Din culisele diplomației

Acum nu se mai “exportă revoluție”, așa cum se întâmpla la jumătatea sec. al XX-lea, ci se dau bani pe filiere oculte pentru câștigarea alegerilor de către un partid sau altul aflate în opoziție. Partide care odată ajunse la guvernare vor face politica celor care au “investit” în ele. Interes național? O poveste bună de adormit copiii. A devenit de notorietate faptul că anumite state susțin financiar partide din alte state pentru a câștiga alegerile. A se vedea cazul revoluțiilor portocalii – mai mult sau mai puțin reușite – susținute cu bani americani…și exemplele pot continua.

Nimic nou sub soare. Interese diverse fac ca aceste practici să fie curente, iar lipsa unor reglementări stricte în această privință determină perpetuarea lor. Într-un articol publicat în nr. 47/2005 în revista “Historia”, Mircea Mitran, fost diplomat în MAE, arătă cum a câștigat Mitterand alegerile din Franța. Născut în 1923, în Osica de Jos, județul Olt, Mircea Mitran a absolvit facultatea de Filologie a Universității București și a lucrat timp de câțiva ani ca cercetător în cadrul Institutului de Lingvistică al Academiei Române, iar apoi ca asistent și lector la facultatea de Filologie din București. Din 1963, anul în care a intrat în diplomație și până în 1997, a îndeplinit diferite funcții în Ministerul Afacerilor Externe din România: secretar și consilier al ambasadelor României

din SUA, Franța (1970-1984), ministru adjunct al afacerilor externe (1989-1990), ambasador extraordinar și plenipotențiar al României în Japonia (1990-1994) și ambasador cu însărcinări speciale în cadrul Ministerului Afacerilor Externe (1994-1997). În anul 1981 se afla la post în Franța, iar în acel moment se prefigura ascensiunea lui Mitterand ca posibil președinte al Franței, în timp ce Giscard D’Estaigne se afla în scădere.

Mitterand s-a simțit jignit de “camaradul” Ceaușescu

Potrivit diplomatului român, un om apropiat al lui Mitterand – probabil din staff-ul

de campanie al acestuia – s-a prezentat la ambasada României de la Paris cu un mesaj. “Suntem într-o mare dificultate financiară”, ar fi spus trimisul lui Mitterand. “Nu mai avem cu ce să plătim deplasările lui Mitterand și ale celorlalți colaboratori în campania electorală. De aceea, camaradul Mitterand vă roagă să transmiteți camaradului Ceaușescu rugămintea de a ne ajuta. Orice sumă ne-ați putea oferi vă va fi înapoiată înzecit de îndată ce vom lua puterea”. Cererea mesagerului francez a fost transmisă pe canalele oficiale “Camaradului” de la București, care cu puțin timp în urmă “ștersese” o datorie de 60 de milioane de dolari a unui lider african. Era de așteptat să satisfacă și cererea lui Mitterand, mai ales că România avea interesul să mențină relațiile foarte bune pe care le avea cu acest stat. Potrivit lui Mitran, răspunsul lui Ceaușescu a venit prin Direcția de Informații Externe din M.A.E. la 26 aprilie 1981, arătându-se faptul că un curier va sosi foarte curând cu banii. La scurt timp, acesta a și venit. Aflat la o recepție, Mitran a fost abordat de mesagerul lui Mitterand, care i-ar fi spus: “250.000 de franci…Asta numiți voi ajutor?”

Ungurii au fost

mai pragmatici

După vizita la ambasada României de la Paris, mesagerul lui Mitterand s-a prezentat cu același mesaj și la ambasada Republicii Populare Ungare. Ministrul consilier al acesteia, Goloslosz, care fusese anterior director de cabinet al președintelui Janos Kadar, s-a adresat telefonic președintelui maghiar care a dispus ca toți banii care-i avea în acel moment ambasada la dispoziție – 200 de milioane de franci – să-i fie dați respectivului trimis al lui Mitterand. Acest lucru Mitran îl aflase chiar de la Goloslosz, o dovadă că în mediul diplomatic informațiile circulă foarte repede. Gestul lui Kadar avea să fie cât se poate de inspirat, dar și apreciat de partea franceză. Primul șef de stat străin invitat de Mitterand după ce a ajuns președinte al Franței, a fost Janos Kadar, iar prima vizită într-un stat străin, Mitterand a făcut-o în Ungaria, A fost și ocazia cu care într-un interviu acordat unui ziar central din Budapesta, Mitterand a deplâns “durerea poporului maghiar pentru teritoriile și milioanele de cetățeni pierduți de Ungaria la sfârșitul războiului, în favoarea unor vecini”, pe care, este drept că nu i-a nominalizat, dar nu era greu de înțeles la cine se referea președintele francez. Chiar dacă reacțiile diplomatice la aceaste afirmații au fost prompte, afirmațiile președintelui francez au demonstrat puținilor inițiați în culisele ascensiunii la putere a președintelui francez că orice conștiință are un preț. Chiar și a lui Mitterand, de ce nu?

Nicolae BALINT