Sighișoara, aproape de Premiul Europei
Înfrățirile reprezintă, în actuala conjunctură europeană, o initiațivă importantă în cadrul programelor de cooperare transfrontaliera, un pas important pentru țările din Europa centrală și de est în vederea creării premiselor necesare integrării în Europa, în Uniunea Europeană. Înfrățirea este un mod de a schimba experiență și de a dezvolta o cooperare internațională, care are avantajul de a combina relațiile de prietenie și cu alte categorii mai variate de schimburi. Înfrățirile oferă, de asemenea, toate condițiile necesare pentru a deveni o cooperare pe termen lung între parteneri, creând o relație profundă și solidă. Ideea de bază, ca orașe și municipalități din țări diferite din Europa să-și împărtășească experiența acumulată în diferitele domenii de activitate și motto-ul: de a gândi european, dar și de a menține identitatea națională au fost îndeplinite de Sighișoara, municipiul fiind înfrățit cu orașele Blois (Franța), Citta di Castello (Italia), Kiskunfelegyahaza (Ungaria), Dinkelsbühl (Germania) și Zamosc (Polonia). Totodată au fost menținute relații de parteneriat cu orașele Baden și Schaffhausen, din Elveția, Neu-Isenburg, din Germania, Castel Viscardo și Marostica din Italia, și Tabor, din Republica Cehă, dar au fost stabilite și relații noi de colaborare cu orașe din Bulgaria și Slovenia.
Orașul Zamosc (Polonia)
În perioada 22 – 25 mai 2008 s-a aflat la Sighișoara o delegație din partea orașului polonez Zamosc pentru a semna protocolul de înfrățire dintre cele două municipii. Delegația din Polonia a fost condusă de Primarul municipiului Zamosc, Marcin Zamoyski, care a fost însoțit de doi consilieri, responsabili pentru cultură și orașe înfrățite, respectiv Ireneusz Godzisz și Karol Garbula. Programul vizitei a cuprins primirea oficială a delegației în biroul Primarului municipiului Sighișoara, Ioan-Dorin Dăneșan, ceremonia de semnare a protocolului de parteneriat, în data de 23 mai, vizionarea filmulețului de prezentare realizat de Grupul Școlar Agricol „Sighișoara – Patrimoniu Mondial UNESCO”, vizitarea expoziției din Turnul Fierarilor, vizitarea Cetății Medievale și a altor obiective turistice. Colaborarea dintre Sighișoara și Zamosc a fost demarată în cursul anului 2006, în urma vizitei Ambasadorului Republicii Polone, dl. Jacek Paliszewski, la Sighișoara. În cadrul acestei vizite s-a propus inițierea unei colaborări cu orașul Zamosc, care la fel ca și Sighișoara, face parte din Patrimoniul Mondial. Colaborarea dintre cele două orașe se bazează pe calitatea de membru a Patrimoniului Mondial UNESCO, orașele având probleme asemănătoare în ceea ce privește restaurarea și conservarea monumentelor, dar fiind diferite ca aspect arhitectural și trecut istoric. De la inițierea colaborării au avut loc vizite oficiale reciproce, două grupuri de tineri polonezi au vizitat Sighișoara și au fost incluși în programul Festivalului Sighișoara Medievală. Parteneriatul s-a semnat oficial în septembrie 2007 în Zamosc, Polonia. Semnarea protocolului se bazează pe colaborarea dintre cele două orașe pentru consolidarea toleranței, pentru înțelegere reciprocă, în domeniile: promovare, cultură, sport și turism, monumente, economie și social. Odată cu protocolul de parteneriat s-a semnat și o declarație de intenție pentru întreprinderea unor masuri de promovare reciprocă a ofertelor turistice. Cu această declarație Sighișoara și-a exprimat intenția de a realiza prospecte despre puncte turistice de atracție ale orașelor în limba partenerului și să le distribuie în locuri accesibile, de exemplu prin intermediul biroului de informare turistică sau la târguri de turism, transmiterea reciprocă de informații și materiale, necesare pentru amenajarea unui punct de informare despre orașul partener, de asemenea prezentarea pe pagina de web a orașelor partenere și crearea accesului către aceste pagini proprii de internet. Orașul polonez Zamosc are o activitate bogată în domeniul relațiilor internaționale, cea mai de durată relație de parteneriat fiind cea cu orașul Schwäbisch Hall, din Germania, care a început în anii ”70, protocolul de parteneriat fiind semnat în 1989. Din 1991 Zamosc are relații de prietenie și cu orașul Zółkiew, din Ucraina, iar în anul 1998 a semnat protocolul de parteneriat cu un alt oraș din Ukraina, Sumy. În același an s-a semnat protocolul de parteneriat cu orașul Loughborough, din Marea Britanie, în 2003 s-a încheiat parteneriatul cu orașul slovac Bardejov, iar în anul 2007 cu municipiul Sighișoara.
