Ziua Femeii, prilej de chefuri politice – Balul Liberalilor
Liberalii sighisoreni, tineri si vârstnici au participat vineri, 7 martie 2008, la Balul Liberalilor, o manifestare dedicata, potrivit organizatorilor, primaverii care a sosit. La eveniment au participat medici, cadre didactice, dar si ingineri si directori ai unor institutii din municipiu, membrii si simpatizanti ai Partidului National Liberal. Doamnele si domnisoarele invitate la eveniment au fost întâmpinate cu lalele galbene de catre organizatori, iar în timpul balului au fost împartite bilete de tombola, premiul cel mare al tombolei fiind un cuptor cu microunde. Atmosfera la bal a fost întretinuta de Adrian Ivanitchi si Ovidiu Bucsa, cu aceasta ocazie fiind recitate si poezii dedicate mamei si zilei de 8 martie. La balul de vineri a participat si ministrul sanatatii Eugen Nicolaescu, prefectul judetului Mures, Ciprian Dobre, dar si directorul Oficiului Prefectural Sighisoara, Adrian Gherca, cu aceasta ocazie fiind anuntat oficial si candidatul Partidului National Liberal pentru Primaria Municipiului Sighisoara în persoana lui Adrian Gherca.
Balul Femeilor din PD-L
Partidul Democrat-Liberal Sighisoara si-a sarbatorit tot vineri dupa-amiaza membrele si simpatizantele, în cinstea acestora fiind organizata o petrecere la un restaurant din cartierul Târnava II (Baragan). Peste 250 de femei cadre didactice, cadre medicale, directoare ale unor institutii din oras, au petrecut în compania colegilor de partid care au fost de altfel si organizatorii petrecerii. Acestia le-au întâmpinat cu o floare si o felicitare pe femeile din PD-L participante la bal, la eveniment a participând si senatorul Mihail Antonie care alaturi de colegii de partid si de presedintele PD-L Sighisoara, Florian Coman, le-au felicitat pe colegele.
PSD-ul, 8 Martie muncitoresc
Filiala Sighisoara a Partidului Social Democrat nu a organizat de Ziua Internationala a Femeii nici o petrecere pentru membre si simpatizante, Ioan-Dorin Danesan, presedintele filialei, declarând ca ziua de 8 Martie a fost sarbatorita prin munca, membrii PSD neavând timp de chefuri fiind ocupati cu pregatirea campaniei electorale. Totusi, în calitate de primar al municipiului Sighisoara, pentru a marca Ziua Internationala a Femeii, Ioan-Dorin Danesan a împartit flori sighisorencelor.
Sebastian ANGHEL



