”žO campanie se câștigă de către o echipă!”

În anul 2000, Ovidiu Vulc a făcut parte din echipa de campanie a lui Dorin Florea, în cursa pentru Primăria Târgu-Mureș. În alegerile generale din același an, a fost membru al echipei de coordonatori ai campaniei PSD în județul Mureș. Între 2002 și 2007 a fost secretar executiv adjunct al PSD Mureș pe probleme de organizare și strategii electorale. În alegerile locale din 2008, a făcut parte din echipele de consilieri ale lui Ciprian Dobre și Borbely Laszlo, iar în alegerile generale a fost unul dintre sfătuitorii lui Ciprian Dobre, Vasile Gliga și Borbely Laszlo, în primul scrutin uninominal din istoria postdecembristă a României. În perioada 2009-2012 a fost secretar coordonator adjunct al PNL Mureș și șeful de cabinet al deputatului Ciprian Dobre. A consiliat-o pe Maria Precup în cursa pentru Primăria municipiului Reghin în 2012 și a făcut parte din echipa tehnică a lui Ciprian Dobre în competiția pentru funcția de președinte al Consiliului Județean Mureș. În alegerile generale din 9 decembrie 2012, a fost coordonatorul campaniei lui Cristian Chirteș pe Colegiul uninominal numărul 7 Mureș și consultant pe probleme de campanii electorale, mesaje și strategii politice în alte două colegii din afara județului Mureș. Azi a a acceptat propunerea cotidianului „Zi de Zi†de a face o scurtă radiografiere a campaniei electorale pentru alegerile parlamentare din decembrie 2012. Să îl ascultăm!

Reporter: Cum apreciezi că a fost campania electorală pentru alegerile parlamentare din 9 decembrie 2012?
Ovidiu Vulc: E o întrebare foarte generală, ca să zic așa. Până la un punct, a fost o campanie dominată de votul politic. Până la un punct. Componenta uninominală a fost mai puțin prezentă decât în 2008, dar a fost cea care, mai ales în Ardeal, a făcut diferența pe colegiile în care opțiunile exprimate au fost în jurul limitei de 50%+1. USL a câștigat zdrobitor, însă componenta primară de vot politic ar cam trebui să le dea frisoane aleșilor, cel puțin prin motivația votului…

Rep.: Vrei să spui că acum a contat mai puțin omul, candidatul, și mai mult opțiunile politice ale alegătorilor?
O.V: A contat mai puțin decât în 2008, dar asta nu înseamnă că nu a contat. A contat în mod diferențiat, pe zone, pe județe, pe colegii. În sud de pildă, votul politic a fost zdrobitor, ceea ce explică de ce au fost atâtea județe – 24 sau 25 dacă nu mă înșel – în care toate colegiile s-au închis „la prima strigare†cu peste 50%+1. Discutăm despre o campanie atipică sau mai precis, despre un vot atipic pentru un sistem uninominal. În cele mai multe județe, majoritatea celor care au votat USL, au făcut-o ca o reacție la Traian Băsescu. A fost, dacă vrei, și un efect continuat al referendumului din vară. Traian Băsescu a umilit atunci 7,4 milioane de alegători, prin simplul fapt că aceștia au avut sentimentul că voința lor a fost deturnată, or, o asemenea umilință nu putea să nu dea naștere unei riposte legitime. Paradoxal, acest lucru a și salvat PDL, deoarece eu cred că, dacă reacția alegătorilor ar fi fost orientată în principal împotriva PDL, acesta nu ar trecut de 9-10%. Faptul că PDL – ARD a obținut 16,5% demonstrează clar acest lucru. Am convingerea, iar cifrele vorbesc de la sine, că, dacă nu ar fi existat acea bază de vot politic sau dacă baza de vot politic ar fi fost semnificativ mai redusă, configurația finală ar fi fost alta.

