Administrație

Rromii și-au lansat candidatura

Filiala județeană a Alianței Civic Democratică din România- ACDR, și-a prezentat ieri, 23 mai 2012, candidații. Pe lângă prezentarea aspiranților la funcțiile de consilieri, la întrunire, la care au luat parte membri ai ACDR, s-a discutat și despre strategiile și scopurile urmărite.

Candidații și curajul ACDR-ului

La lansare a fost prezent și actorul Rudi Moca. Acesta a făcut o prezentare a candidaților salutând curajul ACDR-ului de a apărea în fața presei aparține acestei formații nou înființate. “După 22 de ani, pentru prima dată o formațiune a rromilor are curajul asumării prezenței sale în fața presei, mai ales într-un moment de mare cumpănă, cum este cea a alegerilor locale, să se prezinte pe sine, să își prezinte staff-ul, strategia și candidații la alegerile locale din iunie 2012â€, a declarat Rudi Moca.

A urmat apoi nominalizarea aspiranților la funcțiile publice. Aceștia sunt: Barabas Zoltan, prim vicepreședinte ACDR, candidat la Consiliul Județean Mureș, Hajdu Elemer, prim-vicepreședinte ACDR, candidat la Consiliul Local al municipiului Târgu-Mureș și Marcel Tincă, vice-președinte ACDR, candidat la Consiliul Local al municipiului Târgu-Mureș. La lansarea candidaților au mai fost prezenți Gheorghe Cinca – președinte ACDR Mureș, Dorel Rus – președinte ACDR a subfilialei din Mica, Marius Lazăr – președinte al subfilialei Bahnea și Magdalena Barabas – secretar general al ACDR.

Patru obiective ale ACDR

Reprezentanții ACDR au ținut să precizeze că, pe lângă voință, putere de muncă, credință și recunoașterea etniei, care sunt atuurile lor, se mai deosebesc de contracandidați prin faptul că nu au alianțe și intră în această competiție pentru a-și arăta valoarea. “Alianța Civic Democratică din România are patru obiective: educație, sănătate, locuri de muncă și reconversie socială. După un marketing al pieței și în funcție de nevoile ei, vom atrage proiecte și vom face calificări. Dorim să atragem proiecte și în educație. Vom lucra la un proiect “Școală după școalăâ€, care ar putea cuprinde mai multe etnii și care să fie destinat celor cu probleme sociale. De asemenea, s-a adus în discuție problema mediatorilor școlari, care să facă legătura între director și comunitatea de romi. Un alt obiectiv este construirea azilelor de bătrâniâ€, a declarat Cinca Gheorghe, președinte ACDR Mureș.

“Să scoată romii din sărăcieâ€

ACDR intenționează ca pe viitor să deschidă o filială a gaborilor cu pălărie sau a romilor maghiari. De asemenea, membri alianței recunosc că nu sunt doriți de alte partide și au primit amenințări. “Avem o sarcină foarte grea și anume aceea de a demonstra ceva. ACDR ar putea fi scânteia care să scoată romii din sărăcieâ€, a declarat Barabas Zoltan.

Show More

Related Articles

Back to top button
Close