor care a cucerit titlul national, Ungvari Kinga, o jucatoare de 11 ani care si ea promite foarte mult, si ar mai fi Urszuly Timea. Desi avem un sportiv este greu sa gasesti jucatorul care sa ajunga pâna sus în performanta sportiva. Acel sportiv trebuie sa întruneasca toate calitatile fizice si pshihice si de vointa, iar în plus familia este nevoita sa sustina neconditionat cariera lui. Noi asta facem, cautam, aducem copii si îi testam, iar în final întotdeauna am reusit sa avem sportivi în elita nationala a tenisului de masa.

Rep.: Ce înseamna participarea la un turneu?

R.L.: Anual avem în jur de 20-25 de competitii sportive, bineînteles structurate pe diferite categorii de vârsta. O competitie reprezinta un efort financiar, în primul rând din partea clubului, apoi din partea copiilor, deoarece sa nu uitam ca o competitie la tennis de masa înseamna statul în sala de dimineata si pâna seara. Sa nu uitam nici parintii care de multe ori mai completeaza suma pentru o deplasare sau alta.

Rep.: Cine va sprijina financiar?

R.L.: Noi suntem sustinuti de catre Ministerul Educatiei si Învatamântului prin Inspectoratele Scolare. Nu avem un buget anual fix. Cerem bani de la Inspectortatul Scolar în functie de necesitati, iar ei ne acorda banii dîn functie de posibilitati. Una peste alta cu sume mai modeste suntem alimentati binisor pentru a duce la bun stârsit calendarul competitional intern. Pentru cel extern, parintii trebuie sa plateasca, iar daca ajung în lotul national va plati federatia.

Rep.: Ce competitii va asteapta?

R.L.: Vom avea în toamna doua campionate la copii pe echipe si individual, unul la Slatina si din nou la Piatra Olt, unde Daniel Zombor va trebui se se impuna daca doreste sa faca parte din lotul national al României pentru Campionatul European care va avea loc în 2009 în Franta la Strasbourg. Din luna august ne regrupam pentru antrenamente, iar apoi va urma Memorialul Alexandru Verzar la Târgu-Mures, vor fie etape de divizie la seniori si înca alte vreo zece competitii pâna în luna decembrie.

Rep.: Cum vedeti viitorul tenisului de masa în Târgu-Mures?

R.L.: Viitorul tenisului de masa înseamna viitorul sportului târgumuresean, iar viitorul sportului târgumuresean este destul de problematic la ora actuala, tinând cont ca elevii de la vârste mci sunt supusi unor tentatii care îi îndeparteaza de bazele sportive. Este greu sa gasesti copii care sa doreasca sa depuna efort zi de zi într-o sala de sport, când mai usor este de stat la calculator. De aceea este necesar sa cautam copiii care provin din familie cu parinti dornici ca si copiii lor sa faca performanta sportiva. Cel mai greu este de a mentine copilul în sala. Sper sa dezvoltam în timp cât mai mult tenisul de masa.

A consemnat Sorin CRACIUN

sorin@zi-de-zi.ro

Show More

Related Articles

Back to top button
Close