Rep.: Și care ar trebui să fie frisoanele aleșilor?
O.V.: Hai să lămurim puțin lucrurile. Frisoanele de care vorbesc sunt legate de motivația votului popular. Când oamenii te votează pentru că vor să își plătească o poliță, trebuie să fi atent la tot ce faci după aceea. Campania asta a fost, cum spuneam, dominată de o componentă politică extrem de puternică, anume antipatia publică față de un președinte considerat ilegitim, însă asta nu înseamnă că alte componente au lipsit. Ca premisă de discuție, e suficient să acceptăm că nu există fenomen social unicauzal, adică fenomen generat de o singură cauză. Componenta politică a fost cea mai puternică, dar ea nu exclus componenta uninominală. Am să dau un exemplu care nu este din județul nostru, ca să nu se supere nimeni: colegiul uninominal numărul 2 Hunedoara. Acolo votul politic estimat în baza scorului obținut de USL la Consiliul Județean era de 43,17%. Cu toate acestea, candidatul USL a obținut aproape 56,87%. O diferență de 13,7% care reprezintă, în mare măsură, plusvaloarea dată de candidat, de susținerea candidatului și de campania acestuia.

Rep.: Cu alte cuvinte, nu există două colegii la fel…
O.V.: Exact. Revenind la ceea ce discutam, ca să evaluezi cât de cât performanțele unui candidat, compară scorul politic al USL cu scorul obținut de respectivul candidat pe colegiul său. E o comparație orientativă, repet, tocmai datorită specificului local. O simulare interesantă și relativ reală a scorului politic al unei formațiuni o vei obține prin cumularea rezultatelor la Consiliul Județean pe fiecare colegiu în parte. Compară apoi acest scor politic cu rezultatele de pe colegii și vei avea o imagine relativă despre ce s-a întâmplat pe 9 decembrie. De pildă, pe colegiul 7 Mureș, unde am lucrat ca și coordonator de campanie, scorul politic era de 46,89%, iar rezultatul obținut de candidatul USL a fost de 52,33%, ceea ce înseamnă o diferență de 5,44%. Îți sugerez să faci acest exercițiu pentru fiecare colegiu în parte și să ți cont de faptul că județul Mureș este atipic, prin componență etnică și specific.

Rep.: Care ar fi diferența dinte un colegiu bun și unul mai puțin bun? Care e diferența dintre o campanie unitară și una diferențiată pe colegii?
O.V.: E relativ. În județul Mureș, evident, componenta etnică poate face diferența, dar, în contextul a ceea ce am discutat până acum, alegerile din 9 decembrie 2012 au dovedit încă o dată că vocabula „uninominal†înseamnă mult mai mult decât își imaginează adepții campaniilor ultracentralizate. Un candidat „subțire†sau unul cu o campanie mediocră, care nu ține cont de realitățile locale, de poziția publică a candidatului, etc., chiar și pe un colegiu considerat bun, pot pierde la limită, chiar dacă au în spate un vot politic semnificativ, tocmai pentru că nu reușesc să își adjudece votul alegătorilor interesați de candidat, iar nu de votul politic. Când spun „colegiu bun†mă refer la un colegiu dominat de primari și aleși locali din același partid sau alianță ca și candidatul, dar și un colegiu în care există o puternică opțiune de vot în favoarea unui anumit partid sau alianță…  Bine, aici se impun și analize mai detaliate. De pildă, una este să fi susținut de un primar care a câștigat cu 70% și alta e să fi susținut de un primar care a fost ales cu 40%.

Rep.: S-a vorbit mult în aceste ultime alegeri despre ceea ce fac primarii și aleșii locali. Care crezi că a fost rolul lor în ceea ce privește rezultatele locale?
O.V.: Aici discuția e mult mai complicată și nu vreau să intru în detalii de ordin tehnic. Ideea este că oricum, în aceste alegeri, primarii și liderii locali au jucat un rol decisiv. Implicarea lor a făcut, în multe situații, diferența dintre eșec și victorie. Primarii au demonstrat că sunt într-adevăr coloana vertebrală a oricărui partid politic.

