ZOMBI, MORŢII UMBLĂTORI
Pentru occidentali, zombi reprezintă cea mai bună reţetă a succesului filmelor horror. În America Centrală însă, simpla rostire a acestui cuvânt bagă groaza în locuitori. Fenomenul transformării oamenilor în “legume pe două picioare” este atât de real, încît este pedepsit de Codul Penal haitian la fel de sever ca şi crima.
Zombi este o practică întâlnită doar în religia Voodoo, care are aproximativ 60 de milioane de adepţi în întreaga lume. Bazele religiei au fost puse în secolul XVII, în Haiti, în timpul colonizării europene a Americii Centrale. Sclavii africani capturaţi din regatul Dahomey, în Africa de Vest, au amestecat şi modificat ritualurile şi credinţele diferitelor grupări etnice, dând naştere credinţei animiste “voodoo”. Acest termen provine din cuvântul “vodu”, care în limbajul negrilor din tribul Fon înseamnă spirit sau zeu.
Sub semnul Şarpelui
Religia Voodoo implică credinţa într-un zeu suprem şi o mulţime de spirite numite loa. Aceste spirite, în număr de câteva sute, sunt înrudite cu zeii africani şi controlează fenomenele naturale, sănătatea, bogăţia, fericirea sau moartea. Spiritele se împart în două categorii: rada – zei blânzi şi serviabili, şi petro – zei periculoşi şi dăunători. Figura centrală a religiei Vodoo este Şarpele. De altfel, cuvântul Voodoo mai înseamnă “şarpele sub care se adună toţi cei care împărtăşesc credinţa”. Vehiculele prin care se exprimă puterea Şarpelui sunt preoţii şi preotesele. În timpul ceremoniilor Voodoo, credincioşii vin în faţa preoţilor pentru a le cere sfaturi, călăuzire spirituală sau ajutor pentru diverse probleme. Ritualul religios include rugăciuni, cântece, dansuri şi sacrificii animale. Pentru un credincios, cea mai înaltă stare de existenţă este abandonul complet faţă de un spirit. Când participanţii la ritualuri intră în extaz, corpul lor este posedat de o zeitate, care vorbeşte şi acţionează prin individ.
În religia Voodoo există două tipuri de preoţi: houngan sau mambo, care se limitează la activităţi de “magie albă” şi bokor sau caplata, care fac farmece, descântece şi se pretează la magie neagră.
Oamenii-legumă
Cea mai răspândită formă de magie neagră este transformarea oamenilor în zombi. Potrivit credinţei haitienilor, zombi sunt oamenii a căror voinţă, conştiinţă şi memorie au fost “furate” de un preot-vrăjitor. Se crede că preotul (bokor) reuşeşte acest lucru fie prin formularea unui blestem, fie prin prepararea unei poţiuni magice.
Odată ce un bokor a capturat spiritul unei persoane, victima pare moartă şi este, de regulă, îngropată într-un mormânt aflat deasupra solului, aşa cum se obişnuieşte în Haiti. La puţin timp după ce individul este înmormântat şi înainte ca sufletul să se îndepărteze,
spiritul persoanei respective este “înşfăcat” de bokor. Trupul victimei este reanimat, iar preotul dobândeşte putere deplină asupra persoanei zombi, folosind-o ca pe un sclav. Individul devine astfel un automat fără minte, incapabil să-şi reamintească trecutul, să-i recunoască pe cei dragi, fiind destinat unei vieţi mizere, de trudă, sub comanda stăpânului său.
Termenul zombi, cuvânt care denumeşte o zeitate sud-africană, Nzambi, a intrat în circulaţie în 1929, după publicarea cărţii lui William B. Seabrook, Insula Magică. În această carte, Seabrook povesteşte experienţele sale din Haiti, inclusiv cele despre “morţii umblători”. Scriitorul descrie astfel prima sa întâlnire cu un zombi care i-a tăiat calea: “Ochii erau cei mai înfricoşători. Arătau ca ochii unui mort, nu orbi, dar ficşi, privind parcă în gol. Întreaga faţă era extrem de neplăcută. Era absentă, ca şi cum nimeni nu s-ar fi aflat în spatele ei. Părea nu doar inexpresivă, dar şi incapabilă de vreo expresie.”
În Haiti, unde credinţa în Zombi este foarte răspândită, există multe relatări despre oameni care au murit şi s-au reîntors apoi la viaţă. Scriitorul Stephen Bonsal descrie cazul unui băştinaş care, la puţin timp după ce s-a creştinat, a murit din cauza unei febre puternice. Preotul care a asistat la funeraliile sale l-a văzut câteva zile mai târziu îmbrăcat în hainele de la înmormântare, legat de un copac. Bărbatul a fost identificat de soţia sa şi de doctorul care i-a constatat decesul. Victima nu a mai recunoscut însă pe nimeni şi şi-a petrecut restul zilelor rostind cuvinte nearticulate.
Terminologie Voodoo
Bondye – unicul Dumnezeu
Loa – spirite cu funcţii diferite în univers ( loa al agriculturii, loa al morţii, etc.)
zanj – îngeri
djab – diavoli
baka – un spirit rău care poate lua forme diferite: copil, animal sau fluture
lougarou – un vârcolac de origine umană condamnat de un bokor să sugă sângele victimelor sale wanga – un obiect sau o combinaţie de obiecte care au primit, în urma unei practici magice, proprietatea de a fi dăunătoare unei persoane sau unui grup
gro-bon-ange – sufletul personal care însufleţeşte trupul omenesc. Este nemuritor şi poate trece prim mai multe stări, devenind eventual loa



