Viața în Hristos (LXXVIII): Bucurie, Iertare, Dragoste (IX)

Publicăm, în exclusivitate, de-a lungul mai multor numere, conferința cu titlul “Bucurie, Iertare, Dragoste”, susținută de Maica Siluana la Alba Iulia, în cadrul Serilor Duhovnicești închinate Postului Sfintelor Paști din 2005.

– Cum pot să mă las de țigări? Cum putem să-i întoarcem pe fumători? Dar pe bețivi?

– Fumătorii sunt dependenți de nicotină, sunt dependenți de țigară. Bețivii sunt de două feluri: sunt bețivi vicioși și bețivi alcoolici, bolnavi. Există o boală, sigur, este tot un viciu, tot o patimă, dar în care pătimașul este bolnav, alcoolismul este o boală. Organismul alcoolicului are neputința de a metaboliza alcoolul, are neputința de a controla băutura. Alcoolicul zice: “Astăzi am să beau și eu ca orice om – puțin și am să mă opresc. Și el nu se poate opri. Bețivul se poate îmbăta. Zice: “Am făcut-o lată!”; știe ce a făcut ieri și poate să nu mai bea o perioadă de timp. Și astăzi sunt mult mai mulți. De ce? Noi, oamenii, suntem din ce în ce mai slăbănogiți de păcat. Și gândiți-vă că venim după o vreme în care nu am mai mers la biserică, o vreme în care nu ne-am spovedit, părinții noștri s-au lepădat de biserică chiar dacă credeau…și când am întrebat-o pe mama -Dumnezeu să o odihnească! -, “Mamă, de ce nu îmi spuneai să mă duc la biserica?”, mi-a spus: “Ca să nu-ți stric dosarul, mama.” Auziți? Viața mea era în dosarul meu. Vedeți? Și noi am venit după asemenea vremuri și avem mult mai multă treabă. Neputința noastră față de alcool, față de cele care vin ca să ne aducă o mângâiere e mult mai mare acum. De ce fumează oamenii? Pentru că nu îndrăznesc să trăiască frica de a fi om, angoasa aceea, neliniștea aceea. Nu fac față vieții. Și, cum zic eu câteodată în glumă, dar cu multă durere, țigara este suzeta diavolului, pe care ne-o bagă în gura: “Ia și nu mai țipa! Ia și nu mai plânge! Ia și nu te supăra!” Da, și tragem din acea țigară, dar ne distruge. Spre deosebire de suzeta aceea de gumă, aceasta ne distruge, ne ucide. Ca să ne lăsăm de fumat trebuie să luăm, să inspirăm ceva cel puțin la fel de aducător de plăcere. Fumatul îți aduce o plăcere, îți aduce o liniște, te calmează, nu? Îți dă ceva plăcut, că asta este păcatul, altfel nimeni nu l-ar face dacă ne-ar durea. Ne doare după aceea, durerea este după aceea, că plata păcatului e moartea. Și atunci, noi să fumăm așa, altă țigară; am eu niște țigări la mine, dacă vreți, vă dau și dumneavoastră, și dacă fumați două-trei pachete pe zi, va fi minunat. Uite așa:”Doamne Iisus Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine, păcătoasa!”. Așezați-vă așa la aer și fumați câte o țigară de asta și o să vedeți că plăcerea și bucuria și puterea ce-o inspirăm când zicem “Doamne, Iisus Hristoase”, e mult, mult, mult mai calmantă, mai liniștitoare, mai mângâietoare, decât mângâierea acea mincinoasă de la țigară. Nu putem în golul acela să nu punem nimic. Doamne, ai tu ceva mai mult, mai bun decât țigara? Și El are. Apoi, la alcoolic, degradarea este mult mai puternică, pentru că celula nervoasă este lovită, și este nevoie de o putere mult mai mare. Dar fără să aducem o bucurie spirituală în viața celui care s-a agățat de alcool, pentru că nu poate să trăiasca durerea de a fi om, de a nu fi avut noroc în viață, de a nu fi avut noroc în dragoste, fără această prezență a lui Dumnezeu pe care o aducem, nu putem să-i întoarcem. Și apoi, alcoolicii, ca să-i învățati să-i ajutați să scape, mergeți la Părintele Ignat din Alba-Iulia ( Pr. Nicolae Ignat, consilier social al administrației eparhiale n.n.), care are un program care ajută pe cei care sunt în această dependență să iasă din coșmar. Cu adevărat există ieșire. La Cluj este un american ortodox care a fost alcoolic în tinerețe, la 17-18 ani era deja alcoolic, și a avut un accident de mașină., Și la tribunal, în statul acela unde era el și unde este, alcoolicii sunt judecați și li se spune: “Ai făcut acest accident din cauză că ești alcoolic, deci nu pentru că erai sub influența alcoolului, cum e cel care a băut întâmplător. Și ai două posibilități: să-ți faci pedeapsa pentru fapta ta sau să mergi la o cură, nu de dezalcoolizare, că dezalcoolizarea e doar un proces chimic, de scoatere a acoolului din sânge și te scoate atunci din criză, deci de ieșire din dependență, și ești în libertate supravegheată și dacă nu mai bei, rămâi în libertate. Și el a făcut asta, a văzut că se poate să nu mai fie dependent de alcool, a renunțat la studiile pe care le făcea și a făcut psihologie, și este psiholog și consilier pentru adicție și lucrează mult în țară, colaborează cu cei care vor să scape de alcoolism. Apoi există comunitate aceasta a alcoolicilor anonimi care au o metodă pe care au descoperit-o credincioșii americani după ce au renunțat să-i mai dea forma de credință, ca să nu-i alunge pe alcoolicii necredincioși, dar care seamănă cumva cu felul în care creștinul, la începutul apariției Bisericii, se adresa lui Dumnezeu cu o naivitate și cu o credință de deznădăjduit, de cel aflat în fundul sacului. Prin aceste metode se poate să-i ajutăm, dar ce ne împiedică este că noi, cei din jurul unui alcoolic, suntem co-dependenți. Noi avem un comportament care îl stimulează pe alcoolic să continue. Întâi îl acoperim, să nu râdă lumea de noi, apoi îi interzicem să bea și în felul acesta îi dăm motive să se ducă să bea și mai mult, pentru că nu-l înțelegem. E o întreagă știință despre asta și vă recomand să vă adresați și veți vedea minuni. Dumnezeu face minuni în felul acesta acum.

Ioan BUTIURCA