Rep.: În jurul căror idei s-a construit strategia și mesajul electoral al candidatului tău?
O.V.: Asta e o discuție lungă și care ar implica un spațiu mai amplu. Nu am avut un singur candidat, însă tot ce pot spune este că, acolo unde am asigurat coordonarea directă de la început până la final, am construit, împreună cu echipele de campanie, strategii diferite, calate pe așteptările electorilor. Problema este că, la nivelul partidelor, există încă o înțelegere destul de aproximativă a unor concepte esențiale pentru orice campanie bine făcută cum ar fi așteptarea alegătorilor, modul cum se creionează această așteptare sau precampania. S-au pierdut voturi datorită acestei înțelegeri aproximative a unor concepte esențiale pentru orice campanie. În plus, corpul alegătorilor e compus din tot felul de grupuri și subgrupuri, care prezintă caracteristici comportamentale diferite, opțiuni diferite, etc. Toate aceste elemente joacă un rol determinant în alegerea corectă a strategiei electorale.

Rep.: Cât de semnificative sunt aceste pierderi? Pot fi ele cuantificate?
O.V.: Foarte greu. Problema este că, în foarte multe cazuri, nu există cercetări sociologice prealabile ale pieței electorale decât la nivel național, iar acolo unde există pe plan local sunt limitate la câte un sondaj de opinie. Cercetarea prealabilă a pieței este costisitoare, iar partidele nu dețin instrumente instituționale proprii pe plan local care să le permită asemenea evaluări detaliate. Mă refer de pildă la ceea ce înseamnă o rețea electorală bine construită și funcțională. Cât despre pierderi, voi spune doar atât: campaniile nu se fac stând într-un birou și imaginând scenarii.

Rep.: În ce măsură un sistem de vot poate influența derularea sau strategia unei  campanii electorale?
O.V.: Sistemul de vot este determinant în stabilirea strategiei unei campanii, după cum este determinant pentru tipul de democrație în care funcționează. Când vorbești despre un sistem uninominal cu reprezentare proporțională, ești obligat să te adaptezi acestuia. Nu duci o campanie cu teme exclusiv politice pe un sistem uninominal, deoarece absența componentelor uninominale îți pot da peste cap rezultatul final, oricât de puternică ar fi motivația politică a grupurilor de alegători sau reacția lor față de o anumită condiționare. Voi da un exemplu banal: într-un sistem cu reprezentare proporțională, până și mult vehiculatul „efect de locomotivăâ€, care exprimă un transfer de încredere de la o persoană publică la un candidat, funcționează, ca să zic așa, diferit față de cum ar funcționa acest efect într-un sistem majoritar de pildă. Asta e o opinie personală, însă s-a demonstrat că nici un sistem de vot nu este perfect neutru, ci mai degrabă, odată aplicat, devine un soi de cutumă sociologică, dacă îmi e permisă o asemenea forțare de termeni. Cred că Duverger a spus asta. Oricum, ideea de bază a redistribuției proporționale nu e procentul, ci numărul în valoare absolută. Procentul e important la nivel național, dar e normal ca redistribuția să fie făcută după valori cifrice absolute, deoarece colegiile nu pot avea un număr egal de alegători pe listele permanente.
 
Rep.: Care a fost principalul canal de diseminare a mesajului electoral pe care l-ai recomandat candidaților cu care ai lucrat?
O.V.: Alegerea canalelor de diseminare a mesajelor se face, în opinia mea, în funcție de specificul colegiului sau zonei, de preponderența surselor de informare pe care alegătorii de utilizează în mod frecvent și de tipologiile grupurilor electorale, care diferă de la un colegiu la altul. De aici o altă caracteristică a acestui tip de alegeri, precum cel uninominal pe colegii: foarte rar există, chiar în același județ, două colegii asemănătoare și de aceea, ideea unei campanii absolut unitare este greșită și perdantă. Nu dau exemple, dar acest lucru este evident, e suficient să faceți o analiză cifrică și vă lămuriți. Un alt aspect: mesajele specifice zonelor sau anumitor comunități. Un anumit tip de mesaj care „prinde†pe un colegiu sau o zonă, poate să nu aibă nici o relevanță pentru alegătorii altor colegii sau altor zone. Candidații, colegiile, localitățile nu seamănă între ele, de aceea nici campaniile nu au cum să fie la indigo. În plus, mai există un aspect: clivajele sociale, care marchează oponențele majore din corpul social. Acestea nu sunt omogene pe un areal geografic definit, nu delimitează în mod uniform grupurile sociale, ceea ce este esențial, nu doar în ceea ce privește campaniile electorale. Evident, canalul cel mai eficient îl reprezintă în continuare contactul direct cu alegătorii sub toate aspectele: stradal, usă în ușă, etc.

