Sanatate

50 de mureșeni au refuzat cardul de sănătate

2-alina aldeaDin motive bazate pe libertatea credinţelor religioase sau interzicerea procesării datelor personale, la nivel județean, un număr de 50 de persoane au refuzat dosarul electronic și cardul electronic de sănătate, cu cip, ca dovadă de asigurat. Numărul este mult mai mare la nivel național, o situație fără precedent, în care statul este nevoit să găsească o alternativă pentru ca aceștia să poată beneficia în continuare de serviciile medicale garantate prin lege.” Sunt cazuri de refuz, justificarea acestora ne-a fost trimisă în scris și o respect ca și confidențialitate. Oamenii trebuie să înțeleagă că, acest card este modalitatea asiguratului de avea controlul asupra serviciilor medicale de care beneficiază, iar banii din sistemul asigurărilor de sănătate vor fi cheltuiţi mai eficient şi mai transparent, ” a declarat Alina Aldea, purtător de cuvânt Casa de Asigurări de Sănătate Mureș.Spre exemplu, pentru a emite o prescripţie, medicul va avea nevoie de cardul pacientului, iar operaţiunea va fi consemnată automat pe card şi în aplicaţia informatică.

2000 de asigurați au card, dar nu și medici

Mai puțin de 5% din numărul cardurilor de sănătate au fost returnate de către Poșta Română către CJAS Mureș, aproximativ 18.435 de carduri, în medie circa 58 de carduri pentru fiecare medic de familie în parte. Din acest total, 2000 de asigurați care trebuie să intre în posesia cardurilor nu sunt înscriși pe listele medicilor de familie. ” Majoritatea acestor asigurați fac parte din cei care au plecat în străinătate și s-au întors după un timp îndelungat, probabil cu loteria vizelor sau din alte motive. Ei vor decide asupra medicului de familie din partea căruia dorește să beneficieze de asistență medicală.” a mai adăugat Alina Aldea. Medicul de familie este prima persoană ce trebuie consultată pentru a beneficia de asistență medicală, iar în funcție de situație, acesta va acorda o trimitere către medicul specialist sau, direct, pentru internarea în spital.

Alte 1000 în juma de lună

Chiar dacă la început au refuzat distribuirea cardurilor de sănătate, mulți medici de familie și-au exprimat acordul și colaborarea în acest sens. Ideea a fost să nu mai pună pacientul pe drumuri, să nu-l mai oblige la costuri financiare suplimentare și timp pierdut. ”Pentru că sunt medici de familie care ne solicită cardurile, personalul Casei de asigurări le-au pregătit nominalizat în cutii și sunt înmânate în urma unui proces verbal de predare-primire. Sunt convinsă că şi medicii se gândesc la pacient și, totodată, este o modalitate de a-i întâlni și verifica, probabil unii nu au mai fost de ani de zile în cabinet. În jur de 1000 de carduri am distribuit în ultimele două săptămâni” a mai precizat Alina Aldea. Furnizorii de servicii medicale trebuie să achiziționeze cititoare de carduri, 17 modele sunt compatibile cu sistemul informatic al cardului național de sănătate, două cu tastatură și ecran, și alte 15 tipuri fără.

Cardul european de sănătate

Conform datelor frunizate de CJAS Mureș, activarea cardului de sănătate se va face la orice furnizor de servicii medicale  la care asiguratul va apela pentru prima dată după primirea cardului. Operaţiunea de activare durează maxim 30 de secunde şi constă  în  înlocuirea  pin-ului de transport al cardului (000) cu un pin din patru cifre ales de asigurat , pe care acesta nu trebuie să îl divulge. Pin-ul rămâne în proprietatea asiguratului, la fel ca şi cel de la cardul bancar. Copiii beneficiază de servicii medicale fără nici un fel de condiționare. Serviciile medicale vor fi validate și decontate doar în baza cardului național de sănătate, care reprezintă codul de acces pentru toate sistemele informatice ale instituției și conține datele de identificare ale fiecărui asigurat. Cardul de sănătate  va asigura accesul la servicii medicale pe teritoriul României. Pentru servicii medicale devenite necesare în timpul şederii temporare pe teritoriul unei tări din spaţiul UE/SEE/Elveţia, asiguratul poate solicita  la casa de asigurări eliberarea unui card european de sănătate (CEASS).

Amalia VASILESCU

 

Show More

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button
Close