Administrație

Consiliul Județean Mureș, mai bogat cu trei ingineri

Marius Baciu (PNL), Mircea Radu (PSD) și Szabo Albert (UDMR) au depus joi, 25 iulie, jurământul de consilier județean, cei trei ocupând astfel locurile lăsate vacante de foștii consilieri județeni Cristian Chirteș, Akos Mora și Balogh Jozsef.

Marius Baciu, lobby pentru zona de câmpie

Locul lăsat vacant în ianuarie 2013 de actualul deputat USL Cristian Chirteș a fost ocupat de liberalul Marius Baciu. Acesta are 51 de ani, este de profesie inginer, are domiciliul în Sărmașu și speră să reprezinte cât mai bine zona de câmpie a județului Mureș. „Sper să pot susține proiectele importante din județ și în special o să mă concentrez pe câteva proiecte de pe câmpie. Din punctul meu de vedere, câmpia a rămas puțin vitregită în ultimii ani de atenția Consiliului Județean. Sper să pot avea o contribuție în acest sens și aici mă refer în principal la infrastructură, la drumurile județene care leagă capitala județului de localitățile de pe câmpie. Vreau să concretizez, mă gândesc la structura care leagă Târgu-Mureș de Sărmașu, Târgu-Mureș spre Luduș dar prin câmpie, prin Band, Șăulia și prin aceasta să susțin comunitățile locale și primăriile din zonăâ€, a declarat Marius Baciu, care va face parte din Comisia tehnico-economică.

Mircea Radu, planuri pentru relansarea agriculturii

Fost consilier județean în perioada 1996-2012, social-democratul Mircea Radu revine în Consiliul Județean Mureș, pe locul lăsat vacant în ianuarie 2013 de actualul senator USL Akos Mora. Mircea Radu are vârsta de 71 de ani, locuiește în satul Petea, comuna Band, este de profesie inginer agricol și va face parte din Comisia pentru agricultură și mediu. „Gândurile cu care am revenit sunt cele mai bune pentru cetățenii județului Mureșâ€, a afirmat Mircea Radu. De asemenea, „veteranul†consilierilor județeni a mărturisit că printre obiectivele sale se numără continuarea proiectelor începute, dar și relansarea agriculturii județului Mureș. „În ultimii 23 de ani agricultura județului Mureș a cam bătut pasul pe loc și vreau să vin cu câteva inițiative prin care Consiliul Județean să sprijine acest sector. Chiar dacă nu financiar, cel puțin prin anumite proiecte și îndrumări, în special pentru dezvoltarea zootehniei, pomiculturii, viticulturii, a culturii mari și legumiculturii și cultivarea plantelor tehnice, a sfeclei de zahărâ€, a adăugat Mircea Radu.

Szabo Albert, strategii pentru zonele rurale

În locul fostului consilier UDMR Balogh Jozsef, declarat incompatibil de ANI, a depus jurământul Szabo Albert. Acesta are 52 de ani, este de profesie inginer mecanic, locuiește în Târnăveni și va face parte din Comisia tehnico-economică. „Sunt reprezentantul UDMR pentro zona Târnava Mică Inferioară, unde sunt și președinte al UDMR, de la Coroisânmărtin și până la granița județului Mureș cu Alba. Aceasta e zona pre care vreau să o reprezint în primul rând. Este arhicunoscut faptul că această zonă este destul de precară din punct de vedere al economiei. Datorită faptului că infrastructura nu e chiar cea principală a județului, atât drumurile și calea ferată, zona aceasta suferă. În primul rând, programul meu se referă la partea economică, trebuie găsită o modalitate de a face o strategie pe termen scurt, mediu și chiar lung, pentru a vedea posibilitățile dezvoltării acestei zone, în mare parte ruralăâ€, a afirmat Szabo Albert.

Show More

Related Articles

Back to top button
Close