Buget canalizat spre investiții la Târnăveni
Consiliul Local Târnăveni s-a întrunit miercuri, 8 aprilie 2009, în ședință extraordinară pentru a aproba bugetul orașului pe anul 2009. Prefigurându-se ca un an extrem de dificil, edilii din Târnăveni au discutat atent bugetul orașului în comisii, astfel că ședința CL s-a desfășurat în liniște. Atât primarul cât și consilierii și-au propus să lucreze împreună, punând deoparte culoarea și divergențele politice pentru a putea ajuta orașul și cetățenii să treacă peste perioada de criză. Construcția bugetară este una optimistă, dar eforturile vor trebui concentrate pentru a putea soluționa problemele cele mai apăsătoare, și ne referim aici la infrastructura de apă canal, drumurile din oraș precum și lipsa acută a locurilor de muncă.
Mesajul administratorilor către acei administrați a fost ca aceștia din urmă să fie cât mai disciplinați și să încerce să-și achite la timp impozitele și taxele datorate Primăriei, care constituie, în fapt, sursa principală a veniturilor proprii la bugetul local. „Bugetul a fost construit cu cea mai mare responsabilitate, mă bucur că a trecut, pentru că mă așteptam la unele discuții interminabile. Se pare totuși că toți am început să gândim matur și toți am început să realizăm că acest buget este pentru orașul Târnăveni, nu este nici pentru primar nu este nici pentru consilieri și atunci bucuria mea este enormă”, ne-a declarat primarul Alexandru Adrian Matei. Faptul că orgoliile au fost lăsate deoparte s-a văzut, ședința a fost una liniștită și s-a terminat în aproximativ o oră.
Structura veniturilor și cheltuielilor
Bugetul pe anul 2009 prevede venituri de 38,7 milioane lei, din care veniturile proprii ale Primăriei se ridică la suma de 15.772.162 lei. Potrivit lui Ioan Munteanu, purtător de cuvânt al Primăriei, la întocmirea bugetului s-a ținut cont de experiența anilor trecuți, care a arătat un nivel al încasărilor de 89% din ceea ce s-a previzionat. „Ne-am bazat la întocmirea bugetului pe experiența din anii trecuți. Probleme mari nu avem. În anul 2008, veniturile proprii au fost încasate în proporție de 89%”, ne-a mai spus Muntean. Ca în toate unitățile administrativ-teritoriale, la capitolul cheltuieli s-au făcut reduceri în proporție de 15-20% față de anul trecut. „Sigur că am redus de la cheltuieli pentru că am avut dispoziții clare care ne-au impus diminuarea cheltuielilor cu circa 15-20%”, a declarat Ioan Muntean. Partea de investiții nu a fost redusă. „Ceea ce ne bucură în mod deosebit este că pe partea de investiții avem mai mult decât anul trecut. Este o cifră care ne bucură, e de cinci ori mai mare. Ne-am pregătit cu studii de prefezabilitate și fezabilitate și acum suntem pregătiți să le punem în aplicare. La capitolul acesta am ținut seama de ceea ce trebuie făcut pentru cetățeni. Lucrările pe care le vom realiza sunt cele care au fost deja aprobate de Consiliul Local”, a mai completat Munteanu.
