Uncategorized

Victoria Fodor, pastratoarea de nadejde a obiceiurilor din Pietris Vale

Despre rapsodul popular Victoria Fodor Demian, traditia populara reprezinta însasi ratiunea de a fi, nelipsind de la nici un eveniment în care folclorul reprezinta capul de afis. Nu putea face exceptie nici  la editia din acest an a Festivalului “Flori dalbe, Flori de marâ€, unde va însotii grupul de colindatori „Ecoul Calimanilor†din Pietris Vale, ca dovada a prezentei sale în sufletul fiecarui eveniment, precum si datoriei de a lasa generatiilor viitoare, comoara cea mai de pret a zonei Pietrisului, arta populara. si- a reamintit cu nostalgie de profesorul Vasile Contiu, despre munca acestuia în pastrarea folclorului, dar si speranta  ca, acesta valori populare inestimabile vor fi pastrate de generatiile actuale si viitore
“Vom onora acest festival cu un program de colinde din zona noastra, cu trei colinde foarte vechi, si anume „Coborat-a coboratâ€, “Ceata de pastori†si “Dimineata lui Vasileâ€, deoarece se apropie Anul Nou, când va fi sarbatoarea Sfântului Vasile. Am fi vrut sa venim cu Steaua, cu Plugusorul, cu Sorcova, cu obiceiurile pentru copii, dar vor participa doar grupuri de colindatori de adulti. Pe profesorul Contiu, mentorul acestui festival, l-am cunoscut pe vremea când era la Centrul Judetean al Creatiei Populare, si se ocupa de aceste traditii populare. Ne ducea cu colindatul, cu turca, care din pacate nu se mai practica în zilele noastre. Era un obicei al barbatilor, dar cum astazi sunt împrastiati în toata lumea, s-a cam pierdut aceasta traditie. turca de la Pietris era cea mai frumoasa turca din zona Vaii Muresului. Pastrarea acestor sfinte obiceiuri este esentiala pentru noi, pentru cei care suntem la o vârsta înaintata. Avem în grupul nostru de colindatori si persoane de peste 70 de ani si aceste colinde sunt precum sufletul nostru si tinem la taditiile noastre populare de pe Vala Pietrisului. Am dori ca si cei tineri sa se aplece asupra acestor traditii sa le îndrageasca si sa le duca mai departe†a precizat Victoria Fodor.

Show More

Related Articles

Back to top button
Close