”žComisarul de fier” Eugen Alimănescu face ordine la Mureș
S-a pregătit să devină contabil. A schimbat însă stiloul cu revolverul. A făcut-o inspirat și cu mult stil ajungând cel mai cunoscut polițist român din toate timpurile. Mai ales prin maniera originală de acțiune. Deosebit de inteligent, imprevizibil deseori, maestru al deghizărilor și înzestrat nativ cu un curaj nebun, a rezolvat toate cazurile care i s-au încredințat. El și acțiunile sale au inspirat chiar și un personaj de film. Pe comisarul Moldovan, cunoscutul erou din seria filmelor realizate de regizorul Sergiu Nicolaescu. Cel căruia i se spunea în epocă „Justițiarulâ€, „Invincibilul†sau „Comisarul de fier†– Eugen Alimănescu, pe numele său real – se afla pe data de 13 septembrie 1949, la Târgu-Mureș. Fusese chemat aici întrucât situația în zona Văii Mureșului era de-a dreptul incendiară amenințând să scape total de sub control.
Cea mai bună metodă împotriva crimei: „Trageți fără somație!â€
Eugen Ștefan Alimănescu s-a născut la Slatina, pe data de de 26 iulie 1916. Până la un moment dat, a avut o traiectorie absolut firească pentru un tânăr din epoca aceea, pregătindu-se să devină contabil. Războiul i-a deturnat însă destinul. A luptat pe frontul de Est, cu armata română, iar imediat după război a intrat în poliție. În calitate de comisar-șef la Prefectura Capitalei, a răspuns de situația din cele mai rău famate cartiere: Rahova, Sebastian, Ferentari și Petre Ispirescu. Întrucât crima organizată devenea tot mai greu de stăpânit în primii ani de pace și-și dăduse mâna cu corupția la aproape toate nivelurile, Alimănescu a considerat că metodele cele mai eficiente sunt cele radicale. Și-a structurat în foarte scurt timp rețele de informatori în toate cartierele, apoi a procedat la selecția grupei sale de acțiune, cunoscută sub numele de brigada „Fulgerâ€. Aceasta era formată din 22 de tineri absolvenți ai Școlii de poliție, selectați personal de către el. Strategia sa de luptă împotriva crimei organizate era una cât se poate de simplă, dar curajoasă și lipsită de orice fel de scrupule. Pentru că bandiții nu ezitau să deschidă focul împotriva oamenilor legii, Alimănescu și brigada sa de tineri a înțeles că trebuie să curețe străzile de criminali și derbedei. Însă la propriu, rapid și fără niciun fel de ezitare. A procedat foarte inteligent, având grijă, de fiecare dată, să motiveze lichidarea acestora prin justificări de genul: „s-au opus arestării†sau „au deschis focul împotriva noastrăâ€. Cu siguranță că se inspirase din filmele americane cu celebrul polițist Eliot Ness și nu mai puțin celebrul bandit Al Capone, filme care erau în vogă în acea epocă. În același timp, Alimănescu a înțeles și faptul că trebuie să-și popularizeze acțiunile de stârpire a bandelor. Atât pentru a liniști populația din respectivele cartiere, cât și pentru a intimida bandele. Drept pentru care a apelat la unii reporteri, pe care i-a cultivat cu multă finețe și cărora le-a oferit exclusivitate fiind dealtfel și cei mai bine informați pe domeniul lor. Aspect de care se îngrijea însuși Alimănescu.
Când bandiții se fac polițiști…
La scurt timp după ce a curățat străzile din București de bandiți, Alimănescu a devenit foarte cunoscut, dar și temut. Unii dintre bandiții care scăpaseră de tirul revolverelor brigăzii „Fulgerâ€, au ales fie să se „reprofileze†și să-și schimbe domeniul de activitate, fie să se mute din București, în alte orașe ale țării. Alimănescu a reușit să rezolve în maniera sa personală cazuri celebre în epocă, precum cel al comisarilor Voinescu și Cairo, deveniți polițiști din rândul hoților, activați de însuși ministrul de Interne, Teohari Georgescu, care credea că în acest fel Poliția va reuși să lupte mai eficient împotriba banditismului. Ministrul s-a înșelat întrucât cei doi comisari, profitând de funcțiile lor, au dat două dintre cele mai mari jafuri, inclusiv la Banca Națională din Brașov. Au sfârșit sub gloanțele brigăzii „Fulger†conduse de Alimănescu. Un alt caz celebru rezolvat de brigada lui Alimănescu, a fost cel al bandei lui Petre Silberschmied, zis Argintaru, bandă pe care a lichidat-o în august 1945. Membrii acesteia erau niște ucigași cu sânge rece, dezertori din armata germană, probabil din fosta unitate Dirlewanger, unitate formată numai din condamnați la moarte și din cei condamnați la închisoare pe viață. Au sfârșit și ei sub gloanțele brizăzii „Fulgerâ€. Celebre au fost și cazurile rezolvate de Alimănescu și brigada sa, în 1947, atunci când a lichidat bandele lui Purecică – pe care l-a prins tocmai la Oradea – și cazul Berilă, unul dintre cei mai feroce asasini din istoria criminală a României. Și acesta a fost lichidat în aceeași manieră.
