Uncategorized

Paraşutismul: Sfidarea gravitaţiei

Dacă v-aţi săturat de monotonia din fiecare zi, dacă vreţi să practicaţi unul din cele mai incitante sporturi sau dacă vreţi doar să vă relaxaţi într-un mod inedit, Aeroclubul Mureş Târgu Mureş vă dă soluţia: paraşutismul.

Deşi multă lume nu ştie acest lucru, Târgu Mureşul este unul din cele mai importante centre de paraşutism din România. Anual, sportivii mureşeni aduc medalii de la campionatele judeţene, naţionale şi în curând, poate şi de la competiţii externe. Printre cei mai experimentaţi sportivi mureşeni se numără Ioan Russ, Zsigmond Szutor, Elod Otvos, Gabriel Pop, Ovidiu Dobra, Ozana Mureşan, Sanda Oltean şi Gyorgy Rigo. Sportul cuprinde două probe specifice: aterizare la punct fix şi

acrobaţie. Celor ce au de gând să se apuce de paraşutism, actualii sportivi le recomandă să fie cât mai ambiţioşi, să aibă o doză de frică dar să fie mică şi să şi-o poată controla. Paraşutismul se practică la nivel înalt începând cu vârsta de 16 ani şi se termină, relativ repede, la 23 de ani.

Sportul la români

Deocamdată la noi în ţara din paraşutism nu se poate trăi pentru că sportivii nu au salarii, iar de prime nici nu se poate vorbi. Majoritatea acestora sunt salariaţi deoarece printre ei am găsit un doctor şi un brutar. Ministerul Tineretului şi Sportului pune la dispoziţia sportivilor doar echipamentul, avioanele (4 pentru toată ţara) şi combustibilul. Pentru cei din Lotul Naţional la concursurile externe mai sunt asigurate cazarea şi masa. Un alt

lucru ciudat al acestui sport este faptul că nu se face o diferenţiere pe sexe. Pregătirea se face la fel şi pentru băieţi si pentru fete, paraşutismul fiind astfel poate singurul sport în care se concurează de la egal la egal. Cei ce vor să se apuce de acest sport trebuie să-şi facă în prealabil o serie de vizite medicale, să urmeze un curs de pregătire, să susţină un examen scris şi doar apoi să “urce” pentru a efectua salturi. La Târgu Mureş în fiecare an sunt câte 20 de locuri pentru sportivi iar selecţia se face destul de uşor pentru că mulţi se lasă de bunăvoie. Anul acesta din 20 de sportivi aflaţi la pregătire au fost aleşi în final doar 4 care vor participa în continuare la concursuri. Înscrierile se fac iarna până în 15 ianuarie când încep cursurile teoretice. Pe timpul iernii sportivii de performanţă fac doar pregătire fizică la sala de forţă care este dotată destul de sumar pentru că nici aici, ca şi în celelalte sporturi, sponsorii nu se înghesuie.

“Mini armată”

Stând de vorbă cu instructorul Rodica Mariş, o fostă componentă a lotului naţional am aflat că se lucrează cel mai uşor cu sportivii de peste 18 ani care sunt mai maturi şi iau decizii mai înţelepte, iar tinerii care vor să se apuce de această îndeletnicire trebuie să ştie că “vor intra în

tr-o mini armată”. “Sportivii sunt urmăriţi din toate punctele de vedere, iar pentru a evita problemele cu şcoala cele mai multe activităţi sunt organizate sâmbăta şi duminica”. Tot din spusele dânsei am aflat că începători au unele greutăţi pentru că trebuie să sară dintr-un avion care se află la cel puţin 1.000 de m, iar din punct de vedere fizic este destul de extenuant “aşa că după o zi de zbor toţi sunt ca puii de Gostat”. Abilităţile de bază ale unui paraşutist sunt, în opinia Rodicăi Mariş, ambiţia şi seriozitatea, fără de care sportivii nu au ce căuta la aeroclub.

Relaxare la extrem

Însă paraşutismul nu înseamnă doar sport de performanţă. Oricine vrea să încerce senzaţia căderii în gol pentru câteva secunde după care să coboare lin spre pământ, o poate face. Condiţia este să-şi facă vizitele medicale, să urmeze un curs de pregătire şi să susţină un examen. Cursul este organizat pentru minim 3 salturi iar costul unui salt este de 18 euro. Cursul durează doar o săptămână şi jumătate după care cei ce tre

c examenul pot efectua primele salturi. Senzaţia căderii în gol, din câte am înţeles de la sportivi, nu poate fi comparată cu nimic altceva.

Părerea sportivilor

“Cine nu sare măcar o dată pierde mult.”
“E o senzaţie unică, e ca şi când ai face sex cu zei

i.”
“Pentru cei care vor să încerce acest sport am o singură recomandare, să vină să sară!”

Show More

Related Articles

Back to top button
Close