14.000 de securişti şi informatori mureşeni

Toate manevrele care au loc periodic împotriva Consiliului Naţional de Studiere a Arhivelor Securităţii nu sunt întâmplătoare şi, aşa cum bine bănuiţi, la originea lor se află tocmai “băieţii cu ochi albaştri”. Există trei direcţii de luptă împotriva CNSAS. Prima este aceea de a i se pune piedici în munca efectivă (unii din membri nu participă la şedinţă, dosarele se dau cu porţia etc.). A doua constă în hărţuirea psihică (se anunţă mereu modificarea legii de funcţionare a CNSAS, se vorbeşte despre reducerea mandatului colegiului de la 6 la 4 ani etc.). A treia direcţie se referă la defăimarea CNSAS, pentru a i se dovedi inutilitatea şi ineficienţa. Totul cu un singur scop, acela ca foştii securişti să-şi facă în continuare damblaua.
În România anului 1989 existau circa 20.000 de securişti şi 600.000 (!) de colaboratori, din care 40 la sută aveau studii superioare şi 40 la sută, studii medii. Dacă în Capitală erau cam 10 la sută din aceste efective, pentru fiecare din celelalte judeţe ar rezulta circa 450 de securişti şi circa 13.500 de colaboratori. Aşadar, un simplu calcul matematic ne arată că şi în judeţul Mureş au fost circa 14.000 de securişti şi colaboratori, la care se adaugă mulţi dintre membrii PCR care colaborau cu Securitatea, dar nu aveau neapărat un angajament scris. Unde sunt şi ce fac acum aceşti indivizi?
Câţiva au dat ortuÂ’ popii, unii s-au pensionat (bravo lor!), dar câteva mii tot au mai rămas în SRI, în funcţii de conducere politică, în viaţa socială şi, mai ales, în mediul de afaceri. Ei au fost cei care, imediat după Revoluţie, s-au infiltrat prin FSN şi, apoi, în toate partidele. Tot ei au fost printre primii oameni care au înfiinţat societăţi comerciale şi care au participat la privatizarea frauduloasă a fabricilor, la care, probabil, făceau filaj cu câţiva ani în urmă. Ei au fost şi sunt printre primii îmbogăţiţi ai regimului democratic şi sug acum din seva cu iz de dolari a economiei de piaţă, împotriva căreia luptaseră, anchetaseră, turnaseră şi, poate, omorâseră. Ei sunt cei care s-au zbătut din răsputeri pentru menţinerea şi prelungirea haosului tranziţiei, în care puteau să se mişte relaxat şi să dea “tunuri”. Ei sunt cei care au conservat vechile mentalităţi, care se dau mari patrioţi şi care au luat şi mai i-au decizii importante pentru judeţ.
Cine sunt Ei? Iată o întrebare justă, dar la care nu se poate răspunde tocmai uşor, din câteva motive. Unul ar fi acela că, în zilele care au urmat Revoluţiei, securiştii nu au stat cu mâinile în sân. Prima acţiune de ştergere a urmelor a fost distrugerea angajamentelor din dosarele personale ale informatorilor activi (faza “de birou”). A urmat arderea a zeci şi sute de dosare şi a sute de fişete, astfel încât în multe sedii ale Securităţii se făcea atunci încălzire pe bază de hârtii (faza “crematoriul”). Aţi văzut cumva mult fum negru deasupra sediilor securităţii din judeţul Mureş, în decembrie 1989 şi ianuarie 1990? Atunci înseamnă că pe mulţi dintre cei 14.000 nu-i vom mai afla niciodată. Unele dosare au fost luate de anumiţi securişti pentru a şantaja ulterior, iar alţii mai lucrează şi astăzi pentru SRI, mai mult sau mai puţin acoperit. Pe unii îi bănuim şi, probabil, îi vom putea şi dovedi.
Mai sunt câteva mii pe care îi vom afla toţi, mai devreme sau mai târziu. Singura piedică în calea acestui lucru este tot SRI, care “livrează” dosarele către CNSAS cu întârziere, cu file lipsă sau în baza unor interese de moment. Oricum, nu vor putea fi conspiraţi toţi în continuare. Şi chiar dacă mulţi dintre cei 14.000 de foşti securişti şi informatori mureşeni vor scăpa de judecata noastră morală, nu vor putea scăpa de Judecata de Apoi. Ceea ce, în parte, ne poate linişti. 

Doru TOMA