Noul Castro și revoluția petrodolarilor

Venezuela produce aproximativ 3 milioane de barili de petrol pe zi, cantitate din care exportã 75 la sutã. Å¢ara este al cincilea furnizor de petrol din lume și livreazã 13 la sutã din necesarul de țiței al SUA. O sistare a exportului celor 1,6 milioane barili/zi cãtre Statele Unite ar afecta profund economia americanã, în condițiile în care intervalul de timp în care petrolul saudit ajunge în SUA este de șase sãptãmâni, fațã de 8 zile, în cazul petrolului din Venezuela. Importanța strategicã a petrolului venezuelean este amplificatã de volatilitatea situației geopolitice din Orientul Mijlociu.

De aproape o jumãtate de secol, politica Statelor Unite în America Latinã a fost dominatã de dorința de a preveni apariția unei “a doua Cube”. Cele mai negre temeri ale oficialilor de la Washington sunt pe cale sã se împlineascã astãzi, sub privirile neputincioase ale Casei Albe. Noul Castro este Hugo Chavez, președintele Venezuelei și un discipol autodeclarat al liderului cubanez, care a pornit o revoluție tãcutã în America Centralã și de Sud, folosind ca principalã armã petrodolarii. Încã de la venirea sa la putere, în 1998, Hugo Chavez nu a fãcut nici un secret din sentimentele sale anti-americane. Nimeni nu bãnuia însã pe atunci, la Washington, cã retorica incendiarã al fostului ofițer parașutist, admirator al lui Simon Bolivar și Fidel Castro, va transforma într-o zi harta geopoliticã a Americii de Sud. Hotãrât sã scape Venezuela de statutul de feudã americanã, Chavez a lansat o vastã campanie de reforme sociale și politice, care l-a adus pe picior de rãzboi cu oligarhii țãrii. Dupã ce opoziția a eșuat în tentativa sa de loviturã de stat din 2002, declanșatã cu sprijinul tacit al SUA, Chavez a trecut la aplicarea planului la care Fidel Castro a visat dintotdeauna – eliberarea.

Americii Latine de sub influența Statelor Unite. Pentru a-și atinge scopul, Chavez a apelat la cea mai puternicã armã a timpurilor moderne, petrolul.

Mama rãniților

Având spatele asigurat de imensele rezerve de țiței ale țãrii (aproximativ 80 de miliarde de barili), președintele venezuelean a pornit într-un veritabil maraton prin toate capitalele Americii Latine, oferind cu larghețe aur negru în condiții mai mult decât atractive. În iunie 2005 Chavez a pus pe picioare PetroCaribe, o alianțã formatã din 14 state caraibiene, care le permite acestora sã cumpere pânã la 185 de mii de barili de petrol pe zi din Venezuela, în schimbul unor cantitãți de orez, banane și zahãr sau a unei plãți întinse pe durata a 25 de ani, cu dobânda de 1 la sutã anual. Acorduri similare au fost semnate cu Uruguay și Paraguai, în timp ce Cuba s-a ales cu 90 000 de barili pe zi, oferind în recompensã 30 de mii de medici, antrenori și profesori. Chavez a sãrit imediat în ajutorul Ecuadorului când, în primãvarã, o grevã a paralizat industria petrolierã a țãrii. Aflat în cea de-a treisprezecea sa vizitã în Cuba, Chavez a anunțat cã va acoperi angajamentele pe care guvernul ecuadorian nu a reușit sã le îndeplineascã din cauza grevei, fãrã ca guvernul de la Quito sã trebuiascã sã plãteascã vreun cent. Operațiunea de seducție a continuat cu cei doi grei ai continentului sud-american, Argentina și Brazilia. Chavez a suplimentat cu 4 milioane de barili cantitatea de petrol oferitã Argentinei, în schimbul expertizei necesare construirii de petroliere și a unor instalații mecanice pentru fermele din Venezuela, dând undã verde pentru ridicarea unei rafinãrii de 2,5 miliarde dolari în Brazilia.

Diplomația dolarului

Bineînțeles, generozitatea lui Chavez nu este dezinteresatã, chiar dacã liderul venezuelean susține cã nu urmãrește decât sã îmbunãtãțeascã standardul de viațã în regiune și sã ajute țãrile vecine sã-și reducã costurile energetice. Criticii sãi îl acuzã cã folosește petrolul ca armã diplomaticã pentru a cumpãra prieteni și influențã, cu scopul de a-și extinde hegemonia regionalã și de a submina influența Statelor Unite. Numai tratatul petrolier dintre Cuba și Venezuela, în valoare de 1, 7 miliarde de dolari, reprezintã echivalentul întregului ajutor economic american cãtre țãrile din America Latinã. Potrivit lui Michael Shifter, vicepreședintele Asociației pentru Dialog Inter-American, un grup de reflecție din Washington,”Chavez este un om cu o misiune. E hotãrât sã foloseascã enormele beneficii obținute din creșterea record a prețului petrolului pentru a-și urmãri revoluția bolivarianã la scarã regionalã cât mai agresiv posibil. Å¢elul lui este sã clãdeascã o contrapondere la influența Statelor Unite în emisfera vesticã. Discursul antiglobalizare și anti-american al lui Chavez, combinat cu afluxul de petrodolari, rãsunã tot mai puternic în sectoarele marginale din regiune, multe din ele ignorate de Statele Unite și care sunt în cãutarea unor alternative pentru a ieși din sãrãcia persistentã”.