Orașul Blois (Franța)
Relațiile cu orașul Blois au fost oficializate mai întâi în Franța în 1995 și apoi și la Sighișoara, în 1997. Activitățile desfășurate în cadrul acestui parteneriat s-au derulat în domeniul cultural, prin spectacole susținute de către grupuri artistice din Sighișoara la Blois. S-au efectuat, de asemenea, vizite reciproce ale oficialităților celor două orașe. Un alt domeniu a fost cel al activităților pentru tineret, cel mai activ, în cadrul căruia s-au derulat diferite programe cu ocazia cărora grupuri de tineri români au fost găzduiți la Blois, sau grupuri de tineri francezi la Sighișoara. Nu în ultimul rând și nu lipsite de importanță au fost ajutoarele umanitare oferite comunității sighișorene, în special pentru spitalul municipal. Activitățile desfășurate în cadrul acestei înfrățiri s-au derulat, desigur, prin intermediul Primăriilor celor două orașe, dar o contribuție importantă a avut-o din partea franceză organizația „Blois –Sighișoara”, al cărei președinte este doamna Marie-Christine Fromet – Cornu și care a avut și funcția de consilier municipal și responsabil cu probleme privind relațiile internaționale. Organizația „Blois –Sighișoara” își desfășoară activitatea în strânsă colaborare cu municipalitatea din Blois și are un rol activ în organizarea acțiunilor derulate în cadul relațiilor de colaborare între cele două orașe, ocupându-se de detaliile privind diferitele acțiuni comune desfășurate, în special proiectele ce se adresează tinerilor.
Orașul Dinkelsbühl
(Germania)
Relația de colaborare a Sighișoarei cu orașul german Dinkelsbühl a început în anul 2001, relația de colaborarea fiind oficializată în octombrie 2006, la Dinkelsbühl prin semnarea unui protocol de parteneriat, cu această ocazie având loc și Întâlnirea Sașilor Transilvăneni, sărbătoare care de obicei avea loc la Fürth. În primăvara lui 2007, la data de 31 mai, acest protocol de parteneriat a fost semnat în cadrul festiv și la Sighișoara. Colaborarea între cele două orașe s-a derulat atât prin schimbul de vizite oficiale ale celor două administrații, dar și în domeniul cultural, al activităților pentru tineri. În Sighișoara au fost organizate în ultimii doi ani tabere internaționale pentru orașele înfrățite, la care au participat și tineri din Dinkelsbühl. De asemenea, au fost vizite ale oamenilor de afaceri din cele două orașe, care au avut în atenție identificarea perspectivelor unor viitoare colaborări. Vizitele și contactele pe care oameni de afaceri din cele două orașe le-au avut, dar și cele care vor urma în cadrul acestui parteneriat, vor putea fi începutul unor colaborări în diverse domenii
Orașul Cittá di Castello (Italia)
Relațiile cu orașul Cittá di Castello s-au oficializat în anul 2000 prin semnarea la Sighișoara a unui protocol de înfrățire. Începute în domeniul economic, prin colaborarea între oameni de afaceri italieni și firma Siceram din Sighișoara, relațiile au continuat cu succes în acest domeniu. De asemenea, legătura s-a concretizat și în domeniul sportului, prin cele două călătorii efectuate în Italia, de către echipa de fotbal – juniori, la un campionat ce a avut loc la Cittá di Castello.
Orașul Kiskunfélegyháza (Ungaria)
În decursul anului 2000 s-au purtat discuții în vederea încheierii unui parteneriat cu orașul maghiar Kiskunfélegyháza. În acest sens s-au efectuat vizite din partea ambelor municipalități, purtându-se discuții în vederea pregătirii unui parteneriat. Aceste discuții s-au concretizat în luna octombrie 2001, când s-au oficializat și relațiile dintre Kiskunfélegyháza și Sighișoara. Având în vedere experiența orașului ungar în privința dezvoltării unor fructuoase relații de parteneriat, care s-au concretizat de-a lungul anilor în înfrățiri cu mai mult de zece orașe din alte țări și, de asemenea bunele tradiții ale Sighișoarei în acest sens, cu siguranță că și acest parteneriat este un alt pas făcut spre o reală integrare în comunitatea europeană.
Orașul Sighișoara,
oraș european
Pentru activitățile întreprinse în spiritul propagării și susținerii ideilor europene, Sighișoara a fost pentru prima dată laureată a Premiilor Europei în anul 1998, când i-a fost acordată Diploma Europei, pentru ca în anul 1999 să i se înmâneze Drapelul de onoare al acestui înalt for european. Prin acordarea unui alt premiu în anul 2003, și anume a „Plachetei de onoare a Consiliului Europei”, Sighișoara se află la un pas de obținerea celei mai înalte distincții europene, și anume Premiul Europei care este decernat anual unui singur oraș din Europa.
„Pentru a atinge acest scop trebuie să perseverăm în construirea unei fundații solide a Europei Unite, dar să și preluăm responsabilitățile și obligațiile care ne revin în calitate de premiant, iar stabilirea acestor parteneriate este o manifestare a deschiderii noastre spre Europa. Dezvoltarea relațiilor deja existente și stabilirea unora noi reprezintă o prioritate a municipalității. Sighișoara este un oraș european, care nu numai a recunoscut valorile, pe baza cărora este construită Europa, ci și trăiește ghidată de aceste valori.”, ne-a declarat Ioan-Dorin Dăneșan, primarul municipiului Sighișoara.
Sebastian ANGHEL
sebastian@ziaruldemures.ro



