Comisia de politică externă, revitalizată de Borbely Laszlo
Reporter: Care a fost principala dumneavoastră realizare de din ultimele 12 luni în calitate de deputat?
Borbely Laszlo: De fapt am revenit pe o funcție pe care aveam o anumită experiență, președinte al Comisiei de politică externă și cea mai mare satisfacție a mea din această perioadă a fost că așa am avut impresia că respectiva comisie care a fost mult timp o „Cenușăreasă†a comisiilor și care după părerea mea este una dintre cele mai importante comisii din Parlament și-a recăpătat prestigiul.
Rep.: Ce înseamnă acest lucru?
B.L.: Am avut multe întâlniri organizate și cu ministrul Afacerilor Externe pe diferite teme de politică externă, avem și o Comisie de afaceri europene unde am avut o audiere pe care am inițiat-o cu ministrul Afacerilor Europene în contextul în care România se pregătește pentru proiecția bugetară europeană până în 2020. Așa simt că aceasta a fost principala mea sarcină, să dau acestei comisii importanța cuvenită pentru că la nivelul numărului de legi care vin la comisie, nu sunt chiar foarte multe legi cum sunt de exemplu la Comisia de buget sau la Comisia juridică. Un al doilea aspect care mi se pare la fel de important, am avut totuși deplasări nu foarte multe, e și bugetul mai restrâns, dar în zone unde suntem o prezență strategică, chiar priorități ale României. Am reușit să merg în Ungaria, la invitația colegilor de acolo de la Comisia politică externă și am avut o discuție de mai mult e o zi la mai multe comisii, cu cei care conduc Parlamentul Ungariei, foarte la obiect și la perioada respectivă erau și unele discuții legate de steagul secuiesc au fost foarte binevenite pentru că lângă mine erau colegii mei și au văzut ce înseamnă să discuți față în față cu politicieni din Ungaria și chiar a fost benefic.
Rep.: Care sunt celelalte dimensiuni ale coordonării Comisiei de politică externă?
B.L.: A treia dimensiune pe care o consider foarte importantă este cea referitoare la ONU, OSCE și celelalte instituții unde noi – și din păcate trebuie să o spun pentru că am o oarecare experiență la nivelul ONU pentru că am fost un an președintele unei comisii destul de importante de dezvoltare durabilă alcătuită din reprezentanți ai 193 de țări – aici nu se tratează la nivelul și la importanța cu care ar trebui tratată relația cu ONU. Am spus asta și ministrului Afacerilor Externe și a recunoscut că e loc de mai bine. Această dimensiune vreau să o întăresc și prin relațiile interpersonale. Am fost la Geneva la un consiliul pentru drepturile omului și aici s-a discutat împreună cu Uniunea Interparlamentară cum reușesc Parlamentele să ajute această dimensiune a drepturilor omului la nivel de dialog interparlamentar. Am avut și eu o contribuție și am căzut de acord cu secretarul general de la Uniunea Europeană Interparlamentară să organizăm în februarie 2014 o întâlnire regională pe tema drepturilor omului în România, împreună cu Uniunea Europeană Interparlamentară. Sunt foarte importante aceste dimensiuni. În fine, o a patra dimensiune se referă la zona Carpaților, mai exact a țărilor majoritar foste comuniste, la nivelul căruia avem o relație foarte bune cu Polonia și alte țări. Aici sunt prezent la un forum economicorganizat de Polonia și în acest cadru se discută despre convenția Carpatia pentru care noi ne luptăm de cinci ani să obținem secretariatul în România, la Brașov. Decizia s-a amânat și ne „batem†cu Ucraina și Polonia pentru secretariatul acestei convenții. E foarte important ca România să fie cunoscută. Suntem a șaptea țară din Uniunea Europeană, trebuie să demonstrăm că ne putem impune și avem unele interese regionale pe care le putem negocia destul de ușor cu vecinii noștri și cei din zonă.
Rep.: Ce inițiative legislative ați susținut în ultimul an în calitate de parlamentar?
B.L.: În legătură cu zona de mediu am o inițiativă legislativă prin care – vedem ce se întâmplă la Târgu-Mureș din păcate cu tăierea copacilor – am propus modificarea Legii Mediului astfel încât orice decizie care se ia la nivelul comisiei locale care există, să nu se taie niciun copac fără a avea o aprobare de la Agenția pentru Protecția Mediului. Sper ca proiectul să treacă de Parlament. De asemenea, împeună cu colegii mei am avut mai multe inițiative pe zona de sănătate, de exemplu pentru înființarea unui fond separat pentru despăgubirea pacienților nemulțumiți, după anumite criterii. Am susținut și inițiativa de retrocedare a proprietăților către cultele religioase, unele s-au rezolvat în legătură cu concediul de maternitate pe care am vrut să îl extindem la cei care au mai mulți copii sau în unele cazuri să fie și anumite facilități, ceea ce deja devine și discuție politică.
Rep.: Există și un capitol al dezamăgirilor parlamentare?
B.L.: Da, mai ales că am lecturat recent un top al parlamentarilor care sunt cei mai vechi în Parlament și cred că sunt acum trei sau patru colegi care sunt în Parlament din 1990, iar eu deja sunt printre cei 10-15 parlamentari care patru ani am lipsit cât timp am fost secretar de stat dar am experiență mare din 1990. Regret că nu sunt discuții mai aplicate și mai amănunțite, în special politice. N-am reușit asta cât timp am fost în Biroul Permanent deși am mai modificat statutul atunci la propunerea mea potrivit căreia atât premierul trebuie să vină la Parlament și am propus să fie o zi în care așa cum e în alte Parlamente să vină tot Guvernul, luni după-masă de exemplu, să avem Camerele reunite, și o jumătate de zi să fie o dezbatere, interpelări focusate numai pe lucruri importante și atunci două-trei ore premierul să răspundă și să fie o dezbatere transmisă eventual și la televiziuni, să vadă tot poporul. N-am reușit. La interpelări sunt zece persoane în sală și cel care răspunde. Ar trebui să fie o atmosferă de dezbatere politică. N-am reușit și aceasta este o dezamăgire mai veche. Cred că Parlamentul este o instituție în care dezbaterea parlamentară trebuie să primeze. O altă dezamăgire este dialogul parlamentar. Noi totdeauna am susținut, și când ne aflam la guvernare, că trebuie dialog cu opoziția. Sunt lucruri cu care poți să fii de acord cu opoziția, pe diverse articole de lege cum ar fi de exemplu despre buget, și în rest este o majoritate dar asta nu înseamnă să bagi pumnul în gură și să spui „stai în banca ta, ești în opoziție și nu mă interesează părerea taâ€. Nu acesta este spiritul Parlamentului. Din păcate, eu nu văd că aceste lucruri care m-au dezamăgit se vor schimba în continuare foarte spectaculos.