De vorbă cu Maica Siluana (XXIX)

Ziarul de Mureș a inaugurat o rubrică de dialog cu Maica Siluana, stareță la mănăstirea Jitianu și coordonator al Centrului de Formare și Consiliere “Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril” din Craiova. Grație unei experiențe de viață deosebite, Maica Siluana desfășoară o bogată activitate duhovnicească, cu un impact puternic mai ales în rândul tinerilor. Prin intermediul paginilor Ziarului, Maica răspunde întrebărilor cititorilor, trimise pe adresa http://www.sfintii-arhangheli.ro/maica-siluana-va-raspunde.php

Cuvioasă Maică Siluana, cum și când să-i spun fetiței mele de 10 ani despre cum apare o nouă viață, despre cum se zămislește un copil în pântecele mamei sau despre relațiile intime dintre bărbat și femeie? Societatea și anturajul o pot lua înaintea mea și îi pot crea o imagine deformată despre aceste lucruri atât de delicate.

Vă mulțumesc anticipat, Maria

Dragă Maria,

Nu am experiență în acest domeniu, dar știu că spunem ceva cuiva atunci când acela ne cere să-i spunem. Atunci când ne întreabă. Cred că același lucru îl poți face și tu cu fetița ta. Dacă te-a întrebat deja și nu i-ai răspuns, sau i-ai spus o povestioară cu barza, poți să-i oferi ocazia de a te întreba din nou arătându-i fotografii de când era mică. Când te va întreba, înseamnă că are nevoie și este pregătită să primească răspunsul tău pentru a-l compara cu cele pe care deja și le-a dat singură sau le-a cules din jurul ei și le-a “prelucrat” cum a putut cu mintea ei încă de când era mult mai mică. Cum s-o faci? Domnul te va lumina! Să-I ceri ajutorul chiar în clipa în care deschizi gura să-i vorbești. Nu-ți pregăti răspunsul din timp. Acest răspuns trebuie să fie viu și plin de prezența lui Dumnezeu Care ți-a încredințat acest omuleț, ție și soțului tău, dar nu a încetat să-i poarte de grijă. Orice îi vei răspunde, va cuprinde elementul tainic și dumnezeiesc al acestei realități. Încearcă să conștientizezi că, deși tu știi mult mai multe decât ea în această privință, și pentru tine e o mare și minunată Taină. Acest lucru i se va transmite prin răspunsurile tale, chiar dacă nu vei reuși să spui în cuvinte. Dacă tu știi că voi, părinții ei, sunteți împreună creatori cu Dumnezeu la aducerea ei pe lume, vei reuși să-i spui asta și ea va primi și va pricepe. Copiii pricep mult mai multe și mai profund decât ne închipuim noi! Folosește icoane, imagini de la Nunta voastră, de la Botezul ei, vorbește-i despre amândouă nașterile, cea din trupul tău și cea de la Botez. Vorbește-i despre taina că acum suntem în burtica mamei noastre Biserica și că ne pregătim pentru nașterea la cer! Dar, repet, toate aceste nu sunt decât sugestii. Numai tu și Dumnezeu veți găsi răspunsul și răspunsurile care să o mulțumească și să-i ofere putere să străbată jungla de ispite ce i sa va oferi peste câțiva anișori! Spovedania, Împărtășania, prietenia cu Părintele Duhovnic și cu voi părinții îi vor fi îndeajuns pentru a face față încercărilor vieții chiar în aceste vremuri. Concentrează-te mai mult pe prezența și lucrarea lui Dumnezeu decât pe pericolele din această lume. Domnul a făgăduit ca va fi cu noi până la sfârșit și El nu-și calcă niciodată făgăduințele. Să ni le ținem și noi pe ale noastre și Bucuria Lui va fi cu noi și în noi mereu!

Cu dragoste și înțelegere pentru îngrijorare,

Siluana

Sărut mâna, Maică, Am un serviciu destul de stresant. Cum pot fi cu gândul la Domnul în aceste condiții?

Draga mea Ana,

În primul rând, să te gândești la El dimineața la sculare și să te încredințezi Lui pentru clipele grele. Apoi, să faci, din când în când, câte o pauză de doar câteva secunde în care să spui “Doamne, miluiește-ne pe noi!”, cuprinzându-i și pe cei din jurul tău. Apoi, acasă, să te bucuri de toate ale tale și, seara, să binecuvântezi toate, să ceri iertare pentru toate, să ierți toate și să te odihnești cu drag. Iar duminica să te duci la Sfânta Liturghie ca săle pui pe toate la picioarele Lui și să fii una cu El în trupul Său care este Biserica. Vei avea viața Lui în tine și Bucuria Lui pe care nici un stres nu o poate polua, chiar dacă viața, de multe ori, doare! Și, încearcă, Ana mea, să înveți lecțiile pe care ți le oferă această slujbă. Când le vei învăța bine, ori slujba nu va mai fi așa stresantă, ori vei căpăta alta.În rest, multe amănunte le vei învăța direct de la Domnul Care este cu tine în tot locul!