Principalele dificultăți ale edililor
După încheierea ședinței am discutat cu primarul orașului precum și cu președinții comisiilor de specialitate din Consiliul Local despre cele mai importante aspecte legate de buget, dar și despre problemele cu care se confruntă orașul Târnăveni. „Problemele localității sunt multe, începând de la lipsa locurilor de muncă, dacă vă puteți imagina un municipiu în zilele noastre fără rețea de apă potabilă, canalizare cred că am spus totul. Noi ne luptăm acum și de aceea am cuprins în planul de investiții pentru 2009 aproape toate străzile din municipiu și până la sfârșitul mandatului meu vor avea apă potabilă și poate chiar canalizare. În momentul de față, 30 % din străzi au canalizare. Probabil nu vom prinde în 3 ani și canalizarea dar noi facem tot ce ne stă în putință”, ne-a declarat Matei. O a doua problemă, deosebit de importantă, este lipsa locurilor de muncă. În acest sens primarul localității, ajutat de parlamentarii care au candidat pentru colegiul în care se află și Târnăveniul, depune eforturi pentru a putea prelua o parte din terenul care aparține în acest moment Bicapei, pentru a atrage investitori. „Referitor la problema locurilor de muncă avem niște promisiuni și sunt investitori care ar crea locuri de muncă dacă noi am putea să le punem la dispoziție spații. Din păcate, în momentul de față nu avem această posibilitate, eu mă lupt să obținem teren din teritoriul fostului Bicapa. Suntem ajutați în acest sens de cei doi parlamentari, Victor Socaciu și Petru Bașa, toate demersurile au fost făcute la Ministerul Industriei și Economiei și la AVAS și avem speranțe mari. Am luat legătura și cu lichidatorul, deoarece Bicapa este în momentul de față în procedură de lichidare și sunt promisiuni mari că s-ar putea să se realizeze într-un timp cât mai scurt”, ne-a explicat primarul. Chiar dacă inițial cultele au fost lăsate afară din buget, în urma discuțiilor din comisii s-a revenit asupra acestui aspect. „În momentul în care am construit bugetul am stabilit în prima fază să punem zero la culte pentru că în ultima perioadă a anului trecut am ajutat unele biserici, este adevărat că nu pe toate. Aseară în comisii au fost unele discuții și astăzi noi am revenit și am reușit să rupem de la investiții o sumă de 2 miliarde lei vechi și atunci eu sper că împăcăm pe toată lumea. Ne așteptăm și la rectificări de buget dar anul acesta este un an greu, austeritatea este cuvântul de ordine”, ne-a mai spus Matei.
Sanda VIÅ¢ELAR
Primarul Adrian Matei:
„Cetățenii trebuie să știe că noi suntem 24 de ore din 24 de ore aici să le rezolvăm problemele. Eu personal le promit că tot ceea ce am spus în campanie până la sfârșitul mandatului meu se va realiza. Oamenii au fost interesați de dezbatere publică, au trimis sugestii și noi am ținut cont de ele și au contribuit și ei în mare măsură la construcția acestui buget. Echipa care este în momentul de față la conducerea Primăriei are o disponibilitate și o transparență totală. Vrem ca totul să fie transparent, suntem gata oricând să dăm explicații pentru ce facem, noi suntem puși aici de cetățeni.”
Maria Șerban, președintele comisiei juridice:
„Bugetul de anul acesta prevede cifre puțin mai mari decât cel de anul trecut, suntem optimiști, este normal să se prevadă o cifră mai mare decât anul trecut și ne dăm silința și eforturile să-l îndeplinim. Cetățenii trebuie să fie cât mai disciplinați în ceea ce privește plata taxelor și impozitelor. Pentru asta sunt și facilitățile și în trimestrul I s-a și văzut lucrul acesta și sperăm că până la sfârșitul anului vom reuși o colectare la buget în proporție de cel puțin 90 %”
Ovidiu Chindiș, președintele comisiei economice:
„Sunt probleme cu veniturile dar încercăm să le rezolvăm printr-o impulsionare a modului de încasare a redevențelor, prin deplasări în teren la persoane fizice și juridice, sperăm să creștem gradul de încasare la venituri astfel încât să putem acoperi cheltuielile pe care le avem și care în mare parte sunt probleme de infrastructură rutieră, apă canal. Cetățenii trebuie să-și respecte îndatoririle și dacă ei fac acest lucru și vin cu bani la buget și executivul poate să-și deruleze lucrările pe care le are prinse în program și care sunt în folosul cetățenilor. Investițiile capitale sunt canalizate pe tot ce înseamnă infrastructură, lucrări de apă, canal.”