Rep.: Am auzit în această campanie de tot felul de aranjamente de culise. Nu vreau să dau exemple, însă întrebarea este cât de valabile au fost ele? În ce măsură au afectat rezultatul final?
O.V.: Eu nu cred în efectul scontat al unor asemenea aranjamente. În ce privește alegerile, lucrurile au fost relativ clare de la bun început, prin urmare jocurile erau inutile, poate cel mult au contat în interiorul partidelor. Asta în măsura în care au existat și acolo unde vor fi existat. Acolo unde am lucrat eu, nu au fost asemenea aranjamente, iar candidații au înțeles că astfel de jocuri le pot fi fatale sau le pot diminua semnificativ șansele. Pe de altă parte, un joc de culise, dacă nu este acoperit de componente de comunicare publică, poate genera reacții naturale de respingere din partea alegătorilor, care îl identifică drept o tentativă de manipulare. Sinceritatea este o sabie fabricată din cel mai nobil oțel. PDL sau PP-DD au avut însă tot interesul să acrediteze ideea acestor jocuri de culise, era practic singura lor armă eficientă, în condițiile în care zarurile erau, în mare măsură, deja aruncate.

Rep.: Ai încredere în candidații pe care i-ai consiliat?
O.V.: Trebuie să am încredere. Dacă nu aș avea încredere, ar însemna că nu am încredere în democrație. Sunt oameni buni cei cu care am lucrat anul acesta.

Rep.: Cum ar trebui să arate, din punctul tău de vedere, o campanie electorală ideală?
O.V.: O campanie ideală e o ilustră imbecilitate. Nu există candidați ideali, alegători ideali, colegii ideale și situații ideale. Realitatea nu prea seamănă cu ceea ce ne imaginăm noi în fotoliu. Corpul social are o dinamică proprie, ceea ce impune o permanentă adaptare la timpul prezent. Din respect pentru colegii mei din „breaslăâ€, vreau să fac câteva precizări. Unu: nici o campanie nu se câștigă de către un singur om, fie el candidat, consultant sau membru al echipei de campanie. O campanie se câștigă întotdeauna de către o echipă întreagă, iar meritul este al echipei, nu al unui singur om, indiferent de ce poziție ocupă respectivul în ierarhia tehnică sau politică a campaniei. Infatuarea cu care se adjudecă meritele unei campanii ține de imbecilitate, nu de profesionalism. Candidații și echipele, oamenii cu care am lucrat în aceste alegeri, atât în Mureș, cât și în afara județului, au fost absolut remarcabili. A fost meritul lor, iar eu sunt onorat de faptul că am lucrat cu ei și pentru ei, în echipe câștigătoare. Doi: există un mit care circulă mai ales în mediile politice, anume că o campanie câștigătoare este neapărat o campanie bună. Fals. Am văzut campanii mediocre, duse în împrejurări favorabile, care au fost câștigătoare, pentru simplul motiv că acolo respectivele împrejurări favorabile și-au spus cuvântul, după cum am văzut campanii și idei de campanie geniale, care nu au dus la victorie, pentru că nu puteau duce la victorie, în condițiile date. O campanie bună sau foarte bună nu garantează victoria în alegeri. O campanie bună este una care maximizează rezultatele, adică te apropie cât mai mult de potențialul maxim de vot. Victoria înseamnă ceva în plus, adică o sumă de împrejurări favorabile care în final, aduc adjudecarea funcției pentru care se candidează. Dacă o campanie bună nu garantează victoria, în schimb o campanie proastă garantează eșecul. Trei: mitul superconsilierului, care face și drege. Nu vei găsi nicăiri un asemenea superconsilier, superdirector de campanie sau superconsultant universal. Consultanții, consilierii, coordonatorii campaniilor nu sunt niște vrăjitori care oferă pe tavă soluții miraculoase și de multe ori bunul simț valorează mai mult decât orice soluție așa-zis miraculoasă care, de fapt, nu există. Teoretic, ar trebui să fie niște oameni cât mai bine pregătiți, deoarece meseria asta presupune o pregătire continuă, multă pasiune, efort și foarte multă inventivitate.