Cu încredere și înțelegere, Siluana

Sărut mâna, Maică Siluana, Întrebarea mea pornește de la o afirmație pe care ați făcut-o în timpul conferinței “Bucurie, Iertare, Dragoste”, aceea referitoare la împrietenirea cu suferința și la faptul că până nu primim suferința ca dascăl, nu putem ajunge la bucurie. Trăiesc o perioadă în care nimic nu prea mă mai bucură, și nu înțeleg rostul suferinței din viața mea. Cum aș putea să o accept, să mă împrietenesc cu ea și să îmi recapăt pacea pe care mi-o doresc atât de mult?

Oana

Dragă Oana,

Suferința este urmarea unui conflict, mai mult sau mai puțin conștientizat, dintre nevoile și dorințele noastre și răspunsul celorlalți și a mediului la acestea. Atunci când “împrejurul” nostru nu răspunde nevoilor “lăuntrului” nostru, apare durerea ca semnal de alarmă și generator de energie pentru ca noi, conștientul nostru, să luăm măsurile necesare pentru realizarea stării de bine pe care o urmărim. Când starea de bine pe care o urmărim presupune acțiuni egoiste, cu urmări neplăcute sau dureroase pentru cei din jurul nostru, sau pentru devenirea noastră “întru ființă”, conștiința ne mustră, apar sentimente de rușine și vinovăție care nu ne dau pace până nu luăm act de atitudinea noastră și nu învățăm să fim împreună și nu împotriva aproapelui și a mediului nostru. Din păcate, de cele mai multe ori, alegem să-i acuzăm pe ceilalți, să-i culpabilizăm pe ei și să ne scuzăm pe noi ca să scăpăm de efortul devenirii. Așadar, de cele mai multe ori, suferința este provocată de împotrivirea egoului nostru la vocea și poruncile conștiinței, ochiul lui Dumnezeu din noi. Atunci, suferința ne va arăta, până vom pricepe, că nu ne putem clădi fericirea și bucuria pe suferința sau paguba aproapelui. Mai devreme sau mai târziu, tot ce am făcut aproapelui se va întoarce la noi, fie binele, fie răul. E lege. Și de sub puterea legii nu ne scoate decât harul Adevărului care ne face liberi. Această libertate lăuntrică ne va face capabili să intrăm în Bucuria Domnului, pe care nimic, nici o împrejurare și nici o întâmplare exterioară nu o mai poate lua de la noi. Acceptarea, lipsa de împotrivire la rău, iertarea, iubirea vrăjmașilor, aceste porunci “nebune” ale Mântuitorului, sunt porți de intrare în minunea de a fi așa cum ne-a gândit Dumnezeu. Dacă nu îndrăznim asta, vom scrâșni în veci din dinți pentru ce ne-a zis sau ne-a făcut cutare și cutare în anumite momente ale vieții. Să nu fie! Domnul ne-a adus armele cu care putem birui porțile iadului din noi: Crucea și iertarea! Îndrăznește, copil iubit! Vei birui. Nu dintr-o dată, nu ușor, dar va fi pe măsura demnității la care

te-a ridicat Domnul când te-a chemat la viață!

Cu dragoste și încredere, Siluana

Certitudinea că ortodoxia este religia cea adevărată, poate fi comparată cu certitudinea unui om că sigur se mântuiește ???!!! Eu cred că la fel cum trebuie să lucrăm pentru a ne mântui, în același mod trebuie să lucrăm pentru a descoperi Adevărul din ortodoxie, să ne convingem cu mintea și inima de plinătatea Sa, încât să-l mărturisim, când va fi nevoie, până la ultima picătură de sânge și până la ultima suflare.

Teodor

Dragă Teodor,

Da, este cum spui. Și mai concret, El, Adevărul, trebuie să se lipească de suflarea noastră, să devină una cu ea. Să se întrupeze în noi, altfel nu vom putea să-L mărturisim până la ultima picătură de sânge, pentru că El nu Se sălășluiește în spusele noastre, ci în trupul nostru, în sângele nostru, în viața noastră! Da, nu certitudinea ne lipsește, ci dovedirea ei în propria viață! Dar să nu deznădăjduim, ci să punem început bun cu mila Lui Dumnezeu!

Roagă-te și pentru mine, frate drag! Siluana