Crimele din „Orient Expressâ€
În 1946, în selectul tren „Orient Expressâ€, ce se deplasa pe ruta Paris – București – Istmabul, au avut loc mai multe crime. Acestea s-au petrecut în sectorul românesc al trenului, iar victimele au fost, pe rând, un diplomat elvețian și un altul sovietic. Întrucât cazurile riscau să ia și alte interpretări având în vedere calitatea celor asasinați se cerea o rezolvare rapidă. Cel însărcinat cu rezolvarea acestuia a fost Alimănescu. El a reușit să depisteze câteva elemente comune celor două crime, așa că a dedus că acestea sunt comise de același criminal, probabil unul foarte stilat având în vedere locul unde se petrecuseră acestea. Deghizat în om de afaceri, Alimănescu a reușit să-l identifice pe criminal și l-a atras într-o cursă. Nebănuind nimic, criminalul a încercat să-l jefuiască pe „omul de afaceri†Alimănescu și în același timp să-l omoare. A fost împușcat (rănit), iar la spitalul din Arad unde a fost dus pentru a i se acorda primul ajutor, a murit. Nu înainte de a-și mărturisi cele două crime comise în tren.
Eugen Alimănescu chemat și la Mureș
Așa cum scriam în articolul precedent, „Operațiuni speciale în Munții Călimaniâ€, marea problemă de la începutul deceniului cinci a Securității mureșene o reprezentau acțiunile cu caracter violent din zona Văii Mureșului, loc unde părea că se coagulase un nucleu de rezistență. Pe baza puținelor documente din arhivele mureșene pe care am avut posibilitatea să le consult, nu pot să spun cu certitudine câte din aceste acțiuni au reprezentat cu adevărat rezistență anticomunistă și câte au fost de fapt jafuri și banditism în cel mai pur stil. Cert este faptul că situația devenea din ce în ce mai greu de rezolvat, de vreme ce s-a apelat la comisarul de poliție – devenit căpitan de miliție – Eugen Alimănescu. Pe data de 13 septembrie 1949, acesta a sosit de la București și împreună cu căpitanul de miliție Ioan Sasu (comandantul Miliției Județului Mureș) și sublocotenentul Constantin Radu din partea Serviciului de securitate Târgu-Mureș au convenit măsurile ce trebuiau luate grabnic pentru anihilarea bandelor. Cu siguranță că inspiratorul acțiunii pe care eu numit-o „Pădurariiâ€, a fost Alimănescu. În cuprinsul procesului-verbal încheiat cu respectiva ocazie, se convenise asupra faptului ca Miliția Județeană Mureș să trimită la Ocoalele Silvice din regiunea unde erau semnalate bande, “milițieni îmbrăcați în uniforme de pădurariâ€, aceștia urmând să fie recrutați, potrivit specificărilor din procesul-verbal “din elementele cele mai devotate clasei muncitoare și curajoase care să nu dea înapoi chiar dacă vor fi atacați de bandițiâ€. Printre alte măsuri preconizate, se mai preciza și faptul ca, legitimațiile pădurarilor, armele și uniformele acestora să fie procurate, într-un deplin secret, de la Direcția Silvică Mureș. Nu cunosc alte amănunte referitoare la desfășurarea operațiunii, dar se poate presupune că și oamenii din brigada „Fulger†au acționat probabil la un moment dat. În primul rând, trebuie spus că Alimănescu, din rațiuni de siguranță, nu călătorea niciodată singur, ci întodeauna însoțit. Câți din brigada sa l-au însoțit la Mureș și când anume au acționat – dacă au acționat – nu se poate spune la acest moment. Însă de vreme ce a fost chemat, este de presupus că „expertiza†sa pe domeniu a fost una necesară. După punerea în aplicare a măsurilor convenite, situația în zonă a reintrat sub control.
Sfârșitul…
Grație regizorului și actorului Sergiu Nicolaescu, el însuși nepot de celebru polițist din acea epocă – comisarul Gheorghe Cambrea – am putut viziona incitantele filme din seria cu comisarul Moldovan, filme cu adevărat memorabile în care o pleiadă de mari actori români au dat măsura talentului lor. Nicolaescu mărturisește într-un interviu că atunci când a dat viață pe ecran comisarului Moldovan s-a inspirat din viața și activitatea comisarului Eugen Alimănescu, împletite cu elemente din viața unchiului său, Gheorghe Cambrea. Din păcate însă, comisarul Moldovan (Alimănescu), a avut un sfârșit mult mai teribil decât în film. A fost asasinat de comuniști după ce – în aceeași manieră de acum familiară lui – a rezolvat un caz de jaf petrecut la Sinaia, jaf comis de câțiva ofițeri ruși. Probabil că, în ultimele sale clipe, la fel ca și eroul din film pe care el l-a inspirat, a spus și el: „Un fleac…m-au ciuruit…â€



