Zilierul, eroul care salveaza Bugetul României
Pornind în al 12-lea ceas razboiul total cu criza, Guvernul Boc a gasit de cuviinta ca acesta trebuie diversificat pe mai multe fronturi, una din tinte fiind combaterea evaziunii fiscale. S-a tot gândit el, Guvernul, cum sa faca, speriat sa nu deranjeze vreun mahar mai apropiat, care pune umarul serios la acest fenomen, si a ajuns la o concluzie: sa înceapa cu munca de jos si sa impoziteze munca zilierilor.
În proiectul de lege propus pentru acest lucru, apare o prima regula, aparent banala, cum ca, aceasta impozitare se aplica indiferent daca beneficiarul este persoana juridica sau fizica. Mai mult decât atât, zilierul, trebuie sa detina un carnet, bineînteles, tot de zilier, eliberat de primaria de care apartine, iar cel care îl plateste, trebuie sa achite în avans la primarie un impozit pe venit aferent sumei pe care o va plati pentru munca necalificata. În cazul în care apar nereguli, apare Inspectia Teritoriala de Munca si rezolva problema.
Toate bune si frumoase, doar ca, initiatorii acestei masuri, omit un mic aspect cu importanta mare: notiunea de “zilier†nu e reglementata în Codul Muncii. si atunci cum implementam noi aceasta masura, daca individul care lucreaza cu ziua presteaza de fapt servicii de tip “clacaâ€, “munca voluntara si patriotica†sau “obligatieâ€. Sau are de gând Guvernul sa le impoziteze si pe astea? Parca si vad cozi la Finante, unde oamenii stau de la 4 dimineata sa-si plateasca impozitul pentru “carat mobila la vecinu’†“culesul viei la socri†sau “scosul cartofilor la sogoru’â€.
Trebuie totusi sa-i laudam pe initiatorii acestei masuri, care pe tabla de joc, arata rezonabil, care ar putea aduce si ceva provit, astfel ca fiecare transpiratie, fiecare efort fizic, sa fie impozitat. Nu degeaba, toti cei cocotati pe functiile puterii au tot cântat în cor ca agricultura este singura solutie de salvare a României. Da, iata, ca zilierii, prin impozitarea lor, pot scoate România din criza.
Exercitiu de imaginatie
Pentru a întelege mai bine impozitarea zilierilor, ne-am gândit sa facem un mic exercitiu de imaginatie.
Luam un burtos, de la tara, care trebuie sa-si strânga cucuruzul si via, si nu prea are oameni. Trage o fuga la bufetul satului, si dupa doua guri de rachiu, începe sa-si caute oameni. Gaseste el 10 sateni mititei si subtirei, si apoi începe sa le faca carnete de zilieri la primarie, ca doar asa prevede legea. Nu prea înteleg cei zece ce e cu carnetele astea, dar se apuca de strâns recolta “grofului angajatorâ€. Dupa ce culesul a luat sfârsit, urmeaza si plata pentru munca prestata de cei zece muncitori. Cum banii sunt buni la cu totul altceva, decât sa platesti niste zilieri, angajatorul nostru s-a gândit sa le rasplateasca efortul depus cu ceva beri, damigene de vin si pui fripti. Cum totul trebuie înregistrat, ce sa treaca saracul om în carnetelele zilierilor, ca vine controlul si pune amenda pe el.
Din pacate, aceasta poveste nu e o secventa dintr-un film SF, aceasta practica de a “angaja†zilieri se întâmpla în fiecare sat al României. si daca tot e înradacinata aceasta ocupatie, statul s-a gandit sa o impoziteze, ca apoi sa vina în fata si sa ne arate câte bastoane i-a aplicat nenorocitei de evaziune fiscala care ne face atâtea zile fripte.
Ca o sugestie pentru cei care ne conduc, înainte sa conceapa astfel de masuri de redresare a bugetului si pentru a împiedica evaziunea fiscala, ar trebui sa specifice exact profesiile care urmeaza a fi impozitate, pentru o transparenta totala, dar si pentru a se evita disfunctionalitatile, care oricum, sunt la ordinea zilei, la modul cum sunt aplicate masurile reformei Boc. Ar trebui lucrat nu doar la titulatura de “zilierâ€, mai sunt înca multe alte asa zise meserii, care au ca obiect, încasarea de bani, care ar trebui sa treaca prin filtrul taxelor si impozitelor. Manelistii, curatorii, chiar si cei pe post de staroste la vreo nunta ar trebui impozitati. Tot un fel de zilieri sunt si ei.



