Veniți de luați lumină!
În noaptea de Înviere fiecare credincios merge la biserică pentru a se ruga, pentru a se bucura de învierea Domnului și bineînțeles, pentru a lua lumină și a o duce acasă. De fiecare dată, curțile bisericilor sunt arhipline de credincioși. Dar oare v-ați întrebat vreodată de ce Slujba de Înviere, spre deosebire de alte slujbe începe în afara bisericii?
Preoții spun că Slujba de Înviere își are începutul în afara bisericilor ortodoxe pentru că această slujbă trebuie să reprezinte icoana învierii de obște și trebuie să cuprindă pe toți credincioșii. Aproape de miezul nopții, când întunericul este în puterea lui cea mai mare, toate luminile din biserică se sting pentru a simboliza întunericul morții în care Iisus se află și Iadul în care El a coborât pentru iertarea păcatelor noastre. De obicei, o singură candelă rămâne aprinsă pe masa din Altar ea simbolizând natura îndumnezeită a lui Iisus. Acesta este momentul în care preotul aprinde lumânarea de paște de la candelă și, ieșind cu ea din Altar o ridică în văzul tuturor credincioșilor. Gestul lui are o semnificație aparte. Lumânarea aprinsă în întuneric îl simbolizează pe Fiul lui Dumnezeu care se ridică din morți. Chiar și cântecul evlavios cântat de toată lumea: “Veniți să luați lumină” are propria lui semnificație. Prin acesta, preotul îi îndeamnă pe credincioși să iasă din întunericul nopții și să treacă astfel în lumina veșnică. Dintr-o singură lumânare se aprind apoi toate lumânările, gestul simbolizând modul în care, de-a lungul istoriei, toți creștinii din istorie s-au creștinat de la Domnul Iisus. Slujba de înviere, în cele mai multe locuri continuă cu înconjurarea bisericii de trei ori, în același mod în care ziua de Vinerea Mare a fost înconjurată cu Sfântul Epitaf. Preotul binecuvântează apoi pe toată lumea cu Sfânta Evanghelie, în semn că binecuvântarea vine de la Iisus Hristos cel înviat din morți și că astfel întreaga omenire se îndreaptă spre învierea cea mare. După ce se cântă “Hristos a înviat din morți”, slujba de înviere continuă în biserică. Se face slujba Utreniei și a Ceasurilor Sfântului Paște și se citește Liturghia Sfântului Ioan Gură de Aur. Abia acum preotul poate să sfințească ouăle roșii și pasca aduse de credincioși. Ouăle simbolizează mormântul lui Iisus Hristos, care s-a deschis la învierea sa din morți. De aceea, când spargem ouăle prin ciocnire, dar și când doi creștini se salută își spun: “Hristos a înviat!” și se răspunde prin “Adevărat a înviat!”. Culoarea roșie a ouălor simbolizează sângele lui Iisus care s-a scurs pe cruce pentru mântuirea lumii.
Ștefan DOBRE