Inamici declarați

Concomitent cu stimulentele oferite vecinilor sud-americani, Chavez a fãcut viața grea companiilor petroliere strãine din Venezuela. El a înãsprit condițiile de operare a unor firme ca Shell, ExxonMobil, Repsol YPF, Chevron, BP sau Total și a amenințat Statele Unite cã țara sa, al treilea exportator de petrol cãtre SUA, va sista livrãrile de energie: “În loc sã plece spre Statele Unite, vapoarele umplute cu petrol venezuelean ar putea merge în altã parte. Piața SUA nu este indispensabilã pentru Venezuela”. La o sãptãmânã dupã aceste comentarii, Venezuela a anunțat cã-și va extinde flota de tancuri petroliere și cã își va diversifica baza de clienți, în special în Asia. Fapt semnificativ, 2,2 miliarde de dolari vor fi investiți în urmãtorii 7 ani pentru a mãri flota de tancuri petroliere de la 21 la 58 de bucãți, destinate transportãrii lichidului prețios spre țãri ca Rusia, China și Iran. De asemenea, Chavez și-a semnalat intenția de a vinde Citgo, compania venezueleanã care rafineazã petrol și distribuie benzinã în Statele Unite.

Toate aceste evoluții au avut darul de a alarma Washington-ul, obligat sã conștientizeze cã Chavez a devenit peste noapte o forțã regionalã importantã. Spectrul apariției unei a doua Cube în coasta Americii, cu perspectiva ca Venezuela sã încerce sã exporte “revoluția socialist-democraticã ” în regiune și sã deturneze petrolul destinat SUA cãtre China, a dezlãnțuit un tir de critici vehemente din partea administrației americane. Secretarul de stat, Condoleezza Rice, a calificat guvernarea lui Chavez drept o “forțã negativã” și a calificat anumite aspecte ale regimului ca fiind “foarte tulburãtoare”. Poate cel mai bun barometru al tensiunilor dintre Statele Unite și liderul venezuelean a fost declarația teleevanghelistului Pat Robertson, care a sugerat asasinarea lui Chavez, pentru cã Venezuela sã nu devinã “o rampã de lansare pentru influența comunistã și extremismul musulman.

Pregãtiri de rãzboi

Comentariile lui Robertson, un apropiat al Casei Albe, au dat apã la moarã lui Chavez, care a afirmat în trecut cã Statele Unite doresc sã-l elimine. Liderul de la Caracas, autointitulat recent Fidelista (discipol al liderului comunist Fidel Castro, pe care-l considerã cel mai apropiat aliat al sãu), a ordonat armatei venezuelene sã punã la punct o strategie în stil cubanez, a cãrei prioritate sã fie pregãtirea pentru un rãzboi de rezistențã împotriva unei ipotetice invazii a Statelor Unite. În acest scop, Chavez a dublat efectivele armatei, care au ajuns la peste 100 000 de soldați aflați sub comanda sa.”Unitãți de salvare popularã”, compuse din 50 pânã la 500 de civili, au fost înființate în ferme și întreprinderi. În același timp, președintele Chavez a cumpãrat din Rusia 40 de elicoptere Mi35 și o sutã de mii de puști Kalașnikov și negociazã achiziționarea a 24 de avioane de atac braziliene Super-Tucano și a patru nave spaniole.

În replicã, Statele Unite au dezmințit cã ar dori asasinarea lui Chavez, dar nu și-au ascuns intenția de a-l izola pe liderul venezuelean. Pânã acum însã, tentativa Administrației Bush de a convinge America Latinã cã trebuie sã fie îngrijoratã de ascensiunea lui Chavez nu s-a bucurat de mult succes. Atitudinea predominantã în regiune este cã Hugo Chavez nu a trecut încã linia de demarcație dintre democrație și autoritarism și cã e puțin probabil sã facã acest lucru, atâta timp cât nu se va simți “înghesuit” de americani. Liderii sud-americani susțin cã “revoluția” lui Chavez, alimentatã de belșugul petrolier, ar fi greu de imitat în altã parte și cã regiunea are mai mult de câștigat din angrenarea lui Chvez într-o America de Sud democraticã decât din izolarea lui. Casa Albã a fost informatã cã orice încercare de schimbare a regimului Chavez, de tipul loviturii de stat eșuate din 2002, pe care SUA nu a condamnat-o, va fi catalogatã în America Centralã și de Sud ca o încercare de eliminare a unui lider ales democratic. Un pas pe care America nu și-l mai poate permite, dupã ce s-a împotmolit în dunele de nisip irakiene.

Ioan BUTIURCÃ